Pediatrie curs 1

ASPECTE ALE ONTOGENEZEI OMULUI

Ontogeneza reprezintă dezvoltarea individului din momentul concepţiei până la moarte (DEX). Cuvântul “ontogeneză” provine de la cuvintele greceşti ontos = fiinţă şi genesis = dezvoltare. În ontogeneză individul se dezvoltă din punct de vedere biologic, psihic şi social.

”Dezvoltare” termen definit ca fiind un ansablu de transformări care afectează organismele vii sau instituțiile sociale, ceea ce implică noțiuni de evoluție, continuitate, finalitate.1

Etapele ontogenezei:

- perioada preembrionară (gametogeneza parentală);

- perioada prenatală: embrionară (Figura 1) și fetală;

- Perioada postnatală.

M. Zlate susține că, pentru ca potențialul ereditar să fie valorificat și dezvoltat ca un sistem operațional, sunt necesare:2

- dezvoltarea și maturizarea structurilor organismului și a sistemului nervos central;

- adaptarea individului la mediul său de viață (natural sau social) în condițiile unor necontenite interacțiuni între individ și mediul în care trăiește;

- o activitate susținută în mediul natural și artificial la care se adaugă influențele sociale și culturale prin care sistemele operaționale se organizează progresiv și se construiesc la diverse niveluri calitative.

1 Bideaud, J., Houde, O., Pedinielli, J.L. (2002) L'homme en developpment, Editura Press Universitaires de France, France,32p.;

Figura 1. Stadiile Carnegie - Cronologie de dezvoltare a embrionului vertebrat

Ciclurile vieții

Verza E. și Șchiopu U. consideră că viaţa umană poate fi împărţită în 3 mari cicluri, fiecare având câteva stadii şi substadii. La baza acestei clasificări stau 3 criterii: 3

1. tipul fundamental de activitate (joc, învăţare, muncă);

2. tipul de relaţii obiectuale şi sociale (modul de utilizare a obiectelor şi modul în care se realizează interacţiunile cu cei din jur);

3. contradicţiile dintre:

a) cerinţele externe şi posibilităţile individului de a le satisface;

b) cerinţele subiective (dorinţele, aspiraţiile individului) şi posibilităţile societăţii de a le satisface.

În funcţie de aceste criterii cei doi autori descriu următoarele cicluri, stadii, substadii:

1) Ciclul de creştere şi dezvoltare din primii 20 / 24 ani de viaţă. Acest ciclu are 3 stadii:

a) copilăria cu următoarele substadii:

- perioada de sugar de la 0-1 an;

- perioada antepreşcolară 1- 3 ani;

- perioada preşcolară 3 - 6 /

- 7 ani;

- perioada şcolară, mică 6 / 7 – 10 / 11 ani.

- pubertatea sau perioada şcolară mijlocie de la 10 / 11 –14 / 15 ani;

- adolescenţa cu două substadii:

- adolescenţa propriu-zisă 14/15-20 ani;

- adolescenţa prelungită 20-24 ani.

2) Ciclul de adult care ţine până la 65 ani şi are următoarele stadii:

a) tinereţea 25-35 ani;

b) vârsta adultă cu trei substadii:

- vârsta adultă precoce 35-44 ani;

- vârsta adultă mijlocie 45-55 ani;

- vârsta adultă tardivă 55-65 ani.

3) Ciclul bătrâneţii, de la 65 ani până la moarte, care are două stadii:

a) perioada de trecere 66-70 ani;

3 Şchiopu U., Verza E., (1995), Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, p.42

b) bătrâneţea cu trei substadii:

- perioada primei bătrâneţi 70-80 ani;

- perioada celei de a doua bătrâneţi 80-90 ani;

- perioada marii bătrâneţi, peste 90 ani.

Embriogeneza corpului uman și a aparatului locomotor este strâns legată de evoluția ontogenetică a mișcărilor. Copilul are încă din viața intrauterină reflexul absolut al mișcării.4

Pe parcursul evoluției motorii a copilului se disting în mod clar următoarele stadii:5

- stadiul compensațiilor posturale;

- stadiul reacțiilor de balansare alternativă a membrelor;

- stadiul reacțiilor de pășire;

- stadiul reacțiilor de săltare a bazinului;

- stadiul reacțiilor de echilibru / prevenire a căderilor.