Curs TME

1. EVALUAREA – COMPONENTĂ INTEGRANTĂ

A PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV

Structura tematică

1. Conceptul de evaluare

2. Perspective de abordare a evaluării şcolare

3. Procesele/operaţiile evaluării şcolare

1. CONCEPTUL DE EVALUARE

Evaluarea este înainte de toate o interogaţie cu privire la valoarea a ceva.

Pornind de la etimologia cuvântului, a evalua înseamnă a formula o judecată de valoare, în funcţie de anumite criterii precise, referitore la o activitate, un proces, un fenomen, un obiect, o persoană, o instituţie, un sistem etc. Aşadar, evaluarea este mai mult decât o operaţie sau o tehnică, este o acţiune complexă, un ansamblu de operaţii mintale şi acţionale, simultan de esenţă intelectuală, atitudinală, afectivă şi morală, despre care se presupune că precizează:

Ce trebuie evaluat?

În ce scop şi în ce perspectivă se evaluează?

Cînd se evaluează?

Cum se evaluează?

Pe baza căror criterii, elemente de referinţă se face evaluarea?

Ce decizii, ce măsuri se iau în urma concluziilor la care s-a ajuns?

Conceptul de evaluare a primit o mare varietate de definiţii de la diverşi specialişti, mai degrabă complementare decât disjuncte:

B.S. Bloom: Evaluarea reprezintă formularea într-un scop determinat a unor judecăţi asupra valorii anumitor idei, situaţii, lucrări, metode, materiale etc.

A. Bonboir: Evaluarea presupune o judecată de valoare, în funcţie de criterii precise, finalizată printr-un rezultat numeric (notă) sau calificativ.

J.P.Cavernéi: Evaluarea înseamnă formularea unor judecăţi prin prisma unor criterii referitor la un eveniment, obiect, activitate, persoană.

S.Cristea: Evaluarea pedagogică reprezintă o activitate managerială proprie sistemelor socioumane, care solicită raportarea rezultatelor obţinute, într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specifice domeniului în vederea luării unor decizii optime.

D.Potolea: Evaluarea este procesul prin care se apreciază calitatea, meritele sau valoarea unui proces, unui program educaţional sau a unui produs educaţional.

Elemente ale definirii evaluării:

- obiectele evaluării sunt fenomene foarte variate;

- evaluarea implică o judecată de valoare asupra stării fenomenului evaluat;

- evaluarea presupune atât cuantificarea (măsurarea) fenomenului, cât şi aprecierea lui;

- formularea judecăţilor de valoare implică utilizarea unor criterii;

- evaluarea se face în baza unui scop determinat.

Structura evaluării:

- evaluarea presupune un criteriu;

- evaluarea presupune un obiect al evaluării;

- evaluarea presupune colectarea de informaţii prin care stabilim gradul de apropiere a obiectivelor evaluării de criteriul de evaluare stabilit;

- criteriul de evaluare trebuie să fie pertinent;

- evaluarea implică: măsurarea, aprecierea/valuarea, decizia.

2. PERSPECTIVE DE ABORDARE A EVALUĂRII ŞCOLARE

Evaluarea şcolară se poate face din diverse perspective, presupunând mai mulţi destinatari.

Din perspectivă socială, evaluarea este menită:

- să furnizeze informaţii factorilor care gestionează activitatea de învăţământ, informaţii privind cantitatea şi calitatea elementelor de intrare (condiţii, resurse) şi a datelor de ieşire (calitatea produselor educaţiei);

- să permită decizii de punere în relaţii adecvate a sistemului de educaţie cu nevoile societăţii.

Din perspectiva procesului didactic, evaluarea se impune ca necesitate pentru perfecţionarea activităţii instructiv-educative.

Din perspectivă pedagogică, evaluarea vizează ca destinatari:

- educatul, căruia evaluarea îi oferă posibilitatea de a cunoaşte nivelul performanţelor obţinute în raport cu cele aşteptate de şcoală sau de el însuşi, respectiv remedierile şi eforturile necesare pentru obţinerea de rezultate mai bune, şi, prin aceasta, perspectiva autoevaluării;

- educatorul, ca realizator al activităţii, căruia evaluarea îi furnizează informaţii privind calitatea activităţii desfăşurate şi a demersurilor întreprinse, respectiv, evidenţierea rezultatelor izbutite, dar şi a dificultăţilor şi a zonelor critice ale programului realizat, care să-i sugereze soluţii şi măsuri de optimizare.

