Profitabilitatea și performanțele bancare

INTRODUCERE

Băncile sunt angrenaje esenţiale ale economiilor noastre. Dar, cu toate acestea, rolul lor este puţin cunoscut. În general sunt înţelese constrângerile producţiei: constrângeri fizice privitoare la substanţa şi la orele de muncă. Sunt înţelese însă mai puţin, şi adesea deloc, constrângerile monedei. Trebuie lucrat mai multe luni pentru a câştiga un 500.000 de franci; sunt suficiente însă doar câteva minute pentru a vira această sumă. Acest decalaj între lumea reală şi cea financiară poate lăsa impresia că finanţele fac parte dintr-o lume ireală, ce nu operează cu valori economice „adevărate”, ci cu simple jocuri de scriere contabilă. Şi poate fi creată impresia că aici totul este posibil, ceea ce este o iluzie .

Principial, activitatea bancară este bazată – mai mult decât oricare alta – pe încredere. În primul rând, este vorba de încredere într-o monedă care, astăzi, nu este decât un semn bănesc, numită „moneda financiară”. În al doilea rând, deşi băncile operează cu această monedă, volumul tranzacţiilor ca şi rapiditatea acestora au transformat moneda în bani de cont, simple înscrisuri cu valenţe contabile şi cu importanţă deosebită.

Numărul mic de bănci în raport cu numărul celorlalţi agenţi economici, ca şi gradul înalt de complexitate al activităţii bancare au făcut ca în literatura de specialitate problematica profitabilităţii în domeniul bancar să fie puţin tratată.

Profitul obţinut în urma desfăşurării unei activităţi este principalul instrument folosit pentru aprecierea oportunităţii unei afaceri. Pentru a prinde substanţă, acesta este analizat împreună cu elementele care îl generează, pe un anumit interval de timp, pentru a putea trage o concluzie privind evoluţia acestuia. Astfel, au apărut indicatori de profitabilitate, rentabilitate şi lichiditate, metode de analiză a rezultatelor şi standarde de performanţe, care oferă o imagine foarte clară privind perspectivele de evoluţie.

Lucrarea prezintă o sinteză a metodelor de analiză şi indicatori specifici utilizaţi în managementul rezultatelor bancare, factorii de influenţă şi elementele generatoare ale profitului, la una dintre cele mai reprezentative bănci comerciale: Banca Comercială Română.

1. SISTEMUL BANCAR ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE LA ECONOMIA DE PIAŢĂ

1.1. Structura organizatorică a sistemului bancar din România

Pregătirea mediului unei economii de piaţă presupune remodelarea şi înlocuirea vechiului sistem economic cu unul nou, bazat pe un cadru instituţional cu sisteme financiare, bancare, monetare şi valutare specifice economiei de piaţă.

Procesul de remodelare a sistemului bancar a vizat, pe de o parte, crearea unui sistem bancar specific economiei de piaţă, iar pe de altă parte, armonizarea legislaţiei româneşti cu aceea a ţărilor din Uniunea Europeană.

Remodelarea sistemului bancar românesc a vizat în principal următoarele aspecte :

• restructurarea sistemului bancar;

• reglementarea, autorizarea şi supravegherea activităţii bancare.

Procesul de restructurare a sistemului bancar a debutat încă de la sfârşitul anului 1990, când Banca Comercială Română (BCR) nou înfiinţată a preluat funcţia comercială pe care o desfăşura până atunci Banca Naţională.

Fostele bănci de stat specializate (Banca Română pentru Comerţ Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiţii) au fost transformate în bănci comerciale, putând efectua toate operaţiunile bancare fără a mai ţine cont de specializarea sectorială avută.

Odată cu adoptarea celor două legi bancare – Legea privind activitatea bancară şi Legea privind statutul Băncii Naţionale, care au intrat în vigoare la 3 mai 1991 (modificate ulterior prin Legea 58/1998 privind activitatea bancară şi Legea 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României), s-a consfinţit crearea unui sistem bancar pe două niveluri, de tip occidental, bazat pe principiul universalităţii băncilor.

Prin lege, Banca Naţională a României a căpătat autonomie faţă de puterea executivă, astfel:

• are personalitate juridică;

• este unicul organ de emisiune, elaborează, aplică şi răspunde de politica monetară, valutară, de credit, de plată, precum şi de autorizarea şi supravegherea prudenţială a societăţilor bancare;

• este un organ consultativ în procesul de elaborare a actelor normative ale autorităţilor publice, care privesc direct politica monetară, activitatea bancară, regimul valutar şi datoria publică;

• conducerea Băncii Naţionale este asigurată de un Consiliu de administraţie numit de Parlament, membrii Consiliului de administraţie nu pot fi parlamentari sau membrii unui partid politic.

Băncile comerciale au statut de societăţi comerciale pe acţiuni şi funcţionează în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii bancare nr. 58/1998.

Băncile comerciale se pot constitui cu aport parţial sau total de capital autohton, privat sau străin. Băncile comerciale sunt independente, având dreptul să se implice în diverse operaţiuni bancare cu condiţia respectării reglementărilor bancare emise de Banca Naţională a României.

Modernizarea sistemului de plăţi prin introducerea unor instrumente specifice economiei de piaţă: cambia, cecul şi biletul la ordin a fost însoţită de deschiderea casei de compensaţie interbancară de către Banca Naţională, prin care schimbul de plăţi interbancare este intermediat de către Banca Naţională, care coordonează şi administrează 41 de Case judeţene şi Centrul informatic al compensării şi decontării.

Şedinţele de compensare se ţin zilnic. Mecanismul a asigurat o îmbunătăţire a sistemului de decontări interbancare prin creşterea vitezei de decontare, siguranţa decontărilor şi reducerea costurilor de operare.

Pentru eliminarea riscului în procesul de decontări interbancare (emiterea de instrumente de plată fără acoperire sau cecuri fără autorizarea trasului, încasarea unor instrumente furate, anulate, pierdute) s-a organizat şi funcţionează, la Banca Naţională, Centrala Incidentelor de plăţi (CIP) începând cu luna februarie 1997.