Introducere în Pedagogie și Teoria Curriculum-ului

INTRODUCERE IN PEDAGOGIE SI TEORIA CURRICULUM-ULUI

Partea I

Introducere în pedagogie

Structura cursului

1. Pedagogia – ştiinţă a educaţiei

2. Educaţia

3. Deontologia educatorului. Competenţe profesionale

EXERCIȚIU DE REFLECȚIE 3 min

Am optat pentru modulul psiho-pedagogic pentru că

Certificatul de profesor

CAPITOLUL 1.

Pedagogia –

ştiinţă a educaţiei

PEDAGOGIA: etape

Pre-paradigmatică: educatia analizată în contextul altor științe & limbaje (folclor, filosofie, religie, literatură etc.)

Paradigmatică: Comenius 1657 - Didactica Magna

Post-paradigmatică: Rousseau - Emil sau Despre educație 1762

Pedagogia simbolica

Copacul de tânăr se îndreaptă

Un om deştept face cât doi

Omul e măsura tuturor lucrurilor (Protagoras)

Viata este o scoala din leagan si pana in mormant (Comenius)

Cu cât rădăcinile învăţăturii sunt mai amare cu atât fructele sunt mai dulci

Când mintea şi inima sunt aliniate, persoana se ameliorează

ETIMOLOGIE

gr. paidagogia (pais, paidos = copil + agoge= acţiunea de a conduce)= conducerea copilului, creşterea acestuia sub aspect practic, concret

Paidagogos = sclavul care conduce copilul la şcoalã

Pedagogia generala

“stiinţa care are ca obiect de studiu specific dimensiunea functional-structurala a educaţiei, abordabilă metodologic din perspectiva finalităţilor specifice, vizând formarea-dezvoltarea personalităţii umane, conform unor principii şi legităţi specifice, care reglementează desfăşurarea probabilă a fenomenelor educaţionale, la nivel de sistem şi de proces” (S. Cristea)

PEDAGOGIA ca ştiinţă

Ştiinţă umană (cercetează diverse activităţi umane, ca filosofia, psihologia, antropologia, istoria, etnologia)

Stiinţă socială (studiază comunitatea umană, ca sociologia, psihologia socială, antropologia socială, etnologia)

Stiinţă a comunicării (se bazează pe interacţiuni, pe raporturi de formare/informare în contexte socioumane, ca lingvistica)

Pedagogia ca stiinta a educatiei

Studiazã:

esenţa şi trãsãturile fenomenului educaţional,

scopul şi sarcinile educaţiei,

valoarea şi limitele ei,

conţinutul,

principiile,

metodele

formele de desfãşurare a proceselor paideutice (Birzea).

Stabilitate epistemică (stiintifica)

Dispune de concepte fundamentale: educaţie, sistem, proces de învăţământ, curriculum, reformă a învăţământului

Evoluţia pedagogiei:

1. Desprinderea Pedagogiei de filosofie

2. Delimitarea P. de tendinţe psihologizante şi de tendinţe sociologice

3. Extinderea cercetărilor interdisciplinare asupra fenomenelor pedagogice şi asimilarea altor ştiinţe

4. Identificarea noilor ştiinţe ale educaţiei

Noile ştiinţe ale educaţiei Discipline de bază

Teoria educaţiei (studiază conceptele pedagogice fundamentale)

Teoria instruirii/didactica generală (studiază procesul de învăţământ)

Teoria curriculumului (studiază proiectarea şi dezvoltarea pedagogică la nivel de sistem şi proces)

Teoria evaluării (identifică asimilarea conţinuturilor curriculare)

Discipline bazate pe raporturi interdisciplinare:

filosofia educaţiei

psihologia educaţiei

sociologia educaţiei

istoria pedagogiei;

Discipline rezultate din raporturi cu diferite metodologii:

pedagogia comparată

pedagogia experimentală

managementul educaţiei

planificarea educaţiei.

Pedagogie adaptata diferitelor varste

pedagogia preşcolară, pedagogia vârstei şcolare mici, pedagogia vârstei şcolare mari, pedagogia adulţilor.

Pedagogia speciala - se ocupa de educarea copiilor cu anumite deficiente

Metodicile predării diferitelor obiecte de specialitate (didactici aplicate sau speciale )

CAPITOLUL 2

EDUCATIA

EDUCATIA

Educaţia este un drept universal al omului (conform cu “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” ,1948, art. 26 ) şi un drept constituţional al cetăţeanului român.

Definiţie: Educaţia însumează acţiunile - deliberate sau nedeliberate, explicite sau implicite, sistematice sau nesistematice - de modelare şi formare a omului din perspectiva unor finalităţi racordate la reperele socio-economice-istorice-culturale ale arealului în care se desfăşoară.

ETIMOLOGIE

termenul derivă din cuvintele latineşti:

educo-educare (a creşte, a cultiva);

educatio (creştere, cultivare, îndrumare, educaţie).

Reflectati

Ce este educaţia?

Ce poate da ea omului?

Ce este omul de la natură şi ce poate devenii el prin educaţie?

În ce forme se poate realiza educaţia?

Ce dă şi ce trebuie să dea societatea educaţiei?

Dar educaţia - societăţii?

Care sunt idealurile educaţiei şi instrucţiei?

Ce arată experienţa educaţiei şi a rolului ei în societate şi în viaţa oamenilor?

Spre ce se îndreaptă educaţia?

Cine are rolul determinant: societatea asupra educaţiei sau educaţia asupra societăţii?

EDUCABILITATEA

Care sunt factorii devenirii fiintei umane?

Educabilitatea

din punct de vedere genetic, prin educabilitate înţelegem disponibilizarea genotipului uman în favoarea formării fenotipice individuale conferită de acesta în cadrul limitelor codului genetic universal;

din punct de vedere filozofic, prin educabilitate înţelegem libertatea individuală de a se forma, aproape nelimitat, pentru a conferi vieţii sale un sens dincolo de condiţia tragică a omului- conştient de perisabilitatea sa individuală;

din punct de vedere pedagogic, prin educabilitate înţelegem ansamblul posibilităţilor de a influenţa cu mijloace educative formarea personalităţii fiecărui individ uman, în limitele psihogenetice ale speciei noastre şi a particularităţilor înnăscute care conferă fiecăruia individualitatea sa genetică.

Definiţii date educaţiei

Filosofii antici - Heraclit, Democrit, Socrate, Platon, Aristotel - educaţia - activitate în slujba societăţii, adică a cetăţii.

A.Comenius

- şcoala - „atelier al umanităţii”

- dezvolta o teorie despre aportul social al educaţiei, fiind un mare apărător al reformei, ceea ce i-a deschis calea spre „renovarea pedagogiei”.