Extras din curs

Efectele crizei economice mondiale actuale, dar si esecul Tratatului Constitutional, urmat de amânarea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona (si deci imposibilitatea adaptării U.E. la noile realităti) au făcut ca procesul de extindere al Uniunii Europene să intre într-un impas. Extinderea fără precedent din anii 2004 si 2007 constituie un alt factor determinant al situatiei actuale. Numărul mare de noi state membre si problema reprezentării acestora în structurile comunitare dar si accentuarea disparitătilor dintre nivelul de dezvoltare al regiunilor din statele membre reprezintă alte teme de discutie sensibile, a căror solutionare nu poate fi amănată.

Pe acest fond, declaratiile ferme venite din partea presedintelui francez, Nicholas Sarkozy, dar si a cancelarului german, Angela Merkel, conform cărora, până la intrarea in vigoare a Tratatului de Reformă, UE nu se va mai extinde, nu au surprins.

Ratificarea Tratatului de la Lisabona redeschide asadar calea aderării unor noi membri la Uniune, contextul general, însă, fiind unul mult modificat.

În cele ce urmează vom face o succintă prezentare a stadiului în care se află tările candidate la aderare dar si a principalelor aspecte legate de problematica extinderii către tările aspirante la integrarea europeană.

1. Tări candidate la aderarea la Uniunea Europeană

La finele anului 2009, există trei tări candidate la aderarea la Uniunea Europeană: Croatia, Turcia si FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), doar primele două începând efectiv negocierile la acest moment.

1.1. Croatia

Dintre statele candidate la aderarea la UE, Croatia este statul cu cele mai mari sanse pentru o integrare rapidă. Stabilitatea institutiilor democratice, gradul de dezvoltare economică (în perioada 2000-2007 a cunoscut cresteri constante ale PIB –între 4 si 6% ), structura economică compatibilă cu cea a Uniunii Europene (în care preponderent este sectorul serviciilor – 63,6% - în 2008 ), dar si nivelul ridicat al schimburilor comerciale cât si al investitiilor europene în Croatia, marimea teritoriului si structura populatiei (coordonate asemănătoare cu cele din Slovenia) sunt câteva dintre argumentele ce sustin afirmatia de mai sus.

Uniunea Europeană a stabilit relatii diplomatice cu Croatia încă din 1992, primul pas concret către integrare fiind făcut la data de 29 februarie 2001, atunci când a fost semnat Acordul de Stabilizare si Asociere.

Croatia si-a depus candidatura la Uniunea Europeană în anul 2003, iar, în octombrie 2005, negocierile încep efectiv. Cotat încă de la început cu mari sanse de aderare (exista la un moment dat un curent de opinie care plasa Croatia în acelasi val de integrare alături de România), fostul stat iugoslav nu a putut începe negocierile fără recomandarea pozitivă a Tribunalului Penal International. Un obstacol în calea obtinerii acestei recomandări l-a constituit refuzul guvernului croat de a-l preda pe generalul Ante Gotovina, condamnat de către Tribunal în anul 2001 pentru crimele comise în timpul războiului din fosta Iugoslavie (1991-1995). Pe data de 7 decembrie 2005 însă, colaborarea guvernelor spaniol si croat, finalizată printr-o operatiune a politiei spaniole, conduc la arestarea lui Ante Gotovina în Tenerife si apoi, predarea acestuia către Tribunalul Penal International de la Haga.

Perspectivele optimiste cu privire la calendarul aderării aveau să fie infirmate, pe rând, respingerea Tratatului de la Lisabona de către Irlanda, si apoi disputele teritoriale, cu privire la granitele de la Marea Adriatică, cu Slovenia au făcut ca negocierile să înainteze mai greu decât se anticipa. Astfel, la mijlocul lunii octombrie 2009 (la patru ani de la începerea oficială a negocierilor) doar 28 de capitole din 35 au fost deschise, iar închise provizoriu, doar 12, datorită blocajului instituit de Slovenia (a fost asfel blocată deschiderea a nouă capitole si închiderea provizorie a cinci). În septembrie 2009, Slovenia anunta că va renunta la blocarea negocierilor Croatiei cu UE.