Curs de Psihologie Educațională

Curs I

Psihologia educaţională – domeniu specializat

Dintr-o perspectivă generală, psihologia educaţională ar putea fi concepută ca un domeniu specific al psihologiei generale. Evoluţia individuală este inseparabilă de psihologia copilului şi a adolescentului. Cunoaşterea variaţiilor pe care copilul le înregistrează de la naştere la maturitate facilitează stabilirea unei educaţii progresive şi găsirea de mijloace cât mai adaptate la mutaţiile naturale ale indivizilor. Marele principiu va fi întotdeauna armonizarea acţiunii educative cu mersul natural al evoluţiei copilului. De aici şi strânsa legătură dintre psihologie şi pedagogie, dintre psihologie şi şcoală.

Există diferenţe de complexitate între sarcinile pe care şi le asumă şcoala şi cele care sunt derivate din principiile psihologice. Şcoala nu se poate baza doar pe prescripţiile psihologice în ceea ce priveşte formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului, ea trebuind să apeleze şi la problematica de studiu a altor discipline cum ar fi: sociologia, ergonomia, didactica etc. totuşi, cele mai importante linii de direcţionare pe linia dezvoltării armonioase a personalităţii, ne-o dă psihologia, cu toate ramurile ei şi mai ales psihologia educaţională.

Ramurile psihologiei:

• psihologia generală;

• psihologia vârstelor;

• psihologia copilului;

• psihologia educaţională;

• psihologia muncii;

• psihologia socială;

• psihopedagogia handicapaţilor;

• psihodiagnosticul;

• psihologia clinică;

• psihologia industrială.

Putem observa că cele mai multe dintre ramurile psihologie se referă la om, la copil şi la şcoală. Psihologia educaţională este strâns legată de psihologia vârstelor, care analizează copilul de diferite vârste, de la naştere la maturitate; psihologia copilului, care se ocupă cu evoluţia copilului, în funcţie de natura personalităţii sale; psihologia socială – studiază aspecte legate de integrarea adecvată a individului în mediul social; psihopedagogia inadaptaţilor şcolar – studiază nivelul intelectual al copiilor de vârstă şcolară, problema randamentului şcolar, a succesului sau insuccesului şcolar; psihodiagnosticul – se ocupă cu specificul testelor ce pot fi aplicate indivizilor de diferite vârste, pentru a testa diferite aspecte ale personalităţii acestora; psihologia handicapaţilor – se ocupă cu tratarea şi educarea handicapaţilor.

Toate aceste ramuri ale psihologiei au adus şcolii numeroase tehnici, modalităţi de studiere şi evaluare a comportamentului elevilor. Iată deci, că pornind de la ideea că pedagogia studiază procesul şi tehnologia modelării personalităţii, prin învăţare – educaţie, ea nu se poate dispensa de cunoştinţele despre psihic, conduită, personalitate, relaţii, grup, toate aceste aspecte fiind strâns legate de individul ce trebuie ajutat să evolueze, să se transforme adecvat, în societate, la un moment dat.

Pe de altă parte, psihologia este ajutată de pedagogie tocmai în găsirea unor tehnici adecvate de construire a personalităţii elevului, aceste cadre şi metode educaţionale ajutând-o să explice fenomene psihice, trăsături de personalitate.

Profesorul nu trebuie să se mărginească la a cunoaşte elevul aşa cum este el acum, ci trebuie să identifice etapele anterioare vârstei şcolare pentru a-şi explica de ce este acest elev aşa - acum, sau trebuie să prevadă ceea ce va urma să facă elevul după ieşirea din şcoală, să-l îndrume spre o meserie sau alta, conform pe capacităţilor pe care acesta le are, conform personalităţii sale în ansamblu. Iată de ce, psihologia educaţională este fundamentală în ceea ce priveşte formarea viitorilor profesori: ea oferă toate datele cu privire la încadrarea copilului într-o anumită categorie, conform temperamentului, caracterului, capacităţilor sale etc. , astfel încât profesorul îl va putea dirija spre un anume comportament, şi-l va propulsa spre o anumită cale de urmat în viaţă.