Unificarea dreptului comerțului internațional în Uniunea Europeană. Aspecte teoretico-practice

INTRODUCERE

Comerţul reprezintă zona cea mai dinamică a relaţiilor publice. Concurenţa impune comercianţii să creeze produse şi servicii noi, să caute şi să dezvolte pieţe noi, să extinde contactele, inclusiv şi peste hotare. Comerţul, de regulă, este însoţit de un risc ridicat. Din această cauză necesită reguli clare, previzibile, durabile şi echitabile, care pot fi adoptate la schimbarea situaţiei economice pentru menţinerea echilibrului de interese ale părţilor. Cu toate acestea, diferenţele între reglementările legislaţiei comerciale de stat sunt adesea create pentru comerţul transfrontalier cu obstacole inutile juridice. Majoritatea reglementărilor nu au în considerare numărul curent a circuitului de afaceri. Ca urmare, aplicarea la unele şi aceeaşi relaţii comerciale a diferitor norme de legi a diferitor state rezultă conflicte şi divergenţe. Ca rezultat, tranzacţiile internaţionale sunt lipsite de un cadru juridic fiabil. Din cauza lipsei prosperităţii comerţului nu pot fi rezolvate probleme de gen social şi cel cultural. Relaţiile comerciale duc la strânse legături între state cu interese comune. Ele contribuie astfel la menţinerea păcii, stabilităţii şi progresului mult mai eficient decât declaraţiile politice, reprezentări, recursurile şi sloganuri. Recunoscând astfel rolul princpal a comerţului internaţional, comunitatea internaţională de la sfârşitul secolului al XIX-lea, a întreprins măsuri pentru a îmbunătăţi normele sale în interesul nu numai al membrilor săi, ci şi a întregii societăţi [50].

Prin Tratatul de la Maastricht s-a procedat la o reorganizare a materiilor reglementate prin tratatele constitutive ale Comunităţilor Europene şi s-a recurs la o mai bună sistematizare. Astfel, Părţile a II-a (” Fundamentele Comunităţii”) şi a III-a (” Politicile Comunităţii”) din Tratatul de la Roma au fost regrupate într-o singură Parte – a III-a – intitulată ” Politicile Comunităţii”. Acest fapt a determinat menţinerea încă la începutul acestei Părţi, ca un element călăuzitor al tuturor acţiunilor politicilor comunitare, a unor aspecte privind fundamentele Comunităţi, care, deşi nu se mai regăsesc în această formulare, îşi păstrează această finalitate. Este vorba de dispoziţie privind libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, capitalului şi serviciilor [21, p. 315-318], care, într-un grad diferit, se pot circumscrie aproape oricăreia dintre acţiunile şi politicile comunitare. Aceste libertăţi au fost realizate în cea mai mare parte a lor, deja în cursul perioadei de tranziţie, potrivit Tratatului, prin dispoziţii de procedură şi prin acţiuni, abstenţiuni, restricţii ori interdicţii. Aproape toate dispoziţiile procedurale de realizare a acestor patru libertăţi nu au mai fost de actualitate, având în vedere că perioada de tranziţie pentru stabilirea pieţei comune a expirat la 31 decembrie 1969 (art. 7, abrogat prin TA), dar după această perioadă Tratatul a garantat aceste libertăţi, astfel încât dispoziţiile în această privinţă au fost considerate a avea efect direct, putând fi invocate în faţa tribunalelor naţionale ale statelor membre. Pe de altă parte, prin AUE, art. 13 (devenit art. 8 A (18) în Tratat), Comunitatea Europeană s-a angajat, în consonanţă cu ”Cartea Albă” din 1985 a Comisiei, să adopte măsuri în scopul stabilirii progresive, într-o perioadă expirând la 31 decembrie 1992, a pieţei internaţionale să cuprindă o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, capitalurilor şi serviciilor să fie asigurată potrivit prevederilor Tratatului.

Aşadar, piaţa internă este definită ca un spaţiu fără frontiere interne care trebuie să funcţioneze în aceleiaşi condiţii ca o piaţă naţională: mărfurile, persoanele, capitalurile şi serviciile trebuie să circule în cadrul ei fără nici un control la frontierele dintre statele membre, după exemplul absenţei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat. Acest spaţiu fără frontiere interioare, în interpretarea Comisiei, nu poate să-şi găsească traducerea sa concretă şi efectivă decât dacă el priveşte toate mărfurile, serviciile şi capitalurile care circulă în cuprinsul lui, iar dacă este vorba de cazul particular al persoanelor, orice interpretare a art. 8 A [18] care ar duce la limitarea efectelor doar la resortisanţii comunitari ar lipsi această dispoziţie de orice efect util. Articolul 8 A (18) stabileşte, aşadar, pentru Comunitate şi, de asemenea, pentru statele membre o obligaţie de rezultat, care nu ar putea fi îndeplinită dacă ansamblul controalelor la frontieră (şi efectele aferente) nu sunt suprimate.

