Statistică

Cuvântul „statistică” precum şi primele conturări ale conceptului de statistică au pătruns în literatura de specialitate abia în secolul XVIII. Elementele concrete de evidenţă statistică îşi au însă originea în cele mai vechi timpuri.

Potrivită de-a lungul dezvoltării sale istorice, forma de „evidenţă statistică” se caracterizează în esenţă prin aceea că datele statistice servesc pentru informarea organismelor statului despre nivelul sau stadiul atins la un moment dat de fenomenele social economice subordonate, în special unor scopuri fiscale, militare sau administrative.

Etimologic, cuvântul „statistică” îşi are rădăcina în cuvântul latinesc „status” care înseamnă „situaţie” , „stare socială”, dar şi „stat”.

Conceptul de statistică a fost definit de mai mulţi autori — mai ales din sânul şcolii germane — în diverse variante. Se constată însă că, în ciuda acestei diversităţi, conţinutul esenţial al statisticii rămâne invariabil legat de modalităţile practice de investigare a fenomenelor social-economice şi de informare a organismelor statului. Achenwall considera statistica "drept „ştiinţă descriptivă a particularităţilor unui stat". Analizând concomitent „termenul" şi „conceptul", se desprinde faptul că în cazul statisticii există o concordanţă deplină, termenul fiind strâns legat de conţinutul esenţial al conceptului ; tot atât de important este şi faptul că deşi termenul a fost introdus mai târziu, în adoptarea lui s-a ţinut seama de conţinutul esenţial al evidenţei statistice — precursoarea statisticii descriptive — precum şi de scopul primordial căruia îi era subordonată această formă „primară" de investigare şi informare.

Statistica descriptivă a fost continuu îmbogăţită, restructurată şi perfecţionată, punându-se din ce în ce mai mult accent pe „determinările numerice" pe „limbajul cifric".

Un reputat geograf, A. F. Bussching, a creat un gen de statistică comparativă foarte apreciată de specialişti. Au urmat în cadrul şcolii germane o serie de lucrări, concepute şi elaborate în scopul descrierii comparative a diverselor state europene.

În Ţările Române, prima şi cea mai reprezentativă lucrare de acest gen este „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae", elaborată de Dimitrie Cantemir — o expunere monografică pe plan geografic, politic, economic, social şi cultural. Lucrarea 1-a impus pe autor atenţiei contemporanilor, care 1-au considerat printre fruntaşii statisticii descriptive europene.

Trăsăturile esenţiale ale statisticii descriptive sunt definite de caracterul său analitic ; sunt prezentate descrieri complexe ale statelor, sunt efectuate analize comparative ale diferitelor situaţii socio-economice. Toate erau însă orientate în scopuri informaţionale. Deci, nici statistica descriptivă, cu toate că şcoala germană o ridicase la rangul de ştiinţă, nu avea drept scop descoperirea şi cunoaşterea legităţilor statistice.

Cu toate acestea, statistica descriptivă constituie o realizare de seamă a domeniului, o etapă foarte bine conturată şi integrată în procesul îndelungat al dezvoltării statisticii ca ştiinţă.

În timp ce în Germania, statistica se constituise ca disciplină descriptivă a statului, în Anglia se năştea, în afara universităţilor, o statistică cu totul deosebită, cunoscută sub numele de „aritmetica politică". Caracteristic aritmeticii politice îi este faptul că pentru prima oară analiza datelor înregistrate se-face prin procedee matematice, .urmărindu-se desprinderea regularităţilor care domină schimbările esenţiale de ordin calitativ în structura şi dezvoltarea raporturilor dintre fenomenele social-economice. Folosirea .metodei analitice, preconizată de filozofii materialişti .metafizicieni .ai timpului, recurgerea la instrumentul matematic şi căutarea legităţilor marchează un substanţial progres al statisticii, prefigurând apariţia elementelor statisticii moderne.

Reprezentanţii aritmeticii politice din Anglia în frunte cu John Graunt, William Petty, Kdmuad Halley au pus accent mai ales pe studiul fenomenelor demografice.

J. Graunt (1620—1674), studiind registrele de naştere şi decese ale Lon-drei, şi-a propus să descopere legităţile creşterii numărului populaţiei» ale echilibrului numeric dintre sexe, ale fertilităţii, mortalităţii etc.

