Tehnică hotelieră

Serviciile de cazare şi alimentaţie au un rol distinct, esenţial şi primordial în ansamblul prestaţiei turistice, fiind prin natura şi conţinutul lor, serviciile de bază ale consumului turiştilor la locul de petrecere a vacanţei.Ţinând cont de amploarea acestor activităţi, de volumul investiţiilor atrase şi al forţei de muncă implicate, etc., este folosit conceptul de industria ospitalităţii.

Putem concluziona spunând că industria ospitalităţii reprezintă un concept umbrelă pentru o categorie largă de ofertanţi de servicii turistice, între care unităţi de cazare, unităţi de alimentaţie, cazinouri, firme de catering, staţiuni, cluburi de vacanţă, etc. Figura 1 oferă o imagine de ansamblu asupra conţinutului industriei ospitalităţii şi a relaţiilor dintre aceasta şi industria turismului, cu menţiunea că abordarea se înscrie în contextul limitării ospitalităţii la serviciile de cazare şi alimentaţie.

Figura 1. Relaţia dintre industria ospitalităţii şi industria turismului

Industria ospitalităţii Industria turismului

Sursa: Baker, S., Bradley, P., Huyton, J., Principiile operaţiunilor de la recepţia hotelului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 4

Sectorul de cazare

Cazarea reprezintă o componentă necesară a dezvoltării turismului iar calitatea şi diversitatea serviciilor de cazare oferite influenţează tipul de vizitatori ai unei localităţi. Cazarea este considerată o parte integrantă a infrastructurii turistice, în lipsa căreia turiştii nu vor vizita localitatea respectivă .

În ansamblul activităţilor turistice, cazarea, în mod frecvent, nu are un loc sau o raţiune de sine–stătătoare. Arareori un turist selectează un hotel sau alt tip de unitate de cazare doar pentru a-şi schimba domiciliul.

1.2 Oferta unităţilor de cazare turistică.

Cazarea turistică include toate clădirile care oferă servicii de cazare pe o bază comercială sau cvasi-comercială tuturor categoriilor de vizitatori . Această definiţie exclude toate formele de cazare aflate în proprietate privată şi folosite pentru vacanţe, în scop personal, precum reşedinţe secundare, apartamente în condominii, palate sau castele în proprietate privată etc

Termenul de cvasi-comercial acoperă acea parte a unităţilor de cazare ce nu se includ în sectorul comercial, întrucât utilizarea acestora se realizează în baza plăţii unui tarif minimal, în ideea acoperirii unei părţi a cheltuielilor de funcţionare. În această categorie sunt incluse hotelurile pentru tineret (youth hostels), unităţile de cazare amenajate în campusuri universitare etc . Iniţiativele universităţilor de a-şi comercializa capacităţile de cazare pentru organizarea unor conferinţe sau pe perioada vacanţelor, urmăresc nu doar acoperirea unei părţi din cheltuielile de întreţinere, dar şi acoperirea cheltuielilor generale ale instituţiilor care patronează aceste capacităţi.

O distincţie însemnată constă şi în disocierea dintre cazarea cu servicii şi cazarea fără servicii (self - catering). În prima categorie sunt incluse unităţile care dispun de personal care asigură servicii de etaj, (întreţinerea spaţiilor), de alimentaţie (restaurant, bar, room-service), diverse alte servicii suplimentare. Prezenţa acestor servicii în oferta unităţilor de cazare se reflectă în nivelul tarifelor practicate, chiar dacă turistul apelează la acestea sau nu. Cazarea fără servicii constă în oferirea serviciilor de cazare de bază, iar sectorul este cunoscut sub marca “self-catering”, include o gamă variată de unităţi precum vile, apartamente, cabane, etc., în marea lor majoritate fiind închiriate fără a dispune de personal de servire.

În continuare, vor fi detaliate caracteristicile unităţilor de cazare în funcţie de structura reţelei, apreciind că acest element reprezintă, din punctul de vedere al călătorului, un element esenţial al deciziei privind consumul produsului turistic global. Conform acestui criteriu se realizează distincţia între formele de cazare de bază (hotel, motel, han turistic, etc.) şi formele complementare de cazare (camping-ul, satul de vacanţă, satul turistic, etc.) care funcţionează în zonele (staţiunile, localităţile) în care reţeaua de bază nu dispune de capacităţi suficiente, respectiv acolo unde activitatea turistică are un pronunţat caracter sezonier.