Sisteme Politice

Între politic si complementaritate

Exista mai multe nuantari ale termenului de politic, politica, dar, înca din primele premise etimologice ale Polis-ului grecesc, însemna cetate, stat si derivarea acestuia Politeia  constitutie, regim politic, înjghebare politica, ori latinescul res publica  lucrul domeniului public.

Contemporan politica (dictionarul Littre) se traduce prin stiinta guvernarii statului, arta guvernarii unui stat sau (dictionarul lui P. Robert) este arta si practica guvernarii societatilor umane, maniera guvernarii unui stat, a conducerii afacerilor nationale ale unui stat, iar, dupa unii exegeti (pe pilda, Lavroff) notiunea de politica , desi este efectiv ambigua, releva în aceeasi masura o stiinta si o arta, fiind, totodata, si actiune (Lavroff, D.-G., 1975).

Analiza notiunii de politica în mod real presupune, astfel, abordarea concreta a demersului politic, sub aspect epistemologic, etic, estetic si axiologic, o abordare a modului de constituire a societatilor civile în functie de gradul de organizare, de participare si de institutionalizare a partidelor politice.

Epistemologic politica (în modul ei formal ori concret) nu este, înca, închisa ori circumscrisa domeniului teoriei, filosofiei stiintei, lipsindu-i, nu aparatul conceptual cu delimitarile specifice, nu obiectul propriu de cercetare, ci, latura maturitatii caracteristice oricarei stiinte  metode specifice (nu numai generale de cercetare) si procesul elaborarii de teorii general-valabile, valide care prin consistenta si completitudine sa conduca la întemeierea unor (utopice sau nu) societati deschise, societati civile. În caracteristica lui, studiul riguros aplicativ al politicii este fundamentat pe doua domenii complementare: analiza sociologica si demersul psihologiei sociale.

Asumtii:

Politica nu este o stiinta.

Daca politica ar fi o stiinta, în sensul propriu si nu figurativ al cuvântului, toate celelalte discipline nu si-ar avea sensul.

Daca celelalte stiinte nu ar mai exista, autoritatea politica ar conduce la întemeierea a trei lucruri: uniformizarea comportamentala a indivizilor sociali; societati adinamice, statice si stabilitate absoluta a partidelor politice (imobilitate politica).

Etic, politicul presupune o ruptura, un situs fata de primul domeniu, contrazicând, în numele unei finalitati imediat-concrete, a unui proces decizional obligatoriu, în timp real, folosind procedee, de cele mai multe ori arbitrare (nu sunt previzibile, de cele mai multe ori, urmarile actiunilor politice) partea imperativa, hermeneutica si valorizanta a eticii, în sens larg. Corelarile care sunt posibile între etica si politica sunt temporare (deontologia politicii). Contradictiile care apar sunt justificate prin opozitia: constiinta individuala  constiinta sociala.