Din perspectivă managerială, procesele evaluative îşi dovedesc necesitatea din raţiuni care privesc activitatea de conducere, furnizând informaţii privind starea sistemului şi a procesului, pe baza cărora sunt adoptate decizii pentru reglarea acestuia.

Dând curs unei analize mai profunde, I. Cerghit restrânge la două perspectivele evaluării în sistemul educaţional: sociologică şi pedagogică (2002, pp.288 – 294):

Perspectiva, respectiv, tratarea sociologică situează problematica evaluării la nivelul macrosistemului şi îi atribuie sensul unui control social de măsurare a efectelor sociale ale învăţământului, motiv pentru care această evaluare se mai numeşte şi evaluare externă sau evaluare de sistem.

Perspectiva, respectiv, abordarea pedagogică situează evaluarea la nivelul microsistemului, adică al procesului de învăţământ, atribuindu-i sensul unei activităţi centrate pe gestiunea didactică a învăţării, definită prin achiziţionarea de comportamente specifice, această evaluare numindu-se şi evaluare internă sau evaluare de proces sau evaluare şcolară.

Punând faţă în faţă cele două forme de evaluare, se pot evidenţia următoarele note distinctive:

Evaluare externă Evaluare internă

Absolvenţi Rezultate şi procese

- nivel de cultură

- competenţe profesionale

- atitudini

- aptitudini

- calităţi şi trăsături de personalitate

- moduri de comportament generale - cunoştinţe

- priceperi şi deprinderi

- capacităţi-competenţe

- comportamente

- trăiri

- atitudini

- aptitudini

- moduri de comportare

Reglarea şi optimizarea/perfecţionarea sistemului de învăţământ Reglarea şi optimizarea/perfecţionarea procesului de învăţământ

Fig. 1.1. Caracteristici ale evaluării externe şi interne – comparaţie (adaptare după I. Cerghit)

3. PROCESELE/OPERAŢIILE EVALUĂRII ŞCOLARE

Actul evaluativ are caracter procesual, fiind realizat în etape şi prin numeroase mecanisme, vizând în final emiterea unor aprecieri asupra fenomenului care face obiectul unei decizii. Aşadar, ca demers practic evaluarea reprezintă o înlănţuire de trei operaţii: măsurare, apreciere şi decizie.

Măsurarea, ca primă operaţie a evaluării, este o strângere de informaţii despre obiectul ce urmează a fi evaluat. Mai concret, prin intermediul unor probe sau tehnici specifice se strâng dovezi despre aspectele sau rezultatele luate în considerare. Cu cât probele/instrumentele (orale, scrise, practice etc.) vor fi mai bine puse la punct, mai riguroase, cu atât informaţiile vor fi mai relevante, mai precise, mai obiective. Această dependenţă a corectitudinii măsurării de calitatea instrumentului de evaluare (vezi comparaţia cu cântarul) explică preocuparea continuă pentru perfecţionarea instrumentelor de măsurare, cu precizarea că rezultate diferite de măsurat se pretează la moduri diferite de măsurare. Mai este necesară o precizare şi anume, chiar la nivelul acestei operaţii, se impune diferenţa dintre informaţiile strânse pentru descrierea stării cantitative, respectiv, a stării calitative.

Aprecierea sau „valuarea”(cum o numesc americanii) este o operaţie mai cuprinzătoare decât măsurarea, pornind de la aceasta, încorporând-o. Concret, această operaţie constă în elaborarea unei judecăţi apreciative care stabileşte valoarea rezultatelor şcolare şi/sau a activităţilor care le-au generat. Constatăm că măsurarea devine baza obiectivă a aprecierii. Operaţional vorbind aprecierea se face prin cuantificarea informaţiei culese prin atribuirea unor simboluri (cifre, litere, culori etc.), a căror semnificaţie este raportată la criteriile valorice, care sunt o scală de apreciere ca o scală a raporturilor. Şi aici vom diferenţia evaluările cantitative de cele calitative, în învăţământ prioritate având cele din urmă.

Decizia sau luarea deciziei este cea de-a treia operaţie şi reprezintă finalizarea înlănţuirii operaţiilor, atrăgând atenţia asupra faptului că aprecierea sau valuarea nu trebuie transformată în scop în sine, ci în mijloc care întemeiază deciziile ce urmează a regla sau optimiza obiectul evaluat. Deciziile ce pot fi luate pot fi încadrate în două mari categorii: a) decizii care recunosc rezultatele şi se exprimă în termeni de promovat/nepromovat, notă de trecere/notă sub valoarea de trecere, admis /respins etc.; b) decizii de optimizarea/perfecţionarea procesului care a generat rezultatele respective.