Psihologie socială

Prefață

De ce este psihologia socială un curs atractiv pentru studenți? Pentru cineva avizat, întrebarea din titlu este retorică, întrucât, dacă răsfoim un curs de psihologie socială cum este cel de față, observăm că analizează teme de interes major apropiate vieții noastre de zi cu zi, preocupări constante centrate pe relația dintre noi și mediul înconjurător. Aceste probleme primesc explicații convingătoare prin argumente teoretice serioase propuse de științele socio-umane apărute la sfârșitul secolului al XIX-lea. În postura de disciplină didactică, psihologia socială oferă studenților posibilitatea de a integra informațiile științifice despre modul în care persoana gândește, simte, se comportă, acționează și interrelaționează în anumite contexte situaționale concrete, ca răspuns la stimulii exteriori de viață, dar și la cei interiori. Psihologia socială explică de ce oamenii gândesc și se comportă diferit în aceleași situații de viață, de ce mediul exterior poate influența mai mult sau mai puțin persoanele în deciziile și acțiunile lor sau de ce indivizii pot interveni în sau schimba mediul în care trăiesc. Psihologia socială explică științific atitudinile, sentimentele/trăirile, procesele cognitivemoțional-afective și de comunicare de la baza comportamentului uman în legătura lui activă cu multiplele situații contextuale de viață. Totodată, aceste explicații vor fi repere pentru analiza corectă a comportamentului și acțiunilor proprii și ale celorlalți, protejându-ne de dezamăgiri, eșecuri, deziluzii frecvente în relațiile interpersonale, la nivelul unei înțelegeri proprii cunoașterii comune. Întrucât apar multiple posibilități de analiză a modului în care oamenii gândesc, simt, se comportă și acționează, perspectiva teoretică deschisă de psihologia socială în explicarea individului ca ființă complexă bio-psihosocio-culturală se va plasa mereu numai într-un cadru concret situațional. Cu ajutorul unor instrumente proprii de cunoaștere calitativă și cantitativă (ipoteze, observații structurate, studii de caz, anchete, interviuri, experimente de laborator, chestionare etc.), psihologia socială își definește identitatea față de disciplinele înrudite, prin accentul pus pe aspectele psiho-sociale ale individului în relația cu mediul în care trăiește. În acest sens, psihologia socială se deosebește de psihologie, care analizează omul ca personalitate strict individuală, de sociologie, care studiază preponderent procesele sociale și de grup, de antropologia culturală, care accentuează modelele de înțelegere a normelor culturale atât în societățile moderne, cât și în cele arhaice, Prefață 8 și de filozofie, a cărei specificitate este definirea esenței/naturii umane. În ce privește disciplinele socio-umane amintite, la care se pot adăuga altele precum politologia, etnologia, biologia, economia sau științele comunicării, psihologia socială colaborează și se sprijină pe rezultatele lor. Se evidențiază astfel relevanța disciplinelor socio-umane pentru înțelegerea complexită- ții omului în contextul său bio-psiho-socio-cultural. De aceea, perspectiva pluridisciplinară este cerută de psihologia socială, de necesitatea explicării cauzelor comportamentului uman, precum și a proceselor psiho-afective care-l însoțesc. Persoana, în contextul său social, reprezintă cheia înțelegerii proceselor majore referitoare la influența socială, la relațiile interpersonale, la comportamentul individual și comportamentul de grup, la atracție și respingere, persuasiune și manipulare, ipocrizie individuală și ipocrizie socială, conflict și mediere etc. Pe baza cunoașterii teoriilor psiho-sociale în dinamica lor, psihologia socială propune explicații pentru procesele fundamentale privind relația dintre individ și mediul său de viață, de genul celor referitoare la: - integrarea/funcționarea individului în mediul său de viață și înțelegerea identității de sine și a celorlalți; - sinele individual și sinele social; - compararea socială și autoprezentarea; - comportamentul prosocial și procesele empatice; - relația dintre atitudini și comportament; - tipuri de schimbare a comportamentului în grup; - gândirea de grup și normele comportamentale de grup; - schimbarea comportamentului și atitudinii în raport cu factorii de mediu psiho-socio-culturali de viață; - modele ale relațiilor interpersonale și rolul lor în climatul organizațional și al grupurilor informale; - fericirea și calitatea vieții; - puterea și patologiile puterii; - dinamica de grup și influența proceselor de grup asupra comportamentului; - conflict și cooperare; - tehnici de mediere și negociere etc. Înțelegerea de către studenți a teoriilor de bază și a metodelor fundamentale ale psihologiei sociale, cu aplicabilitate directă în practica cunoașterii com- Prefață 9 portamentului și acțiunii umane, este o datorie pe linia autocunoașterii, dar și o responsabilitate față de cunoașterea celuilalt. Pornind de la premisa bine cunoscută în epistemologie că “o știință este pierdută dacă-și uită întemeitorii”, o incursiune în istoria psihologiei sociale se impune de fiecare dată la întâlnirea cu studenții, așa cum și cursul de față o face cu multă pricepere profesională și acuratețe științifică. De aceea nu mă voi opri aici la lista contribuțiilor din psihologia socială, care este de amploare având în vedere problemele multiple cu care ne confruntăm zilnic și care niciodată nu vor fi blocate. Mă simt datoare să adaug doar câteva gânduri legate de primele preocupări de psihologie socială din România. Îmi amintesc că prima lucrare ce puncta un interes manifest pentru teorii și probleme de psihologie socială a apărut în anul 1969, la Editura Politică, sub coordonarea profesorilor Petru Berar și Petru Pânzaru. Acest volum, ce făcea parte din seria Teorie și Metodă în Științele Sociale, publica studii ale unor cercetători motivați de dezvoltarea teoriilor psiho-sociologice aplicate la analiza particulară a unor fenomene sociale precum educația, economia, munca etc. Personal am fost interesată, și chiar impresionată la acel moment, de aplicațiile în viața cotidiană ale unei teorii de psiho-sociologie referitoare la “cadrul de referin- ță”. Această teorie, de altfel la modă în literatura de specialitate a anilor ’60, cu aplicabilitate în special la procesele de evaluare și autoevaluare, explică raporturile/relațiile individului “în” și “cu” grupul. Pe baza acestor relații, individul poate asimila norme de gândire, de trăire, de comportare la nivelul interrelațiilor de grup, modalități de impunere a acestor norme, repercusiuni ale respectării sau nerespectării lor în practica comportamentală.

