Merceologia Bunurilor de Larg Consum

Cap. 1. PROBLEMA ALIMENTARĂ PE PLAN MONDIAL. DIFICULTĂŢI ŞI OPORTUNITĂŢI ACTUALE

1.1. Politicile agroalimentare – instrumente de intervenţie în asigurarea securităţii alimentare

- Politicile alimentare şi nutriţionale – ansamblu coerent de obiective, priorităţi, principii, norme şi decizii adoptate şi aplicate de factorii şi instituţiile investite cu competenţe necesare pentru a asigura întregii populaţii condiţiile economico-sociale, cuvenite unei alimentaţii raţionale, indispensabile statutului nutriţional, care să conducă la o bună stare a sănătăţii individuale şi publice.

Organisme ONU ce au integrat politici alimentare şi nutriţionale

- Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO);

- Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)

- Priorităţi ale FAO şi OMS:

- Intensificarea serviciilor pentru evaluarea situaţiei alimentare a populaţiei;

- Întărirea controlului produselor şi asigurarea siguranţei alimentare;

- Realizarea concordanţei şi compatibilităţii dintre legislaţia naţională şi reglementările internaţionale;

- Echilibrul dintre mediu, populaţie şi oferta alimentară;

- Diminuarea carenţelor în nutrienţi şi sprijinirea alimentaţiei mamei, sugarului şi copilului;

- Dezvoltarea salubrităţii alimentare.

Politica alimentară

- Direcţii de intervenţie ale politicii alimentare:

- Aprovizionarea şi calitatea produselor;

- Consumator şi capacitatea sa de consum;

- Obiectivele politicii alimentare:

- Stabilirea preţurilor alimentelor faţă de fluctuaţiile puternice ale preţurilor internaţionale;

- Limitarea presiunii inflaţioniste prin controlul preţurilor alimentelor;

- Compensarea sau reducerea nivelului preţului cu amănuntul în cazul unor mărfuri de încurajare a producţiei;

- Asigurarea unui anumit nivel nutriţional al popoulaţiei subnutrite;

- Stabilizarea preţurilor alimentelor pentru grupele vulnerabile, cu o capacitate slabă de cumpărare.

- Politica alimentară:

- ansamblul intervenţiilor sectoriale (agricole, industriale, comerciale, de distribuţie, de alimentaţie, etc) şi globale coerente la nivelul componentelor sectoriale ale complexului agro-alimentar.

- Intervenţii guvernamentale care vizează restabilirea dezechilibrelor alimentare datorate insuficienţei.

POLITICA NUTRIŢIONALĂ

- Scop: asigurarea unui echilibru între trebuinţele fiziologice de consum alimentar şi aportul de nutrienţi pentru satisfacerea acestora;

- Practici specifice ţărilor industrializate:

- Fixarea unor preţuri-plafon pentru alimentele de bază;

- Stabilirea unor standarde în materie de definire a unor produse şi crearea unor instituţii pentru aplicarea acestor reglementări.

- Instrumente de politică nutriţională ale ţărilor industrializate:

- Subvenţii ale consumului de alimente d eprimă necesitate, tichete pentru raţii, bonuri de cumpărare;

- Instituţii de servire a mesei subvenţionate în şcoli;

- Educarea nutriţională a populaţiei

Concluzii:

- Politica alimentară implementată determină sensul de dezvoltare al tehnologiilor alimentare;

- Politica alimentară este o componentă a politicii de dezvoltare globală;

- Politicile nutriţionale pentru ameliorarea nivelului nutriţional al unor categorii sociale defavorizate, sunt considerate politici de asistenţă temporară;

- Politicile alimentare ce privesc populaţiile aflate în stare de subconsum, vor cuprinde:

- Măsuri de reformă agrară;

- Politici de preţ şi control al aprovizionărilor;

- Soluţia globală impusă: constituirea unei politici internaţionale de integrare agroalimentară

1.2. Securitatea alimentară: obiective, priorităţi, direcţii de acţiune

- Securitatea alimentară:

- asigurarea accesului pentru toată lumea, în mod permanent, la hrana necesară unei vieţi active şi sănătoase;

- asigurarea disponibilităţii alimentelor;

- asigurarea dreptului unui om de a se hrăni sănătos;

- cuantificare: cantitatea de alimente necesare unui individ, exprimată în trofine, pentru a-i asigura echilibrul fiziologic şi a-i acoperi cele 3 raţii de consum:

- raţia de creştere;

- raţia de întreţinere;

- raţia de activitate.

Obiective prioritare ale securităţii alimentare

- satisfacerea nevoilor nutriţionale ale populaţiei prin intervenţii şi orientări spre piaţă a diferitelor activităţi şi fluxuri;

- rezolvarea problemei alimentare într-o manieră cât mai echilibrată;

- promovarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel naţional şi regional;

Indicatori sintetici ai securităţii alimentare

- raportul dintre stocul de cereale şi consumul de cereale, la nivel mondial;

- raportul dintre disponibilităţile de produse agroalimentare ale principalilor exportatori şi cererea de consum a populaţiei;

- variaţia producţiei de cereale în marile ţări importatoare;

- variaţia producţiei de cereale în ţările cu venituri scăzute şi cu deficit alimentar;

- variaţia preţurilor la importul produselor agroalimentare;