Mobilitatea Spațială a Populației

Naşterea şi decesul, căsătoria şi divorţul sunt evenimente demografice propriu-zise; cu un termen clasic, ele intră în noţiunea generală de mişcare naturală a populaţiei. Populaţia de tip închis, aşa cum a fost definită la timpul său, este un ansamblu sau o colectivitate ce se reînoieşte mereu, sub efectul naşterilor şi deceselor, iar aceste procese îşi găsesc expresia completă în modelul populaţiei stabile.

Populaţia este însă şi sistem deschis: numărul şi structura sa, la scară naţională sau a unei unităţi teritorial-administrative, pot fi influenţate de migraţia externă şi cea internă; această parte a mişcării generale a unei populaţii constituie mişcarea migratorie a populaţiei. Aşadar, mişcarea generală a populaţiei, deci dinamica ei, se compune din două mişcări, naturală şi migratorie, a căror ecuaţie de balanţă este următoarea:

Pt =P0 + (N - M) + (I - E),

în care I reprezintă intrări (imigrări);

E – ieşiri (emigrări).

Dacă N – M este excedentul (sporul) natural, atunci I – E este excedentul sau sporul migratoriu. Într-un sens mai general, primul reprezintă creşterea naturală, cel de-al doilea, creşterea migratorie.

Migraţia, ca eveniment constând în schimbarea statutului rezidenţial al unei persoane, nu mai are caracter dual, biologic–social, pe care l-au avut naşterea şi decesul; ea este în întregime un eveniment social. Aceasta înseamnă că migraţia are o condiţionare socială – în sensul cel mai larg al cuvântului – şi generează consecinţe sociale, printre care, fireşte, şi demografice. De aceea studiul migraţiei este prin excelenţă interdisciplinar: sociologia, geografia, economia politică se numără printre ştiinţele cele mai interesate în cunoaşterea migraţiei.

Demografia se interesează de acest eveniment, în primul rând ca factor al mişcării generale a populaţiei, ca fluxul de populaţie care modifică numărul şi structura populaţiei în localitatea de origine şi în localitatea de destinaţie, caracteristicile demografice ale celor două populaţii. Ea însă studiază şi fenomenele demografice – natalitatea, mortalitatea, nupţialitatea – ale populaţiei migrate, schimbarea comportamentului reproductiv al acesteia.

Migraţia este studiată apoi ca factor al redistribuirii populaţiei în teritoriu, ca factor al creşterii urbane, al omogenizării sociale, în ultimă analiză. Procesul este deosebit de amplu şi cu implicaţii pe toate palnurile. Este suficient să dăm o singură cifră. La recenământul populaţiei din 15 martie 1966, numărul celor înregistraţi ca fiind născuţi în altă localitate decât aceea a domiciliului actual, s-a ridicat la 6.241.565 sau aproape o treime din populaţia totală a ţării, de 19.103.163 persoane. În perioada 1968-1975 fluxurile migratorii au antrenat un număr de 2.555.104 locuitori.

În capitolul de faţă ne vom mărgini la considerarea migraţiei ca factor al mişcării generale a populaţiei. Problema va fi reluată, într-o altă optică, la studiul populaţiei urbane şi rurale. În acest scop, vor fi prezentate principalele noţiuni, indici, metode de descriere şi analiză a migraţiei, în special, a celei interne.

1. NOŢIUNI

Mobilitatea populaţiei este procesul prin care persoanele îşi schimbă statutul rezidenţial, profesional sau social prin trecerea la alt statut. În mod corespunzător, schematic se pot distinge: mobilitatea spaţială (teritorială sau geografică), mobilitatea profesională şi mobilitatea socială. Prin extindere, se poate aplica şi la schimbarea statutului matrimonial – trecerea de la o stare civilă la alta – , la schimbarea statutului educaţional etc. Pentru mobilitatea profesională şi socială, trecerile – în sociologia clasică – sunt cele care se referă la două generaţii succesive: categoria socioprofesională a părinţilor şi a copiilor lor, categoria socială a părinţilor şi cea a copiilor, deci privite în optica „intergeneraţii”.

Studiile moderne apelează, în descrierea şi analiza mobilităţii – indiferent de caracterul ei – , la metoda longitudinală (pe cohorte) şi la reprezentarea matricială, cu ajutorul matricei probabilităţilor de trecere de la un statut la altul, de la o stare la alta, tocmai datorită faptului că mobilitatea este o mulţime de treceri. Acesta şi explică tendinţa recentă de folosire a ideii proceselor şi lanţurilor Markov.

Mobilitatea spaţială a populaţiei este procesul care cuprinde suma deplasărilor populaţiei în spaţiu, determinate de cauze variate, pe distanţe mai mari sau mai mici, însoţite sau nu de schimbarea definitivă (permanentă) a domiciliului legal sau obişnuit. În această noţiune intră deplasările turiştilor, ale lucrătorilor sezonieri, ale navetiştilor, ale persoanelor dintr-o localitate în alta, inclusiv ale celor însoţite de schimbarea definitivă a domiciliului.

Migraţia populaţiei – formă a mobilităţii spaţiale sau geografice a populaţiei, însoţită de schimbarea domiciliului obişnuit, între două unităţi administrativ-teritoriale bine definite. Se mai numeşte migraţia rezidenţială, întrucât persoana implicată într-o astfel de mişcare îşi schimbă statutul rezidenţial. Prin urmare, în noţiunea de migraţie a populaţiei sau migraţie rezidenţială nu intră nomadismul, excursiile, turismul, sau deplasările sezoniere (migraţia sezonieră), diferitele forme ale navetismului sau migraţiei pendulatorii.