Teorii ale Organizației

După parcurgerea acestui modùl, veţi avea posibilitatea:

1. Să descrieţi structura organizaţiei de provenienţă.

2. Să citiţi şi să elaboraţi o organigramă.

3. Să diferenţiaţi cele trei concepte: administrare, management, leadership.

4. Să definiţi atributele manageriale (autoritatea, puterea, răspunderea, responsabilitatea).

5. Să definiţi cele trei tipuri de autoritate (directă, auxiliară, funcţională).

6. Să identificaţi sursele puterii.

7. Să identificaţi principalele categorii de „jocuri de putere”.

8. Să clasificaţi stilurile de conducere pe baza tipologiilor furnizate.

9. Să analizaţi cultura organizaţiei de provenienţă

10. Să utilizaţi delegarea – ca delegator şi / sau delegat.

I. Concepte fundamentale

Organizaţia reprezintã o colecţie structuratã de resurse umane şi nonumane dirijate spre atingerea unor finalitãţi prestabilite. Deci, o organizaţie constã, în esenţã, din scop(uri), structurã (de comunicare, decizionalã, de raportare, de roluri, de putere etc.) şi interacţiuni (relaţii realizate efectiv în cadrul structurii formale sau în afara acesteia). Privind organizaţia şcolară din perspectivă sistemică (vezi figura de mai jos), principala ei funcţie este de a transforma "intrările" (elevii, profesorii, cunoaşterea şi valorile culturale, resursele financiare etc.) în "ieşirile" dezirabile (rezultatele educaţiei şcolare: oameni educaţi, cu autoritatea socială indusă de această educaţie, noi informaţii şi cunoştinţe, noi valori reprezentări şi alte elemente culturale, chiar produse şi bani.

Întreaga ei structură este subordonată misiunii organizaţionale, care este educaţia. Pentru aceasta, managerul îndeplineşte funcţiile manageriale în cadrul domeniilor funcţionale despre care am discutat în capitolul 1.1. al acestei lucrări:

Tot ce se întâmplă în şcoală, tot ceea ce face directorul trebuie gândit şi făcut având în vedere această misiune.

Este necesarã distingerea organizaţiei de instituţie, care reprezintã o activitate socialã structuratã printr-un set de norme si/sau modele de comportament socialmente recunoscute. De exemplu, şcoala este şi o instituţie, nu numai o organizaţie, familia este o instituţie fãrã a fi o organizaţie în accepţiunea clasicã a termenului, în timp ce majoritatea agenţilor economici sunt organizaţii fãrã a fi instituţii.

Revenind la şcoala ca organizaţie, trebuie văzut întâi care forme şi structuri organizaţionale sunt indicate. Acest lucru este realizat de analiza organizaţionalã. Pornind de la imaginea clasică a organizaţiei ca o structură de "căsuţe" şi legături între acestea (aşa cum este figurată într-o organigramă), analiza unei organizaţii foloseşte instrumente cum ar fi:

- Gradul de diferenţiere între componente si de integrare (nivelul colaborãrii dintre componente). Şcoala este o organizaţie înalt diferenţiată (pe niveluri şi ani de studii, pe clase şi grupe, pe tipuri de unităţi şcolare etc.) dar şi înalt integrată - trecerea de la o "căsuţă" la alta fiind subiectul unor condiţii foarte precise. Deci pentru a realiza un "produs finit" - "omul educat" - este necesară o colaborare foarte strânsă între elementele organizaţionale. Ca urmare, trebuie foarte clar definite sub-structurile organizaţionale ("căsuţele") precum şi rolul fiecăreia ("legăturile" dintre ele.) - orice neclaritate ducând la disfuncţii majore.

- Separarea dintre nivelul executiv (al persoanelor / grupurilor care proiecteazã şi controleazã activitatea organizaţiei) şi cel operaţional (al persoanelor, grupurilor care realizeazã efectiv activitatea proiectatã). Tendinţa prezentã este, ca urmare a dezvoltării procesului de descentralizare, de întrepãtrundere şi de ştergere a diferenţelor nete între cele douã niveluri funcţionale. Ca urmare, pregătirea managerială este necesară pentru toate nivelurile organizaţionale iar construirea unei culturi comune o necesitate absolută.

- Ierarhia - anume numãrul si autoritatea diferitelor niveluri decizionale. Din acest punct de vedere, organizaţiile pot fi "înalte" (cu multe niveluri între bazã si vârf) sau "plate" (cu puţine niveluri intermediare). Se considerã cã o organizaţie poate funcţiona efectiv dacã numãrul nivelurilor ierarhice nu este mai mare de şapte, cel mult nouã. În plus, debirocratizarea şi descentralizarea presează în direcţia reducerii numărului acestor niveluri. În prezent, numărul nivelurilor ierarhice este foarte mare (4-5 la nivelul Ministerului, 2-3 la nivelul Inspectoratului şi încă 2-3 la nivelul unităţii şcolare - deja la nivelul maxim dincolo de care sistemul de învăţământ devine neguvernabil).