Strategii Competitive în Mediul Concurențial Actual

Capitolul I. Managementul strategic – sursă de obţinere a avantajului competitiv

1.1. Definirea componentelor strategiei

Odată cu trecerea la economia de piaţă, managerii trebuie să se adapteze rapid la cerinţele conducerii impuse de noile condiţii, să însuşească noile concepţii, metode şi tehnici manageriale pentru a putea asigura dezvoltarea întreprinderilor şi creşterea performanţelor acestora în condiţiile unui mediu concurenţial puternic.

În condiţiile actuale, când în economia României încă nu toate lucrurile sunt aşezate, iar gradul de instabilitate a factorilor externi este înalt, un management performant nu poate funcţiona fără o strategie bine gândită. Iată de ce, din cadrul tuturor factorilor ce determină procesul de redresare şi dezvoltare a activităţii întreprinderilor, pe prim-plan se situează utilizarea strategiilor adecvate care ar putea asigura sporirea performanţelor întreprinderilor şi creşterea competitivităţii acestora.

Actualmente, în mass-media tot mai frecvent devine utilizat cuvântul „strategie”. În continuare se vor examina diverse abordări ale acestui termen în scopul determinării şi folosirii corecte în practică.

În literatura economică de specialitate se expune o multitudine de definiţii şi concepte privind strategia ca componenta de bază a managementului strategic, autorii punând accent pe diferite aspecte considerate mai importante.

Din momentul apariţiei termenul „strategia” făcea parte din terminologia militară. Pentru prima dată acest cuvânt a fost utilizat în China Antică cu circa 2500 ani în urmă de către Sun-Tzu care este cunoscut ca marele strateg militar. În cartea sa „Arta războiului” filosoful a descris o strategie originală de conducere a unui război, stabilind modalităţile de prevedere a planului duşmanului şi de asigurare a propriei sale protecţii, ci nu certarea distrugerii armatei acestuia.

Analizând esenţa conceptului de strategie în domeniul militar, deja se poate constata faptul, că ea se bazează nu numai pe modalităţile de luptă, ci are la temelia sa un plan de lungă durată care include multitudinea obiectivelor stabile şi valoarea resurselor necesare pentru atingerea scopului final – victoriei.

Multe dicţionare explicative şi la momentul actual definesc strategia ca modalitatea de planificare şi desfăşurare a campaniilor militare. De exemplu, „Dicţionarul de neologisme” defineşte strategia ca „arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă”. În ceea ce priveşte lupta la nivel de întreprindere, ea are sens de luptă concurenţială, atunci când competitivitatea firmei are tendinţă de scădere.

Primele încercări de utilizare a strategiei în conducerea întreprinderilor au avut loc încă în anii 20-30 ai secolului trecut. Însă, termenul „strategia” a intrat în vocabularul managerial numai în anii 1950-1960, când un rol deosebit de important i-a revenit modului de adoptare a întreprinderii la schimbările neprevăzute în mediul extern.

În prezent termenul de strategie se utilizează cu semnificaţii diferite în mai multe domenii de activitate:

- În domeniul militar, strategia este partea componentă a artei militare care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării şi desfăşurării războiului şi operaţiunilor militare;

- În domeniul teoriei jocurilor, strategia este un plan complet care specifică opţiunile pe care le are jucătorul în orice situaţie posibilă;

- În domeniul managementului, strategia presupune o stare de luptă, o confruntare între organizaţii pe un teren reprezentat de piaţă.

Prima abordare ştiinţifică a strategiei a apărut în lucrarea lui Alfred Chandler „Strategy and Structure” publicată în 1962. Autorul defineşte strategia ca „determinarea pe termen lung a scopurilor şi obiectivelor întreprinderii, adoptarea cursurilor de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor” . După părerea lui Ovidiu Nicolescu principalul neajuns al acestei definiţii constă în absenţa diferenţierii procesului de elaborare a strategiei de strategia însuşi. Autorul este totalmente de acord cu observaţia menţionată anterior. Analizând această definiţie, ca o sugestie de îmbunătăţire poate fi propusă indicarea scopului final pentru care este necesar de a formula şi de a implementa obiectivele sus-numite.

Unul dintre primii autori care a realizat diferenţierea între strategie ca atare şi procesul de elaborare a acesteia a fost Igor Ansoff. Conform conceptului său strategia este definită ca ansamblul tuturor criteriilor de decizie care determină comportamentul unui agent economic.

Savantul Igor Ansoff divizează criteriile sus-numite în patru grupe :

- criteriile cu ajutorul cărora întreprinderea îşi poate evalua performanţele în momentul actual şi pe viitor;

- criteriile de strategie administrativă bazate pe raporturile interne şi procedurile din interiorul întreprinderii;

- criteriile strategiei comerciale scopul cărora este de a reglementa raporturile firmei cu mediul său prin formarea cuplului produs/piaţă;

- criteriile operaţionale pe care le urmează întreprinderea pe piaţa cotidiană a activităţilor.