Îngrijirea pacientului cu sinuzită cronică

ARGUMENT

Corpul uman este un mister, cu adevărat foarte complicat. Privit în ansamblu organismul uman este alcătuit dintr-un complex de celule organe, sisteme şi aparate, cumulul acestora formând un tot indivizibil.

Reprezentarea corectă a alcătuirii şi morfologiei corpului omenesc, precum şi scurtarea principalelor funcţii ale organismului, constituie numai o fază premergătoare a studiului plurivalent al anatomiei. De aceea, pentru edificarea unei gândiri anatomice, absolut necesare, sunt indispensabile o serie de cunoştinţe de bază, un inventar al acestora.

Integrarea tuturor informaţiilor exogene şi funcţionalitatea în parametrii normali a organismului, este asigurată de Aparatul Respirator.

Controlul activ al tuturor aparatelor şi sistemelor, importanţa şi unicitatea Sistemului Respirator, conferă o temă vastă de studiu, mereu interesantă şi surprinzătoare pe măsura aprofundării.

Scopul lucrării este de a evidenţia câteva particularităţi de îngrijire a acestor bolnavi, deoarece necesită măsuri de terapie timp îndelungat, investigaţii complexe şi moderne din partea echipei (medic) cât şi atenţia şi activitatea integrală a asistentei medicale pentru satisfacerea nevoilor fundamentale, fiind totodată dependent de aceasta.

O motivaţie a acestei lucrări este incidenţa crescută a bolii la pacienţii cu suferinţe cronice sau aparent sănătoşi, din dorinţa de a-mi însuşi problemele de nursing pe care le ridică educaţia sanitară şi profilaxia la care le implică bolnavii cu sinuzită cronică.

Această lucrare reprezintă un pas important în viaţa de zi cu zi deoarece mă implic personal cât şi emoţional în îngrijirea pacienţilor cu sinuzită cronică.

CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este alcătuit din totalitatea organelor care asigură mecanismul respiraţiei; al ventilaţiei pulmonare, ca şi al schimburilor de gaze de la nivelul alveolelor pulmonare HEMATOZA.

Aceste sunt: căile respiratorii superioare (cavităţile nazale şi faringele), cele inferioare (laringe, trahee şi bronhii) şi plămânii, ca organe principale ale actului respirator şi au o origine comună cu cele ale aparatului digestiv.

Nasul şi cavitatea nazală formează primul segment al acestui aparat.

Nasul, formaţiunea mediofacială cu caracteristici specifice fiecărui individ şi cu dublu rol funcţional (respirator şi olfactiv) îmbracă forma unei piramide cu baza în jos.

Este alcătuit dintr -un schelet osteocartilaginos compus din oasele nazale, cartilaje laterale, cartilajele aripii nasului (alare mari şi mici) ca şi alte accesorii, mai mici. La exterior este acoperit de un strat de muşchi superficiali-pieloşi şi tegumente iar la interior, căptuşit de mucoasa nazală, cu excepţia vestibulului căptuşit cu tegument.

Nasul prezintă o cavitate nazală care este împărţită de un perete median (sept nazal) în două cavităţi, numite fosele nazale. Septul nazal este format din lama perpendiculară a etmoidului şi osul vomer (sept osos), care se continuă anterior cu septul cartilaginos, până la vârful nasului (apex naşi) unde se termină cu septul fibros mobil. Fosele nazale comunică cu exteriorul din două orificii, numite narine, iar cu faringele prin două orificii largi, meaturi nazofaringiene, choane pe schelet. Fiecare fosă nazală prezintă anterior în dreptul aripii nazale, un vestibul nazal, prevăzut cu un prag denumit „limen naşi” peri (vibrize) şi glandele şi fosa nazală propriu -zisă, ce purifică şi umectează aerul inspirat.

Fosa nazală are 4 pereţi, dintre care cel lateral este mai complicat şi prezintă trei lame osoase cornetele (concile) nazale, superior şi mijlociu, prelungiri ale osului etmoid şi cel inferior ataşat maxilarului ca os independent.

Dedesuptul lor se formează nişte spaţii numite meaturi nazale în care se deschisd sinusurile paranazale, cavităţi accesorii ale foselor nazale. Acestea sunt sinusurile frontale, etmoidale, ale maxilarului şi ale sfenoidului. Cavităţile nazale sunt căpttuşite de o mucoasă foarte bogat vascularizată şi împărţită funcţional în două regiuni: una, în treimea superioară, mucoasa olfactivă, şi una în partea inferioară, mucoasa respiratorie.