Prin Decizia Nr. 93/72 a Comisiei s-a constituit un Comitet consultativ pentru coordonare în domeniul pieţei interne. El poate fi consultat potrivit competenţei ce i-a fost stabilită, asupra tuturor problemelor practice care pot să survină după 1 ianuarie 1993 relativ la funcţionarea acestei pieţe [18, p. 98].

Prin Regulamentul Nr. 2679/98 din 7 decembrie 1998 al Consiliului [10, p. 23] s-au stabilit câteva reguli privind funcţionarea pieţei interne în relaţie cu libera circulaţie a mărfurilor între statele membre atunci când sunt în cauză obstacole la această circulaţie care pot fi atribuite unui stat membru, dacă ele implică o acţiune sau inacţiune din partea acestuia, care poate constitui o încălcare a art. 30-36 (28-30) din Tratat şi care: 1) duc la o serioasă afectare a liberei circulaţii a mărfurilor, împiedicând, întârziind sau deviind importurile în exporturile din sau transportul printr-un stat membru; 2) cauzează importante pierderi persoanelor afectate; şi 3) necesită acţiunea imediată în scopul împiedicării oricărei continuări, creşteri sau intensificări a afectării sau pierderii în cauză [51]. Când se produce un asemenea obstacol sau când există o ameninţare în acest sens, există o obligaţie de informare a Comisiei din partea oricărui stat membru (chiar dacă nu este el în discuţie), şi, în mod reciproc, din partea Comisiei, precum şi, un obstacol a servit o obligaţie a statului membru implicat de a lua toate măsurile necesare şi proporţionale astfel încât libera circulaţie a mărfurilor să fie asigurată pe teritoriul său conform Tratatului şi de a informa Comisia despre acţiunile pe care autorităţile le-au luat sau intenţionează să le ea. Când Comisia consideră că survine un obstacol într-un stat membru, ea notifică statul membru în legătură cu motivele care au determinat-o să ajungă la această concluzie şi cere statului respectiv să ia toate măsurile necesare şi proporţionate spre a înlătura acest obstacol într-un termen pe care ea îl decide prin referire la urgenţa cazului.

Dispoziţiile Regulamentului nu pot fi interpretate în sensul afectării în vreun fel a exercitării drepturilor fundamentale aşa cum sunt recunoscute într-un stat membru, inclusiv dreptul sau libertatea de a face grevă, aceste drepturi putând să includă şi dreptul ori libertatea de a întreprinde alte acţiuni aflate sub incidenţa sistemelor specifice de relaţii industriale din statele membre.

Metode complementare de bază pentru a atenua conflictele de legi au fost:

1) stabilirea unor norme de legi între sisteme concurente de drept material şi stabilirea competenţelor instanţelor naţionale (adoptarea conflictelor de legi) şi;

2) unificarea progresivă a dreptului (adoptarea normelor uniforme).

Scopul urmărit prin această lucrare constă în analiza teoriei generale şi unificării progresive a dreptului comerţului internaţional, privire generală asupra unificării dreptului comerţului internaţional, subiectele dreptului comerţului internaţional (activitatea comercială a persoanelor fizice şi juridice străine şi societăţile europene), precum şi teoria generală a contractelor comerciale internaţionale.

Suportul teoretico - ştiinţific şi metodologic al investigaţiilor. Bază teoretică a tezei o constituie sursele de specialitate în domeniul dreptului comerţului internaţional, al dreptului internaţional privat, precum şi cele care ţin de domeniul unificării comerţului internaţional: monografii şi lucrări aparţinând savanţilor şi specialiştilor în domeniu, comentarii ale legislaţiei în vigoare, publicaţii din mass-media, precum şi surse Internet. Cea mai mare parte a lucrărilor utilizate în studierea comerţului internaţional o constituie articolele din publicaţiile periodice şi literatura disponibilă în Internet.

La elaborarea tezei au fost utilizate diverse metode de cunoaştere, cum ar fi: metoda formal juridică, analiza, sinteza, logica şi analiza comparată. Metodele general-ştiinţifice de abordare logică şi de sistemă, precum şi metoda istorico-juridică au permis evidenţierea principalelor tendinţe şi legităţi ale obiectului de studiu. Metoda comparativă a fost utilizată pentru a contrapune diferite abordări ale problemelor analizate şi a permis identificarea similitudinilor şi diferenţelor.