Ecclesia et Civitas astăzi

INTRODUCERE

Ca o manifestare a misiunii Bisericii, slujirea pentru tineret are multe caracteristici în comun cu alte slujiri ale Bisericii. Cu toate acestea, slujirea pentru tineret are propria sa istorie și proces, propria „poveste” care îi ghidează pe cei care exercită această slujire. O relatare a Evangheliei care surprinde în mod special dinamica slujirii tinerilor este povestea ucenicilor pe drumul către Emaus (vezi Luca 24, 13-35).

Când Hristos i-a întâlnit pentru prima dată pe acești ucenici pe drum după moartea și învierea Sa, El i-a întrebat despre ce au fost atât de profund implicați în discuții. El a ascultat cu atenție răspunsul lor în timp ce ei Îi povesteau despre evenimentele din Ierusalim care i-au tulburat și derutat. Când s-au stins, El a răspuns începând să interpreteze semnificația evenimentelor la care fuseseră martori. Împărtășirea lor a continuat până au ajuns la Emaus, unde ucenicii L-au convins pe Iisus să li se alăture la cină. Întâlnirea lor a culminat cu frângerea pâinii, în care ucenicii și-au recunoscut prietenul drept Domnul.

În același mod, slujirea tinerilor începe cu o prezență la tineri care generează încrederea și speranța de a pune întrebări. Ascultarea atentă a preocupărilor tânărului îi permite celui cu care intră în contact să înțeleagă mai profund nevoile și stadiul de creștere ale tinerilor. În acel moment, este capabil să răspundă, împărtășind cu tânărul ajutorul, intuițiile sau valorile care sunt rodul unei vieți înrădăcinate în credință. Prin scoaterea din reflecții tinerilor asupra acțiunii lui Dumnezeu în evenimentele vieții sale, această împărtășire îi permite tânărului să înceapă să formuleze răspunsuri în lumina tradiției mărturisite și a valorilor Evangheliei. Legătura creată în această relație este celebrată în comunitate, cel mai deplin în celebrarea euharistică a comunității ortodoxe.

Dacă urmăm modelul drumului către Emaus, slujirea pentru tineret este misiunea Bisericii de a ajunge în viața de zi cu zi a tinerilor moderni și de a le arăta prezența lui Dumnezeu. Este o întoarcere la modul în care a predat Hristos, punând slujirea înaintea predării și a oamenilor peste instituții. În această slujire, conținutul religios este un mod de viață pentru cel care slujește și pentru tânărul atins, printr-o dezvoltare secvențială a credinței, dependentă de disponibilitatea și nevoia adolescentului.

Povestea drumului către Emaus nu este singurul model pentru slujirea tinerilor care este oferit de narațiunile din Scriptură. Indiferent de povestea specifică a Evangheliei folosită, totuși, ceea ce este cel mai important este ca viziunea slujirii tinerilor să fie înțeleasă și realizată într-o manieră care să fie întemeiată pe valorile Scripturii și ale Evangheliei și orientată către persoane așa cum a fost în mod fundamental lucrarea lui Domnului Hristos.

Datele colectate și interpretate de sociologii religiei într-un proiect major numit Studiul Național al Tineretului și Religiei arată că există trei factori principali care contribuie la păstrarea tradiției religioase a unui tânăr până la vârsta adultă:

1. Părinții tânărului au practicat credința în casă și în viața de zi cu zi, nu doar în medii publice sau bisericești.

2. Tânărul a avut cel puțin un duhovnic sau prieten semnificativ adult, altul decât părinții, care a practicat serios credința.

3. Tânărul a avut cel puțin o experiență spirituală semnificativă înainte de vârsta de 17 ani.

Prin urmare, s-ar putea spune că o persoană are cel mai probabil să păstreze credința creștină de-a lungul vieții adulte dacă a avut trei relații semnificative și sănătoase la începutul și mijlocul adolescenței: una cu părinți creștini credincioși, una cu un duhovnic sau cu un prieten în afara familie și una cu Dumnezeu Însuși.

Dacă un tânăr experimentează toate cele trei relații în copilărie și mai ales în primii ani de adolescență, este mult mai puțin probabil să se îndepărteze de tradiția de credință a familiei lor, pe măsură ce trece la „vârsta adultă” și nu numai. În plus, în timp ce toate cele trei relații sunt importante, ceea ce tânărul observă în acțiunile și viața de zi cu zi a părinților săi este de departe elementul cel mai decisiv.

Concluzia practică este destul de simplă: pentru majoritatea oamenilor, și atunci când sunt privite ca o tendință sociologică, cu excepția cazului în care există un anumit adult în viața unui adolescent care îi arată adolescentului prin exemplu și în contextul unei relații semnificative, pe termen lung, cum este un adult încorporează credința creștină în viața de zi cu zi, niciun program, tabără, excursie, tendință muzicală, reforma bisericii, stil pastoral actualizat, modernizare sau chiar catehizarea nu va face o diferență semnificativă statistic. Mai mult, pentru a-și păstra credința până la vârsta adultă, tinerii trebuie să experimenteze harul lui Dumnezeu pentru ei înșiși, de preferință înainte de ultima parte a liceului.

Scopul acestei lucrări este de a arăta faptul că, deși societatea contemporană caută să-L vădă pe Dumnezeu cu ochii rațiunii, Biserica are toate instrumentele necesare pentru ca tinerii de astăzi și viitorii adulți de mâine să-și gasească călăuza în Ortodoxie, că nu sunt singuri pe drumul anevoios al mântuirii și au întotdeauna sprijin și bune practici de conviețuire cu semenii, dar și cu ei însiși.

Astfel, primul capitol cu un titlu destul de sugestiv, vizează misiunea Bisericii în ziua de astăzi, practic rolul Bisericii și slujirea sa misionară, de care dă dovadă. Biserica a socotit totdeauna vocația sa misionară ca fiind o prelungi‐ re a apostolatului; după cum apostolatul a fost o misiune încredințată de Însuși Hristos, adică o trimitere în numele Său, la fel orice misiune se îndeplinește cu puterea primită de la El. Textele teologice și liturgice ale Bisericii au reținut - în chip cu totul deosebit - acest aspect esențial al misiunii Apostolilor: slujirea cuvântului.

Caracterul misionar este atât de constitutiv Bisericii, încât Biserica nu poate fi separată de misiune. Spiritul Teologiei misionare și înțelegerea răspunderilor misionare ale Bisericii - în interpretarea ortodoxă - sunt fundamentate pe baze eclesiologice, înțelegând prin aceasta că misiunea este autentică și eficace numai prin lucrarea Sfintelor Taine săvârșite de preoția apostolică și prin alte elemente care țin de structura Bisericii. Acest caracter eclesiologic al misiunii arată că predicarea Cuvântului nu e suficientă, dacă e disociată de administrarea Sfintelor Taine. Căci numai acceptarea cuvântului completată de primirea Tainelor, îl încorporează efectiv pe creștin în comuniunea Bisericii.