Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comerț
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 50 în total
Cuvinte : 16763
Mărime: 502.47KB (arhivat)
Publicat de: Laurian Constantin
Puncte necesare: 9
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Valentin Nita

Extras din licență

Introducere

Titlul lucrări de față mi-a stârnit interesul, deoarece am fost curioasă să aflu care sunt avantajele și dezavantajele firmelor românești pe piața Uniunii Europene, dar și problemele cu care se confruntă firmă care livrează pe piața Uniunii Europene. Am pornit de la ipoteza că sigur firmele românești au mai multe dezavantaje decât avantaje, însă după ce am parcurs cele trei capitole ale lucrării de față, pot afirma că firmele românești au mai multe avantaje, privind aderarea României la Uniunea Europeană, decât dezavantaje. Aceste avantaje și dezavantaje le-am aflat analizând firma Vsm International Srl Botoșani. Vsm International este o companie în plină ascensiune, apreciată de clienţii săi, obiectul de activitate al acestei firme fiind turnarea metalelor neferoase uşoare. Începând din 2005, şi-a extins activitatea dezvoltând o divizie de producţie de piese turnate din aluminiu şi zamac.

Luând în considerare posibilitățile financiare limitate ale firmei VSM INTERNATIONAL, consider că livrările în U.E sunt singura formă de pătrundere pe piața externă pe care firma o poate utiliza.

S.C. VSM INTERNATIONAL livrează în Franta, pentru Compin Group, fiind principalul client, însă mai livrează și in Germania, Italia și Polonia, direct clientilor fără să recurgă la intermediari. Aceste livrări prezintă mai multe avantaje pentru Vsm International: oferă firmei posibilitatea să participe la însușirea profitului comercial;permite adoptarea unei politici pe termen lung, cu participarea în mare parte a societății VSM INTERNATIONAL, la realizarea livrării (strategie proprie de distribuire, promovare);asigură contactul permanent cu piețele externe și cunoașterea acestora.

Aceste livrări prezintă însă și dezavantaje pentru S.C. VSM INTERNATIONAL cheltuielile de comercializare sunt ridicate și, ca urmare, numai de la un anumit volum al vânzărilor devine rentabil și riscurile specifice activității de comerț exterior se răsfrâng direct asupra firmei.

Principalul concept de la care am pornit este acela de a sesiza modificările care au fost aduse firmei odată cu integrarea României la Uniunea Europeană. Am analizat aceste modificări din punctul de vedere al indicatorilor financiari începând din anul 2004 până în anul 2009. Când am început documentarea pentru această lucrare, nu erau definitivate documentele financiare la decembrie 2010, termen de depunere a bilanturi anuale fiind 31 mai 2011, și societatea nu mi-a putut pune la dispoziție documentele finale.

Din această analiză putem observa că firma într-adevăr se dezvoltă începând cu anul 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană.

Am analizat și clienții firmei urmărind comportamentul lor. Clienți firmei fiind tot aceeași cu consumatori. Compin Group este principalul client al Vsm International, acesta fiind și cel mai exigent. Are loc de două ori pe an, un control audit din partea Compin Group , pentru verificarea regulilor de asigurare a calităţii precum şi a problemelor tehnice ce ar putea apărea în procesul tehnologic.

Cota de piată deținută de Vsm International este de 5% din furnizorii companiei Compin Group Franța, 4% din furnizorii firmei Compin Polonia dar deține și 2% din furnizorii firmei Ficomirrors Polonia. De asemenea deține și 2,5 % din furnizorii firmei Automechanika Frankfurt și tot 2,5 % si din furnizorii firmei Unimec Italia.

SC TURNEF S.A. BUZAU este un competitor de temut al firmei Vsm International, fiind furnizor de piese turnate din aluminiu și zamac pentru companii importante din țară și din străinătate Sc Altur Srl , Sc Chear V&I Srl Slatina, Mob-on Srl fiind ceilalți competitor ai firmei Vsm International Srl.

