Derularea unei Operațiuni de Export

INTRODUCERE

INTRODUCERE ÎN TRANZACȚIILE COMERCIALE INTERNAȚIONALE

Dezvoltarea comerţului internaţional constituie o cale importantă în succesul economic al unei ţări, inclusiv pentru economiile în tranziţie, aşa cum este cazul tării noastre. Comerţul internaţional implică un grad ridicat de competitivitate nu numai între firme, ci şi între ţări. Bineînţeles, factorii competiţionali includ: preţul şi calitatea mărfurilor, reţeaua de distribuţie, serviciile oferite; în acelaşi timp, însă, foarte importantă este eficienţa activităţii sistemului bancar, gama serviciilor şi instrumentelor bancare puse la dispoziţia exportatorilor/importatorilor. De asemenea, derularea unei tranzacţii în comerţul internaţional presupune un număr ridicat de riscuri care nu apar în cazul comerţului interior.

Firma trebuie să facă faţă numeroaselor probleme care pot să apară în cadrul activităţilor de import sau export. Aceste probleme privesc, în principal, următoarele aspecte: piaţa produsului, reglementările naţionale şi internaţionale în materie de comerţ, transportul mărfurilor, riscul plăţilor, riscul valutar, contextul politic şi economic. Atunci când un exportator/importator doreşte să dezvolte operaţiuni de comerţ internaţional, el trebuie să parcurgă o serie de etape: contractarea mărfurilor/serviciilor, schema de plată, expedierea mărfurilor, preluarea şi plata mărfurilor/serviciilor. Fiecare dintre aceste patru etape are importanţa sa pentru finalizarea în bune condiţii a tranzacţiei, nerespectarea lor putând avea efecte negative pentru ambii parteneri. De exemplu, întârzierea livrării la timp a mărfurilor din portul stabilit poate afecta preluarea lor de importator (acesta nu va putea, de exemplu, să-şi continue ritmic procesul de producţie); întârzierea livrării va determina întârzierea plăţilor, deci a încasării contravalorii mărfurilor de exportator, etc. Prin urmare, este necesar ca fiecare etapă să fie abordată cu atenţie.

Derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale şi a relaţiilor de plăţi generate de acestea se realizează pe baza contractelor comerciale internaţionale. Pentru finalizarea operaţiunilor de comerţ exterior sunt necesare o suită de documente care concretizează de fapt, executarea contractului. În principiu, aceste documente pot fi grupate în două categorii: prima grupă este formată din documente comerciale: factură, documente de transport, documente de asigurare, alte documente (certificatul de origine, certificate de calitate, fitosanitare, lista de colete/greutate, buletin de analiză, licenţa de import/export etc); a doua grupă include documente financiare (cambia, biletul la ordin, etc). Erorile din documente pot să întârzie transferul mărfurilor şi efectuarea plăţilor, de aceea este important ca ele să fie completate corect şi să corespundă condiţiilor contractuale.

Modalităţile de plată utilizate în comerţul internaţional s-au diversificat continuu, odată cu mutaţiile ce au avut loc în cadrul economiei mondiale şi a perfecţionării tehnicilor şi tehnologiilor de transmitere a mesajelor financiare. Decontarea tranzacţiilor comerciale internaţionale se poate realiza prin: plata direct din cont (plata din cont deschis), ordin de plată, incaso documentar, acreditiv documentar, contrapartidă. Alegerea modalităţii de decontare se realizează în funcţie de: încrederea dintre parteneri şi bonitatea acestora, valoarea tranzacţiilor, caracteristicile mărfii, situaţia economică şi politică din ţările de unde provin cei doi parteneri, durata relaţiilor comerciale dintre parteneri etc. Indiferent de metoda utilizată, exportatorul trebuie să fie în măsură să deţină controlul asupra mărfii până când încasează de la importator contravaloarea acesteia. Pe de altă parte, importatorul este interesat să fie sigur că va primi marfa la timp, cu respectarea condiţiilor contractuale privind cantitatea şi calitatea, şi doreşte, în cele mai multe cazuri, să obţină o cumpărare pe credit.

Resursele financiare utilizate de agenţii economici în desfăşurarea activităţii curente şi de investiţii pot fi proprii sau atrase.

Resursele financiare proprii sunt fondurile băneşti constituite de o firmă în vederea finanţării activităţii sale curente sau ca aport la realizarea unei investiţii, precum şi fondurile rezultate din activitatea economică a acesteia (profit, fonduri, rezerve, avansuri primite de la clienţi etc.).

Resursele financiare atrase sau externe agentului economic sunt reprezentate de împrumuturile contractate de acesta de pe piaţa financiară. Principalele surse de creditare sau finanţare a activităţii de export-import a agenţilor economici provin din afara ţării sau din interior, după cum urmează: surse atrase de pe piaţa monetară şi de capital internaţională (de la: instituţii financiare internaţionale - FMI, Banca Mondială, B.E.I, B.E.R.D etc; agenţii specializate de creditare a exporturilor – Export Credit Agencies; instituţii financiar-bancare din ţările dezvoltate) şi surse atrase de pe piaţa monetară şi de capital naţională (de la: băncile comerciale, băncile specializate de export-import, banca centrală şi instituţiile de asigurare).

Capitolul I.

CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE

1.1. NOȚIUNEA ȘI CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract în baza căruia o persoană, numită vânzător, transfer și garantează altei persoane, numită cumpărător, dreptul său de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanță, sau dreptul asupra unei universalități juridice, cumpărătorul obligându-se în schimb a plăti vânzătorului o sumă de bani, numită preț.

Contractul de vânzare-cumpărare nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale și nici drepturi patrimoniale care au caracter strict personal, precum nici alte drepturi prevăzute de lege ori rezultate din acte unilaterale sau convenite prin contracte personale.

1.1.1. CARACTARELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Din definiția dată contractului de vânzare-cumpărare rezultă caracterele juridice ale acestuia, și anume: este un contract consensual, bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros, comutativ și translativ de propriatate.

a) consensual - deoarece se încheie valabil prin simplul consimțământal părților (solo consensu).

b) Contractu de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic (bilateral) deoarece prin încheierea sa dă naștere la obligații recipropce între părțile contractante.

c) Contractul de vânzare-cumpărare este un contract translativ de proprietate.

Cât privește transmiterea dreptului de proprietate sau al altui drept (real sau de creanță), aceasta prezintă un aspect particular al contractului de vânzare-cumpărare. Deosebit de generarea de drepturi pentru vânzător și cumpărător, se produce și un efect excepțional constând în transmiterea unui drept, astfel încât încheiere contractului are drept consecință transmiterea dreptului de proprieteate și a riscurilor de la vânzător la cumpărător, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

1. Vânzătorul trebuie să fie proprietarul bunului vândut cu excepția vânzării lucrului celuilalt.

2. Obiectul contractului trebuie să fie format numai din bunuri determinate individual deoarece în cazul bunurilor determinate generic transferul proprietății nu poate avea loc în momentul încheierii contractului, întrucât nu se cunosc bunurile care urmează a fi efectiv dobândite de cumpărător. În situația bunurilor determinate generic, efectul translativ se produce numai în momentul individualizării lor, operațiunea care se face, de regula, prin predarea lucrului vândut cumpărătorului.