Atitudini și Comportamente - Note de Curs

. Psihologie si politica

Au trecut milenii pâna s-a conturat lumea interna, pâna ce fiinta umana si-a îndreptat atentia spre Sine, întrebându-se “Cine sunt Eu ?”. Totodata, lupta individului

cu sine însusi, cu celalalt, cu normele sociale si culturale, în vederea adaptarii dinamice la schimbarile interne si externe, s-a desfasurat pe baza legaturilor sale substantiale, energetice si informationale cu mediul ambiant. De asemenea, interactiunea individ-mediu a pus în evidenta comportamentul fiecarei persoane, dupa care a fost recunoscuta de catre cei din jur personalitatea sa. În acelasi timp, dezvoltarea societatii si evolutia individului uman a aratat ca “a trecut vremea în care zeii conduceau istoria(...). Stapânirea naturii nu este de ajuns. Traind în societate, omul trebuie sa învete sa se stapâneasca pe sine însusi si sa se supuna legilor comune. Conducatorilor asezati în fruntea natiunilor le revine sarcina de a da aceste legi si de a face sa fie respectate” . Deciziile pe care acestia din urma le dau au importanta deosebita pentru evolutia normala a societatii. De aceea, trebuie separate de unele masuri cu consecinte nefaste care pot fi resimtite de generatiile urmatoare. În seria unor decizii gresite, includem dorinta utopica a unor elite politice de refacere a societatii prin decrete, sau credinta ca un popor se poate debarasa în întregime de trecutul sau, sau acordarea independentei si unei puteri nelimitate capilor Bisericii etc.

Acestea sunt doar câteva masuri care au provocat unele disfunctionalitati resimtite într-un mod neplacut de-a lungul timpului.

De aceea, sustine Gustave le Bon, “cunoasterea mijloacelor ce permit popoarelor sa fie guvernate în mod util, adica psihologia politica, a reprezentat

întotdeauna o problema spinoasa. Si este astfel cu atât mai mult astazi, când noi necesitati economice, nascute de pe urma progreselor stiintifice si industriale, atârna greu asupra popoarelor si scapa actiunii ocârmuirilor lor [...]. Psihologia politica se construieste cu ajutorul unor materiale diverse, dintre care principalele sunt: psihologia individuala, psihologia multimilor si, în sfârsit, cea a raselor” .

Mai greu de acceptat de catre cercetatorii europeni este ca, desi au întreprins analize diverse si pertinente asupra unor probleme ce tin de sfera psiho-politicii, contributiile lor au fost puse în umbra de realizarile specialistilor de peste ocean. Cu toate ca însusi termenul de psihologie politica a fost folosit pentru prima data în Franta de catre Émile Boutmy (1836-1905), ca Hippolyte Taine (1828-1893) face parte dintre membrii fondatori ai acestei discipline, având preocupari legate de

identitatea psihologica a cetatenilor francezi, ca un alt pioner al analizei multimilor si al sustinerii rolului conducator al liderului politic, Gustave Le Bon (1841-1931), scrie în 1895 Psychologie de foules, în 1910 Psychologie politique, s.a. , acestea sunt doar câteva dintre numele ilustre care au încurajat aparitia preocuparilor în acest domeniu si care au fost încadrate de Alexandre Dorna în „matricea franceza: individualismul si multimile” . Cu totul alta este situatia în Franta la mijlocul anilor ’80, perioada în care statutul psihologiei politice nu mai este suficient de reprezentativ. Aceasta situatie s-ar datora, în opinia Madelenei Grawitz, reînnoirii continue a traditiei sociologice durkheimiste: “Valul sociologiei dupa 1968 a fost însotit de discreditarea factorilor psihologici. Reînnoirea durkheimismului, influenta pozitivismului (cf. Bourdieu) si a cuantificarii (cf. Boudon) au îndepartat profesorii si cercetatorii de psihologia considerata individualista si reactionara” .

A.Dorna indica si alte „repere pertinente” , de data aceasta pe autorii germani

care au contribuit la clarificarea si la consolidarea acestei discipline. În acest sens citeaza lucrarile lui Sigmund Freud (1855-1939), care la rândul lor au facilitat analiza psihologica a comportamentelor oamenilor politici. Un alt nume de referinta pentru psihologia politica este Max Weber (1864-1920), cel care îmbina cu succes munca savantului cu cea a politicianului. În opinia sa alegerea faptele, organizarea lor, o analiza rationala a comportamentelor actorilor politici si, bineînteles, întelegerea sensului pe care-l dau propriilor actiuni contribuie la sezizarea proiectelor si intentiilor acestora.