Geneza Uniunii Europene

Introducere

Împreună spre o Europă unită!

Procesul de integrare reprezintă una dintre cele mai discutate probleme ale vremii. Pe măsură ce diferenţele între indivizi, grupuri sau state se adâncesc, lumea pare a fi tot mai dornică de integrare.

Extinderea este proiectul cel mai ambiţios întreprins de Uniunea Europeană: el reprezintă, de fapt, reunificarea continentului european, divizat în urma ultimului război mondial. Au existat în trecut şi alte valuri ale extinderii într-o Europă divizată, dar actualul proces de extindere ajută la îndeplinirea visului părinţilor fondatori ai Uniunii Europene: o Europă unită şi liberă.

În prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu două provocări majore, şi anume: aprofundarea integrării politice şi extinderea spre Est. Uniunea Europeană este, în primul rând, un element de stabilitate în lume, decizia înfiinţării sale conducând la peste cincizeci de ani de pace pe continent. O realizare majoră a Uniunii Europene este crearea Pieţei Unice, care a contribuit la prosperitatea statelor membre şi a cetăţenilor Uniunii, permiţând astfel Europei să devină o forţă economică într-o lume a concurenţei acerbe şi a globalizării.

Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene a fost acela că integrarea trebuie deschisă oricărei ţări europene. Pentru ţările din Europa Centrală şi de Est acest lucru a devenit posibil în 1989, odată cu sfârşitul divizării postbelice artificiale a Europei, când ţările din fostul bloc comunist au ales democraţia şi libertatea. Integrarea acestor ţări este acum o prioritate majoră atât a Uniunii Europene, cât şi a ţărilor candidate.

Ceea ce deosebeşte procesul de extindere care are loc în prezent, nu sunt numai provocările „tradiţionale” ale aderărilor succesive din trecut, dar şi abordarea diferită a dosarului extinderii cu un număr de state fără precedent. În plus, ţările candidate doresc să se alăture unei Uniuni puternice şi competitive, care să reprezinte mai mult decât o diversele interese naţionale.

Pentru ca Europa să devină un model de securitate, libertate şi participare, ţările care doresc să adere la Uniunea Europeană şi care sunt parte a Europei, trebuie să conlucreze la „aprofundarea” Europei, promovând acel tip de solidaritate care va conferi tuturor statutul de cetăţean european, acela care există deja între cetăţenii statelor membre – o solidaritate lipsită de discriminare, bazată pe respectarea prerogativelor naţionale şi a libertăţilor democratice şi pe tratamentul egal al cetăţenilor şi al statelor membre.

În acelaşi timp, miza declarată a acestui vast exerciţiu de reformare a Uniunii este de a transforma construcţia europeană în una mai democratică, mai aproape de interesele şi necesităţile cetăţenilor europeni, în una a oportunităţilor egale pentru toţi indivizii şi, nu în ultimul rând, într-o structură mai activă şi mai eficientă pe plan extern.

Consiliul European de la Copenhaga (1993) a stabilit criteriile politice şi economice pe care fiecare ţară candidată trebuie să le îndeplinească pentru a putea deveni membră de drept a Uniunii Europene:

- instituţii stabile, care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului;

- respectul şi protecţia minorităţilor;

- economie de piaţă viabilă, capabilă să facă faţă forţelor concurenţiale şi presiunii din Piaţa Internă a Uniunii Europene;

- capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, adică de a adopta cadrul legislativ şi instituţional al Comunităţii, numit şi acquis comunitar, şi de a subscrie obiectivelor uniunii politice, economice şi monetare.

Consiliul European de la Madrid (1995), a introdus un criteriu suplimentar, acela al existenţei unei administraţii naţionale capabilă să gestioneze calitatea de membru al Uniunii Europene.

Extinderea Uniunii Europene este de o complexitate deosebită în acest moment şi datorită problemelor specifice pe care zece dintre aceste state, cele din Europa Centrală şi de Est, le au de rezolvat cu privire la dezvoltarea lor, mai ales economică, în concordanţă cu principiile economiei de piaţă. S-a căzut de acord că acestea au îndeplinit deja criteriile politice.

Uniunea Europeană îşi propune să-şi asume responsabilităţile impuse de cea mai mare extindere din istoria sa de peste cinci decenii şi să facă faţă provocărilor majore cu care se confruntă în prezent: o piaţă de consumatori de încă 100 milioane de oameni; migraţia forţei de muncă disponibilă în statele candidate către actualele state membre; armonizarea discrepanţelor şi disparităţilor în materie de dezvoltare economică şi socială, între statele membre „vechi” şi cele „noi”, mai ales în funcţionarea unor domenii sensibile cum sunt agricultura, protecţia mediului, afacerile interne, justiţia; şi, în sfârşit, o profundă reformă instituţională, menită să facă faţă provocării extinderii cu încă 12 state (Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Cipru şi Malta).