Sinteză psihanalitică a teoriei Freudiene

1.Introducere și problematică

Psihanaliza a abordat domenii delicate ale vieții umane (copilăria,sexualitatea,arta) în care imixtiunea lucidității investigative se izbește, prin tradiție, de multe prejudecăți. (Săhleanu V. 1972,p.76) Această afirmație reprezintă una din puținele contribuții notabile în direcția explorării obiective a freudismului deoarece ulterior ,,opiniile de a doua sau a treia mână, moștenite fără osteneală, ca și formulele critice concepute ca să șocheze imediat cititorul, fără preocupări serioase pentru adevăr, sunt de o persistență înfiorătoare” (Freud S.1990, p.7)

Conceptul de psihanaliză implică o descompunere. Analiza gramaticală nu constă și ea în decuparea frazei în diferite elemente lexicale, iar analiza chimică în fragmentarea unui corp complex în componentele sale moleculare. (Chartier J.P.1993, p.40)

Freudismul reprezintă unul dintre principalele curente ale psihologiei contemporane ce a avut impact atât în descrierea drumului interpretării unitare, integrative si determinist-dinamice a fenomenelor psihice și a conduitei umane, cât și în influențarea alor științe precum literatura și arta secolului al XX-lea, astfel că Freud își împletește indisociabil viața cu destinul psihanalizei. Încă multă vreme, Sigmund Freud va apăra ideea că nu se poate înțelege psihologia fără a pleca de la anatomia și fiziologia sistemului nervos și în special a creierului. În acest sens, el va anticipa noțiunea de sinapsă, va aplica la viața psihică principiile de inerție și de constanță și va anticipa, de asemenea, noțiunea de inhibiție, pe care o va lega de funcțiile eului.(apud Freud S. 1990, p.14)

Teoria psihanalitică a apărut ca urmare a cercetărilor din neurologie și medicină. Scopul său era de a înțelege și trata comportamentele anormale, conceptul central al psihanalizei fiind inconștientul. (Havârneanu C.E. 2015, p.21)

2. Aparatul psihic

Psihanaliza își propune ca, pe baza cunoașterii parametrilor normali ai sistemului psihic, precum și a determinismului acestuia, să găsească mijloace prin care sa acționeze preventiv pentru menținerea și întărirea lui. (Freud S.,1990, p.21)

Începănd cu lucrarea ,,Die Traumdeutung”(1900) și continuând cu operele anterioare anului 1920, Freud distinge trei niveluri ale psihicului:

1. Inconștientul- Sistemul Ics - considerat realitatea esențială a psihicului

2. Conștiința – Sistemul Cs – privită precum un simplu ,,organ de simț care permite perceperea calităților psihice” (Freud S., 1990, p.23)

3. Preconștientul – Sistemul Pcs – reprezintă locul în care sunt stocate cunoștințele și deprinderile acumulate prin experiență, dar care nu sunt utilizate (Havârneanu C.E., 2015, p.21)

Prin teoria psihanalitică Freud a încercat să explice cele mai multe dintre comportamentele umane. El a elaborat un model în care mintea umană este văzută ca un ,,iceberg”, având cea mai mare parte ascunsă sub suprafaţa apei. Există o parte a minţii de care suntem conştienţi, numită conştient. Dar există şi anumite informaţii car sunt temporar uitate, dar care pot fi aduse uşor în conştiinţă atunci când este necesar: preconştientul. Sub acestea se află stratul profund al inconştientului.(apud Freud S., 1990, p.22)

,,Principiul plăcerii”, propulsat de inconștientul axat pe viața biologică are ca opozant ,,principiul realității”, promovat de conștiința centrată pe viața social-morală a omului, generatoare de constrângeri firești. Presiunile inconștientului asupra conștiinței duc la manifestări morbide, la dramatice tulburări de echilibru sau, cel puțin la acte de comportament enigmatice, absurde sau ciudate, regizate de o motivație ascunsă, abisală.

În această concepție ,,geografică” sunt grupate de o parte cenzura , preconștientul și conștientul; de cealaltă parte a bariereirefulante se găsește inconștientul. În modelul lui spațial, Freud nu ia în considerare nici o localizare cerebrală precisă pentru instanțele pshice, care par în conflict teritorial, deși, întradevăr, preconștientul pare a voi să se apere contra infiltrării posibile a unor reprezentări inconștiente (Chartier J.P., 1993, p.121)

Freud consideră că aparatul psihic se compune din trei instanțe: Sinele (Id), Eul (Ego) și Supraeul (Superego). Id cuprinde cerințele biologice, fundamentale, tot ce este ereditar, Ego are funcția să rezolve conflictele între implsuri și realitatea exterioară sau între Sine și Supraeu, iar superego reprezintă conștiința morală, compus din imperativele sociale obținute mai ales din mediul familial.(apud Havârneanu C.E., 2015, p.24)

Conform psihanalizei, cele trei niveluri ale psihicului se află într-un permanent conflict, cel mai puternic fiind Id-ul care nu știe decât să vrea și să dorească și principalul lui inamic este Superego-ul care pe baza normei morale de origine socială.

Aceste trei instanţe ale aparatului psihic nu fac inoperante delimitările precedente dintre inconştient, preconştient şi conştient, ci conferă o imagine mai apropiată de complexitatea psihismului, oferind posibilitatea unei comprehensiuni la un alt nivel de profunzime a modului lui de organizare.Putem considera că a doua topică formulează o relaţie dialectică astfel încât fiecare instanţă manifestă o corespondenţă în inconştient, preconştient, respectiv în conştient. (apud Zlate M. 2000, p.88)

Pentru Freud, dezvoltarea Eului constă în îndepărtarea de narcisismul primar. În realitate, Eul ,,aspiră intens” la a-l regăsi, iar pentru aceasta, pentru a recâștiga iubirea și perfecțiunea narcisistă, el va recurge la medierea din partea idealului de Eu. Freud a rezumat într-o singură frază, însăși binecunoscuta esență a Supraeului: ,,Supraeul este moștenitorul complexului Oedip” (apud Nasio J.D., 1999, p.58)