Introducere în administrația publică

Observarea atenta a procesului administrativ releva existenta unui proces ireversibil, caruia nu i se poate sustrage nici un stat  exigentele sociale, economice si tehnice impun existenta, formarea unui corp de functionari profesionisti specializati si competenti, pentru a gira afacerile publice.

Modelul birocratic constituie punctul de plecare necesar pentru a întelege arhitectura sistemelor administrative contemporane; totusi, observarea realitatii administrative concrete, scoate în evidenta un numar de diferente în raport cu principiile teoretice pe care acest model birocratic se bazeaza. Acest lucru este explicabil prin faptul ca dinamica evolutiei sistemelor administrative se caracterizeaza prin cautarea de forme noi de organizare, diferite de rigiditatea birocratica.

Modelul birocratic

Modelul birocratic este un model situat sub preeminenta dreptului, acest lucru explicindu-se prin trei categorii de factori:

1. nevoia de rationalizare a formelor de dominatie etatica.Asa cum observa Max Weber societatile moderne au nevoie de o administratie previzibila si calculabila, iar existenta regulilor generale/ impersonale permite sa se raspunda la aceasta exigenta, eliminand toate formele de favoritism sau arbitrariu

2. fundamentele autoritatii - organizarea birocratica reprezinta un tip de dominatie rational-legala, in care autoritatea este fondata pe un statut legal, adica norme juridice definind de o maniera abstracta, obiectiva si deci rationala modul de exercitare a puterii.

3. constructia statului de drept- autoritatea statului de drept este marcata de reguli ce nu pot fi exercitate decat in cadrul unor norme prestabilite.

Dreptul are pentru birocratie o dubla functie: organizationala/ operationala; pe plan intern, dreptul organizeaza viata administrativa dind coerenta si unitate structurilor administrative; el cimenteaza institutia administrativa prin supunerea la reguli comune, definind pozitia agentilor, angajarea, articularea functiilor, stabilind regulile necesare intre elementele constitutive si asigurind functionarea aparatului administrativ, repartizand competentele si fixand ierarhiile specifice. Cand Administratia Publica actioneaza in directia societatii ea nu o poate face fara medierea dreptului, vector privilegiat in relatia administratie/ administrati.

Organizarea interna

Vezi Max Weber.

Sintetizand, in ceea ce priveste organizarea interna a aparatului administrativ, eficacitatea este cautata prin: apelul la profesionisti, concentrarea autoritatii, functionarea unitara a structurilor . Aceste elemente fundamentale se regasesc in grade si forme variabile, in ansamblul sistemelor administrative contemporane.

I Profesionalizarea

Substituirea profesionalismului amatorismului marcheaza o transformare foarte profunda in conceperea functiei publice; acest fenomen semnifica faptul ca exercitiul sarcinilor administratiei priveste de acum agenti specializati, dotati cu o calificare particulara si formand de aceea un grup specific; totusi logica profesionalizarii nu poate fi accentuata pana la o limita extrema, functia publica contemporana realizand un echilibru intre imperative contradictorii.

Logica profesionala depaseste cadrul strict al Administratiei; nevoia de cunostinte specializate se face simtita in toate domeniile vietii sociale care fusesera mai putin sensibilizate anterior . Profesionalizarea semnifica faptul ca exercitarea functiilor administrative a devenit o meserie care presupune, necesita, existenta unei cunoasteri specializate si produce o puternica solidaritate corporativa. Introducerea acestui concept in cadrul aparatului administrativ presupune realizarea citorva cerinte specifice.

a) Permanenta

Profesionalizarea implica in primul rand faptul ca functia publica trebuie sa fie considerata ca fiind o meserie veritabila, adica o activitate permanenta si stabila, posibil de exercitat in mod durabil, la adapost de constrangeri politice: nu doar ca profesionalizarea este antinomica cu toate procesele de tip electiv dar ea presupune si stabilirea de garantii fata de detinatorii puterii politice. Stabilitatea in cadrul functiei publice semnifica cvasi-abandonul procedeului electiv in alegerea functionarilor si, in mod special, dotarea acestora, in toate tarile democratice, cu garantii contra arbitrariului politic( incepind cu sfirsitul secolului XIX).

*** In Marea Britanie aceasta emancipare a fost asigurata pornind de la propunerile rapotrului Trevelyan  Worthcote prin crearea Civil Service Commission(1855) si prin consacrarea recrutarii prin concurs (1870). Aceleasi dispozitii rezulta in SUA din Pendleton Act (1883) merit system-ul( ocuparea functiei publice pe criterii profesionale) substituind spoil system(ocuparea functiei publice pe criterii politice) pentru angajatii clasificati.