Obiectivul cercetării este de a stabili comportamentul unei firme care livrează in UE Tot un obiectiv al acestei lucrări este și stabilirea avantejelor și dezavatanjelor firme Vsm International care livrează pe piața externă La nivelul firmei firmei Vsm International, livrările pe piața internațională pot oferi un avantaj concurențial și în afară de obiectivul de a vinde, Vsm International trebuie să ia în considerare problema adaptării produsului.

Un obiectiv secundat al acestei lucrări a fost aflarea problemelor cu care se confruntă firma Vsm International care face livrări în UE. Aceste probleme fiind: sarcini administrative și normative, accesul la finanțare, fiscalitatea, concurență neloială, prea puternică, accesul la piața unică, plățile întârziate, accesul la programele UE, instabilitatea economiei mondiale și a costurilor energetice.

Metodologia utilizată în această lucrare este analiza indicatorilor financiari din anii 2003 și până în 2009, deoarece societatea nu mi-a putut pune la dispoziție și informații despre ceilalți ani.Cercetarea a fost realizată prin prezența efectivă în fabrică, vizitarea și prezentarea spațiilor de producție precum și discutarea principalelor obiective pe care și le-a propus firma în contextul economic actual, detalii despre structura organizatorică, baza materială și de client a firmei, portofoliul de furnizori cu cele mai bune prețuri și termeni de livrare.

Preview document

Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 1
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 2
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 3
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 4
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 5
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 6
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 7
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 8
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 9
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 10
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 11
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 12
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 13
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 14
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 15
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 16
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 17
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 18
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 19
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 20
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 21
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 22
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 23
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 24
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 25
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 26
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 27
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 28
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 29
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 30
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 31
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 32
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 33
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 34
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 35
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 36
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 37
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 38
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 39
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 40
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 41
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 42
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 43
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 44
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 45
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 46
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 47
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 48
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 49
Avantaje și dezavantaje a firmelor de comerț în cadrul Uniunii Europene - Pagina 50

Conținut arhivă zip

  • Avantaje si Dezavantaje a Firmelor de Comert in Cadrul Uniunii Europene.doc

Te-ar putea interesa și

Moneda europeană unică

La 1 ianuarie 2002, la ora zero, introducerea bancnotelor si a monedelor eur- a marcat nu numai completarea uniunii monetare si economice, ci si un...

Studiu de caz - modificarea strategiilor de transnaționalizare a întreprinderii la începutul secolului al XXI-lea

INTRODUCERE Tema prezentei teze de licenţă este: Modificarea strategiilor de transnaţionalizare a întreprinderii la începutul secolului al...

Studiul Relațillor dintre Furnizori și Marii Distribuitori în Contextul Globalizarii Pieței

CAPITOLUL 1. GLOBALIZAREA ACTIVITĂŢILOR ECONOMICE Globalizarea este un concept abstract. El nu se referă la un obiect concret, care poate fi pus...

SC IT Experts SRL

SC IT EXPERTS SRL cu sediul social în Timişoara, înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul J35/1410/2000, având CUI 14444412, are ca obiect...

Modalități de înființare a unei întreprinderi din domeniul agroalimentar cu aplicație la SC Rarăul SA

CAPITOLUL I LOCUL SECTORULUI AGROALIMENTAR ÎN ECONOMIA ROMÂNIEI 1.1. Importanţa sectorului agroalimentar din România Economia agroalimentară se...

Euro - moneda unică europeană

CAPITOLUL I – EURO, MONEDA EUROPEANĂ Secţiunea 1 - Naşterea Euro 1.1. Cum a apărut ideea unei monede europene unice? Cooperarea monetară în...

Uniunea Europeană

ISTORICUL RELAŢIILOR DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ROMÂNIA România este prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a derulat relaţii oficiale cu...

Procesul de Achiziții Publice

1.DEFINIREA ŞI PRINCIPIILE ACHIZIŢIILOR PUBLICE Achiziţiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităţilor,...

Ai nevoie de altceva?