Vârsta adultă - definire, periodizare și caracterizare

1.Locul vîrstei adulte în ştiinţele psihologice. Periodizarea vîrstei adulte.

Dezvoltarea continuă pe parcursul întregii vieţi, dar dezvoltarea la v. Adultă se deosebeşte de procesul dezvoltării în copilărie sau adolescenţă. Schimbările în G., personalitate, comportament depind în măsură mai mică de v. cronologică şi dezvoltarea biologică, decît de influenţele şi evenimentele sociale şi culturale. Schimbările sociale şi cerinţele culturale pe parcursul v adulte pot susţine, dezvolta sau distruge steriotipurile comportamentale formate în anii copilăriei. Este necesar de a lua hotărâri, depăşi greutăţile reeşind din viaţa cotidiană. O caracteristică specifică adulţilor este capacitatea de a reacţiona la schimbări şi de a se adapta la noile condiţii. Dar nu toţi adulţii dezvoltă, manifestă măsuri identice de interacţiune cu mediul, de structurare a vieţii. Aceste căi se pot deosebi considerabil, deaceea între adulţi este mai puţin comun decât între copii. Dar necătînd la aceasta în procesul dezvoltării adulţilor există ceva comun. Măcar că la adulţi nu putem vorbi exact despre etapele dezvoltării fizice, despre stadii concrete cognitive, la ei există caracteristici sociale determinate de cultură, ca de ex.roluri, interrelaţii condiţionate de ciclurile familiale şi profesionale. Dezvoltarea socială şi emoţională se asociază, combină treptat cu schimbările fizice, cu creşterea volumului de cunoştinţe, deprinderi, capacităţi. Asupra lor influenţează evenimentele traumatice neaşteptate, care se pot întâmpla atât pe plan profesional, cît şi social-cultural. Alegerea timpului pentru aşa acţiuni sociale ca căsătoria, naşterea şi educaţia copiilor, alegerea carierei variază la diferiţi oameni, de la o cultură la alta.

Deoarece deosebirile individuale la v. tinereţei sunt foarte multe în comparaţie cu copii, este dificil de a face periodizări şi a determina diapazonul de vârstă doar după criteriul anilor. Deaceea savanţii au introdus noţiunile de ceas biologic şi norme sociale. Ceasul biologic – o formă a graficului intern, care ne permite să stabilim dacă na mişcăm pe drumul vieţii cu depăşire sau reţinere. De ex. Studentul de 35ani poate fi privit ca reţinut, iar un om de 35ani ce se gândeşte să iasă la pensie – ca un depăşit. Ceasul biologic ne permite să aflăm cînd se vor întămpla anumite evenimente în viaţa noastră în conformitate cu normele culturale. Dacă aceste evenimente succed mai înainte sau mai tîrziu decît se aştepta, noi putem suferi şi obţine mai puţină susţinere din partea semenilor decît atunci cînd noi ne mişcăm după „grafic”. Cu alte cuvinte, ne sunt caracteristice aşteptări interne, senzaţii de încordare şi presiune, legate de diverse perioade de viaţă. Necătînd la faptul că aceste graniţe uneori au bază biologică sau psihologică (de ex. Femeile nu pot rămîne însărcinate după menopauză, bărbaţii de vîrsta înaintată nu vor să se ciocnească cu greutăţile legate de educaţia copiilor mici), mai des sunt determinate social.De ex. Dacă observăm o pereche ce-şi cuprinde copilul său nou-născut, posibil că reacţia noastră va fi diversă în dependenţă de vîrsta cuplului 20 sau 50 ani. Noi diferit vom înţelege motivaţia perechei şi deaceea ne putem comporta cu ei divers. Reacţia şi comportamentul aşteptat de la personalitate, precum şi reacţia altor oameni la acest comportament pot fi diverse în dependenţă de situaţia istorică şi culturală, ceea ce face mai dificil de interpretat evenimentele. În cercetările ultimilor ani se vorbeşte despre ştergerea perioadelor tradiţionale de viaţă, ceea ce adus la mobilitatea ceasului biologic. De ex. Student la 50ani, primul copil la 60 ani.

În literatura de specialitate există numeroase tentaţii de periodizare a vîrstelor, în general, şi a vîrstei adulte în special. Dintre acestea alegem următoarele, care sunt mai sugestive pentru problematica noastră.

