Sisteme Expert, Aspecte Didactice

Procesul de învăţământ

Procesul de învăţământ se contituie într-un sistem complex de activitaţi de instruire şi educaţie, de modelare a personalitaţii umane. În fond şi la urma urmei, principalul obiectiv al procesului de învaţământ se concretizează în asimilarea de catre subiecţii activitaţilor de învăţare, educabilii, a unor cunostinţe, atitudini, comportamente menite ai ajuta sa gasească, de uni singuri, soluţii la diversele situaţii reale cu care se vor confrunta în viitor. Aşadar, procesului de învăţămant i se poate asocia termenul de stiinţă a formării de personalităţi. În contextul acestui unghi de vedere, se subliniază şi importanţa aspectelor psihologice implicate de întreg procesul de învăţămant. Ca atare, etapizarea corecta a activităţilor de învăţare în cadrul acestui îndelungat proces trebuie să ţină cont, atât de capacităţile ,,formatorului de personalitate” de a efectua selecţionarea şi structurarea strictă a situatiilor specifice de invatare, cât şi de efortul personal al educabilului.

Procesul de învăţământ este întretinut de către cadrele didactice. Acestea dispun în acest sens de o multitudine de mijloace, metode şi procedee de natură psiho-pedagogică, prin utilizarea carora se urmăreşte transmiterea de informaţii către educabil sub diverse forme. Totalitatea acestor ,, instrumente de lucru “ defineşte o latură a domeniul educaţional, şi anume didactica procesului de învăţământ. Această arie de interes este considerată a fi ramura fundamentală a stiinţelor educaţiei. Didactica studiază următoarele trei mari domenii:

- învăţământul în ansamblu său, pe toate treptele de şcolaritate şi autoinstruirea, caz în care poartă denumirea de didactică generală;

- procesul de învăţământ din perspectiva pedagogică a predării şi învăţării obiectelor de studiu, caz în care poartă denumirea de didactică specială sau metodică;

- didactica adulţilor.

Fiecare obiect de învăţământ are didactica sa, care studiază conţinutul, principiile, metodele şi formele de organizare proprii obiectului respectiv în detaliile concrete aplicative. De aceea, didactica capătă un caracter semnificativ de specificitate, ceea ce permite ,,metodiştilor” să poată stabili la nivel general doar o serie de linii generale, principii, ori legităţi de la care să pornească şi metodica fiecarui obiect de învăţământ în parte.

Prin insuşi conţinutul didacticii, se reliefează şi cele trei dimensiuni ale procesului de învăţământ: dimensiunea funcţională, dimensiunea structurală şi nu în ultimul rând dimensiunea operaţională. Dimensiunea funcţională vizează atât obiectivele urmărite, cât şi rezultatele obţinute din derularea procesului de învăţământ. Acestea sunt analizate la un nivel de agregare foarte ridicat, de regulă la nivel national, prin stabilirea unor direcţii orientative generale, şi totodată prin sublinierea importanţei efectuării unei evaluări reale, continue şi pertinente a rezultatelor obţinute tocmai pentru a cunatifica nivelul de eficienţă al procesului de învăţământ ca ansamblu. Dimensiunea structurală constă în identificarea condiţiilor, resurselor şi a factorilor proprii procesului de învăţământ. Altfel spus, aceasta dimensiune urmareste disponibilul de cadre didactice implicate în procesul de învătământ, resursele tehnico-materiale şi financiare angajate. În aceeaşi măsură conţinuturile procesului de învăţământ sunt încorporate tot în această dimensiune, reprezentând obiectivele educaţionale stabilite sub o formă aparte, şi anume sub forma situaţiilor de învătare utilizate a emite informaţii ce conturează obiectivele sus mentionate. Dimensiunea operaţională îmbina elementele celorlalte doua dimensiuni, care înseamnă explicarea procesului didactic prin analiza stării, a calităţii elementelor de intrare în proces şi a efectelor, a ieşirilor.

Didactica informaţională

Toate acestea ne ajută în delimitarea mai multor nivele de interes ale procesului de învătare, privit ca un proces informaţional. În contextul acestei diviziuni deloc neglijabile a procesului de învăţământ, pe mai multe paliere de acţiune, amintim de locul didacticii informaţionale, ca parte importantă în cadrul pedagogiei informaţionale.

Didactica informaţională se pliază pe doua direcţii, şi anume teoria şi tehnica automatelor de instruire şi respectiv teoria algoritmilor didactici. În timp ce tehnica automatelor de instruire, privite prin prisma componentelor sale, gravitează în jurul tehnicii de calcul utilizate în procesul de învătământ, teoria algoritmilor didactici reprezintă domeniul care se ocupă de succesiunea situaţiilor de învăţare prin care trece educabilul în procesul de învăţare. Pe scurt, didactica informaţională situează în centrul atenţiei aspecte hardware, însă cu precadere îşi apleacă interesul asupra elementelor software utilizate în învăţarea educabililor. Aceste elemente software sunt materializate în diverse programe de instruire sau autoinstruire, care încorporează în propria structură un set de situaţii de învătare, care se succed într-o ordine specifică, aleasă de către cadrul didactic, tocmai pentru ca în ansamblul lor aceste programe să transmită o serie de informaţii utile, redate de către finalităţile procesului de învăţământ.