Economie Politică

CAPITOLUL I

ELEMENTE INTRODUCTIVE DE ISTORIE A GÂNDIRII

ECONOMICE ŞI DE ECONOMIE GENERALĂ

Trebuinţele reprezintă baza dezvoltării societăţii umane şi motivaţia oricărei

activităţi întreprinse de om. Din punct de vedere economic, nevoile (sau trebuinţele)

reprezintă acele relaţii cu mediul ambiant prin care omul se desăvârşeşte ca fiinţă bio-psihosocială.

Trebuinţele au caracter dinamic, ele devenind tot mai complexe odată cu cunoaşterea

mediului înconjurător şi perfecţionarea mediului social.

Clasificarea trebuinţelor:

a) După locul ocupat în cadrul relaţiei om-mediu:

- primare (exemplu: nevoia de hrană, casă, îmbrăcăminte, etc.);

- secundare (excemplu: nevoia de instruire, cultură, religie, etc.);

- terţiare (exemplu: nevoia de participare la viaţa politică, la apărarea ţării, la

protejarea mediului înconjurător);

- clasificare care se pliază perfect pe împărţirea pe sectoare a economiilor naţionale,

conformă cu teoria lui Colin Clark.

b) După rolul lor:

- de consum ale populaţiei;

- ale producţiei sau altor activităţi economice;

c) După natura bunurilor cu care sunt satisfăcute:

- satisfăcute prin consum de produse agricole şi /sau industriale;

- satisfăcute prin prestare de servicii;

- satisfăcute prin obţinerea de informaţii;

d) După subiectul purtător al trebuinţei exprimate:

- individuale;

- de grup;

- nevoi generale.

Între diversele categorii de trebuinţe există o strânsă interdependenţă, fapt care ne

permite să apreciem că asupra indivizilor se manifestă la un moment dat, nu doar un singur

tip, ci un sistem de trebuinţe. Din momentul în care acestea sunt conştientizate de către

3

indivizi, ele devin interese economice, care nu reprezintă altceva decât o formă de realizare

conştientă a nevoilor şi de satisfacere a lor prin activităţi adecvate.

Atât trebuinţele, cât şi interesele economice, sunt satisfăcute prin intermediul

bunurilor economice (produse, servicii, informaţii) obţinute în urma desfăşurării de activităţi

economice. Pentru ca o activitatea desfăşurată de om să aibă caracter economic, aceasta

trebuie să aibă următoarele trăsături:

- să fie realizată de oameni în mod conştient, cu un anumit scop, utilizând resursele

disponibile;

- să aibă caracter creator;

- să se caracterizeze prin continuitate (întrucât şi nevoile oamenilor reapar după o anumită

perioadă de timp).

De-a lungul timpului s-a conturat o tendinţă de amplificare şi diversificare a

activităţilor economice desfăşurate, ca urmare a apariţiei progresului ştiinţifico-tehnic şi

creşterii schimbului de bunuri economice între ţări.

În fiecare ţară se distinge o anumită structurare a activităţilor economice, structurare

care arată configuraţia economiei naţionale a ţării respective.

În cadrul economiei naţionale au loc următoarele tipuri de procese fundamentale:

- procesul de producţie (în cadrul său se crează bunuri economice);

- procesul de repartiţie (prin el se stabileşte destinaţia bunurilor obţinute);

- procesul de schimb (asigură circulaţia bunurilor economice):

- procesul de consum (în cadrul său are loc satisfacerea nevoilor);

- procesul de cercetare ştiinţifică (asigură premisele perfecţionării celorlalte procese);

- procesul de conducere (în cadrul acestuia are loc organizarea, dirijarea şi controlul

activităţilor economice).

Orice economie naţională este structurată pe trei mari sectoare:

- sectorul primar (agricultura şi silvicultura);

- sectorul secundar (industria şi construcţiile);

- sectorul terţiar (al serviciilor).

Din punctul de vedere al organizării activităţilor economice, economia naţională se

poate structura pe trei nivele:

1. microeconomic (nivelul agenţilor economici);

2. mezoeconomic (nivelul ramurilor economice şi al unităţilor teritoriale);

3. macroeconomic (ansamblul activităţilor economice dintr-o ţară).