Prima clasificare amplă este propusă de neofreudianul E. Erikson şi este cunoscută sub denumirea de teoria dezvoltării psihosociale a omului. Erixon, pornind de la premiza confruntării individului de-a lungul vieţii sale cu o serie de conflicte apărute în planul relaţiilor interpersonale, a stabilit opt stadii ale dezvoltării umane, dintre care tri sunt specifice vîrstei adulte. În concepţia lui, vîrsta adultă se caracterizează prin parcurgerea a trei stadii:

-Între 19- 25 ani, stadiul intimităţii/izolării, care are drept scop principal stabilirea relaţiilor intime satisfăcătoare de lungă durată; dacă persoana este pregătită să fuzioneze cu partenerul, să se implice plenar în situaţiile încărcate emoţional induse de relaţiile intime, va avea toate şansele să se descurce bine atît în viaţa personală cît şi în cea profesională; dacă, dimpotrivă, contopirea cu altă persoană este considerată o pierdere a propriei identităţi, atunci tînărul se simte izolat, are relaţii intime de slabă calitate, carieră profesională oscilantă;

-Între 26 şi 50 ani, stadiul creaţiei/stagnării, a cărei sarcină constă în cuprinderea unuia sau mai multor copii într-un cămin stabil; dacă sarcinile acestui stadiu sunt bine soluţionate, apar rezultate bune: stabilitate familială şi carieră profesională de succes; dacă însă ele sunt insuficient controlate şi rezolvat, vor apărea ca efecte negative relaţii familiale instabile, cariere nesatisfăcătoare;

-După 40 ani, stadiul integrităţii personalităţii/disperării, caracterizat prin sarcina acceptării ideii că viaţa poate avea şi succes şi eşec; ca rezultat bun apare recunoaşterea faptului că viaţa presupun limitări, renunţări, compromisuri, iar ca rezultat nesatisfăcător apare starea de disperare.

Deci, E. Erikson a caracterizat v. tinereţei ca vîrstă mijlocie în ciclurile vieţii şi ca fiind dominantă de amplificarea identităţii sociale şi de angajare, implicarea pe acest plan, făcîndu-se prin sarcini sociale. În acelaşi timp, viaţa se caracterizează, după acest autor, prin trăirea intensă a experienţei dragostei şi începutului vieţii de familie, ceea ce duce la dezvoltarea intimităţii. Ca atare, această perioadă, se dezvoltă influenţată de pendularea dintre intimitate, izolare şi starea în care eul simte necesitatea de a se lega de noi persoane, grupuri, organizaţii, cauze etc. Se dezvoltă astfel calitatea şi capacitatea de partener şi, legat de acest statut se dezvoltă diferite forţe morale interne intime care justifică şi alimentează sacrificii şi compromisuri. Dragostea şi munca capătă un loc central în structura de conţinut a personalităţii.

G. Vaillant realizînd o serie de experimente între anii 1938 şi 1977 a introdus două noi stadii. Primul este cel dintre 23 şi 35 ani, numit stadiul consolidării carierei. Acest stadiu are o importanţă deosebită deoarece poate produce dificultăţi de relaţionare în cuplu, atît la bărbaţi cît şi la femei, din cauza focalizării atenţiei de către unul dintre membrii cuplului fie pe realizările profesionale, fie pe cele familiale. Cel de-al doilea stadiu introdus de Vaillant este numit păstrarea semnificaţiei versus rigiditate (între 45 şi 55 ani). În acest stadiu adulţii sunt caracterizaţi printr-un sentiment de relaxare profundă, dacă şi-au atins scopurile sau dacă ei consideră astfel. De asemenea, adulţii sunt preocupaţi de a extrage mai multe semnificaţii din trăirile lor şi luptă împotriva căderii într-o orientare rigidă.

Grais Kraig: V.adultă timpurie 18-40 ani

v. adultă medie 40- 60,65 ani

v. adultă tîrzie 60,65 ani până la moarte.

U. Şchiopu tinereţea 18-35 ani: 24-28 ani (perioada de ucenicie, stagierat; adaptarea este profesională şi familială)

28-32 ani (per. de implantaţie, în care se intensifică experienţa profesională şi se dezvoltă statutul de părinte, dat fiind faptul că apare al doilea copil în familie)

32-35 ani (perioada de stabilitate relativă a valorilor, conduitelor şi aspiraţiilor formulate între timp)