W. Petfcy (1623—1687), în lucrarea sa ,Aritmetica politică" şi-a axat studiul asupra fenomenelor social-economice'' prin intermediul numerelor, al greutăţilor şi al măsurilor", folosind estimaţiile cantitative în cadrul comparaţiilor potenţialului uman şi economic al. diferitelor state, în special în evaluarea posibilităţilor comerciale şi maritime ale Angliei în rivalitatea sa cu Franţa.

E. Halley (1656—1742) a efectuat unele estimări ale populaţiei câtorva state, a alcătuit prima tabelă completă de mortalitate, a introdus ideea de „durată probabilă a vieţii" cu aplicaţie la calcularea rentei viagere anuale în funcţie de vârstă.

Şcoala aritmeticii politice engleze şi-a extins influenţa şi în alte ţări, cuprinzând o arie din ce în ce mai largă de fenomene din domeniul demografiei. Ţinând seama de trăsăturile caracteristice ale statisticii secolelor 17 şi 18 reţinem faptul că s-au confruntat, în principal, două curente :

— statistica orientată spre descrieri empirice şi verbale ale particularităţilor statului (statistica descriptivă a şcolii germane) ;

— statistica orientată spre analiza fenomenelor sociale, în căutarea legităţilor, apelând la instrumentul matematic da analiză şi interpretare (aritmetica politică reprezentată de şcoala engleză).

Desigur, disputa dintre cele două curente s-a încheiat în final cu triumful curentului de tendinţă modernă, reprezentat de aritmetica politică.

Descoperirile din domeniul calculului probabilităţilor şi introducerea lor treptată în statistică au determinat o cotitură radicală în conturarea şi dezvoltarea statisticii ca ştiinţă.

Primele încercări de valorificare a noilor descoperiri în analiza statistică a fenomenelor economice şi sociale au fost făcute de Jacob Bernoulli (1654— 1705) — profesor de matematică la Universitatea din Basel şi mai ales de Pierre-Simon Laplace (1749—1827) — matematician, fizician şi astronom francez, care a efectuat în Franţa, în 1801, un recensământ pe bază de selecţie, calculând şi coeficientul de eroare.

Bernoulli a formulat „legea numerelor mari", folosită mai târziu ca fundament teoretic al sondajelor statistice.

Karl Friedrich Gauss (1775—.1855) — matematician, fizician şi astronom german — propune metoda celor mai mici pătrate, publicând o serie de consideraţii privind aplicarea matematicii în investigarea fenomenelor demografice.

Contribuţii de seamă la dezvoltarea statisticii matematice au avut Moivre, Fourier, Poisson. Cel care a dominat ca statistician epoca sa a fost Adolphe Quotelet (1796—1874) — matematician, statistician şi astronom belgian. Prin contribuţiile şale s-a produs o nouă cotitură în evoluţia statisticii.

Elementele esenţiale care au revoluţionat substanţial gândirea statistică sunt concretizate în utilizarea noţiunilor; medie, dispersie, repartiţie, observare de masă, regularitate.

Lucrarea elaborată de Qu6telet în 1848, intitulată „La methode statistique", a avut o semnificaţie deosebită pentru dezvoltarea conceptului de statistică. Această lucrare constituie prima expunere coerentă sintetică a teoriei statisticii.

Qu6telet, împreună eu demograful şi statisticianul englez William Farr, a organizat primul Congres internaţional de statistică (Bruxelles, 1853),urmat de alte opt congrese, care au avut un rol important în dezvoltarea statisticii pe plan internaţional.

Pentru realizările sale deosebite, Qu6telet este considerat fondatorul statisticii moderne.

În decursul secolului 19, o remarcabilă contribuţie la progresul statisticii au avut şi alte şcoli naţionale. Şcoala germană a continuat tradiţia unei statistici concepută ca ştiinţă socială, dar presărată încă cu numeroase elemente descriptive.

Statistica rusă a fost reprezentată de D. P. Juravski — după care „statistica este o ştiinţă materială, având ca obiect studiul vieţii sociale şi, în acelaşi timp, o ştiinţă metodologică". El a pus un accent deosebit pe utilizarea metodei grupărilor. în teoria probabilităţilor, contribuţii de seamă au avut P. L. Cebîşev (1821-1894) şi A. A. Markov (1866-1922).