...

Tema 1. Introducere în psihologia socială

“Asta este învățătura: înțelegi dintr-o dată ceea ce ai înțeles toată viața, dar întrun mod nou.” Doris Lessing, 1919

Când psihologii sociali subliniază că psihologia socială este o știință nouă, nu se referă la faptul că interesul pentru explicarea fenomenelor sociale este un obiectiv apărut recent. Omul fiind o ființă preocupată de propria-i existență, și-a pus întrebări profunde cu privire la lumea înconjurătoare. Întrebările, ipotezele și explicațiile formulate fac deseori subiectul lecturilor cu care ne delectăm în timpul liber. Totuși, aceste întrebări, ipoteze și explicații nu au fost testate în mod riguros și științific până la finele secolului XIX- începutul secolului XX. Psihologia socială s-a dezvoltat într-o perioadă în care vechea ordine mondială a fost decisiv ruptă: marile imperii și dinastii ale lumii au fost doborâte, iar lumea a fost marcată de două războaie mondiale, urmate de crize economice și sociale majore. Aceste evenimente au dus la ridicarea unor întrebări importante despre cauzele violenței, prejudecății, genocidului, conformismului și obedienței în fața autorității. În acea perioadă, mulți psihologi sociali care trăiau în Europa au emigrat în SUA și în număr semnificativ au început să cerceteze influențele situaționale asupra modului în care indivizii gândesc, simt și se comportă în mediul social. O parte din rezultatele acestor cercetări au fost publicate în jurnale sau cărți de specialitate, iar cele mai marcante vor fi descrise și analizate în manualul de față. Primele studii de psihologie socială au început prin analiza și măsurarea influenței celorlalți asupra comportamentului individual de către psihologi sociali importanți, precum: Kurt Lewin, Floyd Allport, Norman Triplet, William McDougall, Gustave Le Bon, Solomon Asch, Stanley Milgram, Muzafer Sherif, Leon Festinger, Eliot Aronson, Serge Moscovici, Janis Irving, Carl Hovland, Albert Bandura și Philip Zimbardo. Psihologia socială studiază omul în contextul său social într-o situație concret și în interacțiune cu alți oameni, fenomene sau obiecte. Interacțiunea poate adopta diverse forme: influența socială (reală sau imaginară), interdependența socială, transmiterea opiniilor și atitudinilor și confruntarea ideilor, valorilor și percepțiilor sociale. Toate aceste forme de interacțiune determină, modelează și reglează comportamentul omului ca ființă socială. Gordon Allport definește psihologia socială ca “încercare de a înțelege și explica felul în care gândurile, sentimentele și comportamentele indivizilor sunt influențate de prezența actuală, imaginară sau implicată a celorlalți” (Allport, 1968: 3).