Soft în telecomunicații

Scopul lucrării: Descrierea tehnologiei, elementele de bază, serviciele prestate de aceasta tehnologie, formatul cadrului.

IERARHIA DIGITALĂ SINCRONĂ (SDH)

1.Cerinţele reţelelor moderne de comunicaţii:

Funcţie de tipul informaţiei transmise se eosebesc următoarele tipuri de reţele:

1. PSTN specializate în transmiterea semnalului vocal

2. PDN specializate în transmiterea datelor

3. LAN reţele locale de calculatoare

4. MAN reţele metropolitane

5. WAN reţele de arie largă

6. Reţele specializate în transmiterea semnalelor TV, reţele de difuziune prin radio-relee, prin cablu sau satelit.

Evoluţia este spre viteze din ce în ce mai mari şi spre integrarea serviciilor. Primul pas spre obiectivul realizării unor reţele integrate multi-gigabit este dezvoltarea unui sistem de transport de bandă largă independent de tehnologia utilizată în reţelele a căror informaţie o poartă.

Primul standard → SONET (Synchronous Optical Network) -SUA. CCITT a dezvoltat un sistem similar → SDH (echivalent cu nivelul fizic din OSI).

Dezavantajele transportului plesiocron:

• accesul la afluenţi, indiferent de nivel, necesită demultiplexare pas cu pas pâna la 2 Mbps (E1).

• capacitatea de gestiune şi întreţinere a reţelei este rudimentară.

Avantajele reţelelor de transport sincrone:

• utilizează multiplexarea sincronă directă, fiind asigurat accesul direct la fiecare afluent în structura semnalului multiplexat. Afluenţii rămân vizibili în cadru, chiar dacă au debite diferite. Reţele se numesc sincrone pentru că, prin multiplexarea sincronă oferă posibilitatea de a accesa direct orice afluent din cadrul multiplexării, indiferent de nivel.

Datorită accesului direct re-rutarea afluenţilor se poate realiza chiar în echipamentul multiplex, prin încorporarea unor facilităţi de comutare. Interfaţa de linie (fostul ELT) este încorporată în MUX → interconectare uşoară a echipamentelor.

• În SDH este rezervat un debit considerabil pentru gestiunea şi întreţinerea reţelei (NM – Network Management). El reprezintă 5% din semnalul transportat în reţea.

Debitul rezervat pentru funcţiile NM = redundanţă încorporată – EO (Embedded Overhead). O parte din debitul EO este format din octeţi cu semnificaţie specificată (cuprinşi în antetele adăugate informaţiei utile) şi o altă parte se transmite pe canalele logice de sine stătătoare = canale de control încorporate ECC (Embedded Control Chanels). Canalele fizice de comunicaţie pe care se transmit ECC → canale de transmitere a datelor DCC (Data Comunicaţions Chanels).

Echipamentele de interconectare SDH → DCS (Digital Cross-connect Systems) oferă interfaţa dintre calculatorul NM şi DCC.

• SDH oferă compatibilitate bidirecţională. Este compatibil pe de o parte cu reţelele PDH existente (facilitează trecerea eficientă de la serviciile de bandă largă), putând transporta E1, E3 şi E4.

Pe de alta parte SDH este suportul comun de transport pentru reţele B-ISDN, LAN şi MAN de mare viteză  pe SDH se pot transporta semnale ATM (Asznchronous Transfer Mode)= standardul pentru B-ISDN, FDDI (Fiber Distributed data Interface)= standardul de LAN de mare viteză (100 Mbps) pe fibră optică sau DQDB (Distributed Queue Dual Bus) = standardul MAN.

În viitor este de aşteptat ca tehnologia ATM pe SDH (transmisie SDH cu comutare/multiplexare ATM) să realizeze joncţiunea dintre ’Telecom’ şi ‚Datacom’.

• SDH oferă grad înalt de intercompatibilitate. Interfaţa nodurilor NNI (Network Node Interface) este standardizată CCITT  provenienţa diferită a echipamentelor nu pune probleme. Este compatibilitate şi SUA- Europa (SONET SDH).

2. Reţeaua SDH

Este formată din:

• Linii de comunicaţie (legături) – formate din secţiuni de fibră optică şi regeneratoare (dacă e cazul).

• Noduri, ce pot conţine unul sau mai multe echipamente SDH.

Echipamentele SDH = elemente de reţea – NE (Network Elements). Sunt definite 4 tipuri de NE:

- echipamentele de multiplexare – MUX (SDH). Pot fi terminale sau de linie;

- echipamentele de inserţie – extracţie – ADM (Add Drop Multiplexer);

- echipamentele de interconectare – DCS (Digital Cross-connecţion System);

- echipamentele de gestiune a reţelei.

2.1 Nivelele SDH

a)Nivelele fizice reţeaua SDH este formată din trei tipuri de segmente ierarhice

- Secţiunea de regenerare – este un segment de reţea SDH care conţine mediul de transmisiune şi echipamentele asociate ce asigură transportul dintre un NE şi un regenerator sau dintre două regeneratoare.

Echipamentele asociate = interfeţele optice şi echipamentele de procesare ce iniţiază, respectiv termină o secţiune de regenerare. Procesările realizate de aceste echipamente sunt:

- conversie opto/electrică la recepţie şi electro/optică la emisie

- generarea şi inserarea antetului (header-ului) corespunzător secţiunii de regenerare la emisie

- extragerea antetului la recepţie

- analiza antetului extras la recepţie

- Secţiunea de multiplexare un segment de reţea SDH care conţine mediul de transmisiune şi echipamentele asociate (include regeneratoarele) ce asigură transportul între două noduri SDH consecutive. Nodurile care limitează secţiunea de multiplexare = nod origine, respectiv nod destinaţie. Pot fi formate din MUX, ADM sau DCS. Şi la acest nivel, echipamentele de procesare generează şi inserează la emisie antetul (header) corespunzător secţiunii de multiplexare, respectiv extrag şi analizează antetul la recepţie.