Implicarea organizațiilor neguvernamentale în prevenirea abandonului școlar

Introducere

Situația economică a țării, a lumii, sărăcia, scăderea nivelului de trai și creșterea somajului au schimbat și viața familiei, implicit și viața copilului. Goana nesfârșită după bani, după binele material distrage atenția de la educație și creșterea corectă a copiilor. Ei pot deveni în foarte multe cazuri victime ale mediului în care trăiesc și nu de rareori devin victime în propriile familii. Părinții nu cunosc și nu respectă drepturile copiilor, iar în unele familii domină legea intimidării. În aceste situații, instituțiile sociale trebuie să intervină și să ia parte în sprijinirea familiei în creșterea și educarea copiilor, numai că acest sprijin nu poate fi realizat decât cu o colaborare eficientă cu instituțiile școlare.

Adesea cadrele didactice sesisează prima dată problemele copiilor veniți într-o instituție de educație. Instituția școlară, în virtutea misiunii sale, cultivă cu grijă statornică facultațile intelectuale, dezvoltă judecata, promovează simțul valorilor, pregătește pentru viața profesională și generând relații de prietenie între copii de firi și condiții diferite, favorizează spiritul de bună înțelegere.

Prin pregătirea psiho-pedagogică cadrul didactic poate efectua o serie de teste psiho-pedagogice de cunoaștere a copiilor cu probleme, chiar și a părinților și poate, într-o faza foarte mică, preveni sau corecta problemele. Dar la cazurile care îi depășesc atribuțiile, are obligația să solicite intervenția instituțiilor abilitate pentru protecția copilului.

În România, asistența socială are obiectivul general de a promova și de a reface o interacțiune reciproc benefică între indivizi și societate, în vederea ridicării calității vieții sociale, atât la nivel individual cât și la nivel de grup și comunitar. Mediul social, fizic și organizațional este cel care oferă oportunități și resurse pentru realizarea potențialităților și aspirațiilor indivizilor. În diferitele sale cadre specifice de asistență socială, asistentul social intervine pentru satisfacerea nevoilor umane, pentru înlăturarea distresului și reducerea situațiilor dificile.

Este de mare importanță chemarea tuturor acelora care, ajutându-i pe părinți în împlinirea îndatoririlor lor și acționând în numele comunității umane, își asumă sarcina asistenței sociale. Această chemare necesită o pregătire foarte atentă precum și o promptitudine continuă de a se reînnoi și de a se adapta. Dacă nu vrem să trăim într-o societate sfâșiată de tulburări sociale ale căror cauze sunt legate de probleme ca de exemplu, sărăcia, disperarea, familiile cu probleme, care sunt în curs de dezorganizare, copiii care cresc pe străzi, atunci pe planul socialului trebuie să se facă simțită asistența socială (Roth Szamosközi, 2000).

Lucrarea este structurată în patru capitole. Primul capitol se referă la protecția copilului în România, în special a copiilor din mediul rural. Al doilea capitol aduce în atenție organizațiile neguvernamentale: furnizori privați de servicii sociale. Capitolul al treilea prezintă Centrul Prietenia din Comuna Popești, județul Bihor. Lucrarea cuprinde o cercetare calitativă cu următoarele obiective: identificarea cauzelor lipsei de performanță școlară/absenteismului copiilor din medii defavorizate; evidențierea problemelor întâmpinate de specialiști în activitățile desfășurate (servicii de integrare și sprijnire a copiilor defavorizați din mediul rural; conturarea unor măsuri necesare sprijinirii și integrării copiilor în școală și în comunitate. Ultimul capitol este dedicat concluziilor.

Capitolul I. Protecția copilului în România. Copilul în mediul rural

I.1. Definiții. Principii ale respectării drepturilor copiilor

Protecția socială a copiilor este o condiție obligatorie a economiei sociale. În țara noastră, problema copiilor și în special a celor aflați în dificultate este de actualitate și se află în centrul preocupărilor factorilor de decizie, eforturile concentrându‐se asupra identificării de măsuri eficiente în vederea dezvoltării și bunăstării acestora. Având în vederea nivelul mediu de viață scăzut al familiilor, copiii au fost afectați de deteriorarea situației economice și sociale din perioada de tranziție (Bălțătescu, Bacter, 2016).

Până la începutul secolului al XX-lea, copiii au fost tratați de membrii familiei și de societate ca o prelungire a părinților, fără a se ține cont de drepturile lor proprii. Concepția conform căreie, minorii ar deține drepturi și că acestea sunt diferite în mod esențial de cele prevăzute în cazul adulților, este relativ recentă. Abia în secolul al XX-lea se reglementează în legislațiile constituționale europene, drepturile copilului. Astfel, statul a devenit conștient de responsabilitatea sa față de copii și de imperativitatea intervenției acestuia în situația în care viața sau integritatea copiilor este pusă în pericol.

În categoria protecției drepturilor copilului, statuarea internă se întemeiază pe actele internaționale pe care țara noastră le-a ratificat, și a căror forță juridică urmează regula fundamentală a preeminenței asupra statuărilor interne (prevăzut de art. 20 din Constituție).

Printre actele internaționale care fac referire la protecția drepturilor copilului se numără Convenția ONU din anul 1989 și care a fost ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale, implementată de țara noastră prin Legea nr. 30/1994.

Despre Convenția Organizației Națiunilor Unite, s-a afirmat în literatura de specialitate că ar constituie actul de temelie al protecției drepurilor copilului, deoarece constituie primul act normativ care amalgamează drepturile și libertățile copilului, cu forță juridică obligatorie (Avram, 2013).

Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale copilui, a reglementat în cadrul art. 8 dreptul la respectarea vieții private și de familie. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului constituie un criteriu de bază și indispensabil pentru îndrumarea statuărilor interne și a jurisprudenței noastre naționale.