Importanța terapeutică a propolisului în profilaxia și tratarea unor afecțiuni

ARGUMENT

Mi-am ales această temă pentru că mi-am dorit să aprofundez această latură de apicultură, și produsele obținute de la albine dar mai ales propolisul. In multe cărți găseam despre propolis că acesta ar fi un remediu minune de la albine, însă nu am dat niciodată crezare .Și acum consider că am găsit momentul “minune” de a ma convinge (întai pe mine, apoi pe dumneavoastră) câte acțiuni benefice are propolisului pentru organismul uman. De aceea vreau să vă conving și pe dumneavoastră, cei care imi deschideți această lucrare.

Oameni de știință au descoperit că propolisul poate distruge peste 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite și 30 tipuri de viruși, este cel mai puternic medicament antiinfecțios cunoscut vreodată. Iar propietățile sale terapeutice nu se opresc aici, eficiența sa fiind demonstrată în mai mult de 200 de afecțiuni, afecțiuni atât interne cât și externe. Este găsit din ce în ce mai frecvent și în produsele cosmetice, de ingrijire corporală: creme, geluri, unguente, spray-uri, etc.

De aceea m-am hotărât să cunosc mai bine acest produs al stupului, fiind una dintre cea mai puternică armă din arsenalul terapiei naturale.

INTRODUCERE

Lucrarea este structurată pe III capitole. Primul capitol cuprinde câteva informații generale despre apicultură și mai aprofundate sunt informațiile despre propolis ( propietăți fizice și organoleptice, compoziția chimică). În această parte mai sunt prezentate și produsele apicole înrudite cu propolisul: mierea, ceara de albine, polenul, pastura, lăptisorul de matcă, apilarnilul și veninul de albine.

Capitolul II cuprinde propietăti terapeutice ale propolisului: antioxidante, antiinflamator, antiviral, antifungic, antibacteriene, antioxidantă, cicatrizantă, antimicotică, antimicrobiană, analgezică, anestezică, mucolitică, imunostimulentă , stimulează formarea anticorpilor, fiind extrem de benefic pentru întărirea sistemului imunitar.

Sunt prezentate beneficiile utilizări propolisului în diferite afecțiuni, cum ar fi: întărirea sistemului imunitar, tratarea virozelor respiratorii, durerile de gât, ameliorarea problemelor cavității bucale dar și a infectiilor urinare; poate vindeca herpesul; previne și tratează otita; afecțiunile gastro-intestinle, afecțiuni hepatice, afecțiuni ale pielii, plagi, micoze; ajută la vindecarea arsurilor, acționează împotriva celulelor canceroase; tratează hemoroizii și înțepăturile de insecte; elimină paraziții la copii.

Tot în acest capitol veți găsi și modul de administrare dar și reacțiile adverse pe care le poate da propolisul, în special pentru persoanele care sunt alergice la produsele apicole.

Capitolul III cuprinde diferitele forme ale propolisului (tincturi, infuzii, geluri, siropuri, uleiuri, spray-uri, pulbere sau în extracte hidro-alcoolice, capsule moi, unguente, gume, pastile, granule, diverse creme), preparatele cu propolis (tinctura de propolis, propolis brut, unguentul cu propolis, apa de propolis, mierea propolizată, siropul de propolis), dar și tratamente naturiste (exemple de produse pentru imunitate, pentru tuse, pentru gât,pentru mucoasa bucală, dar și produse pentru îngrijirea corporală.

Și nu în ultimul rând contraindicațiile.

CAPITOLUL I

Generalități despre propolis

1.1.Definiția apiculturii si generalități

Apicultura sau cresterea albinelor este știința care are ca obiect de studiu comportamentul și activitatea albinelor melifere (Apis Melifera) ,în scopul obținerii de produse apicole, dar și polenizarea culturilor agropomicole si a plantelor din flora spontană.

În țara noastra, creșterea albinelor este una din cele mai vechii indeletnicirii ale populației și s-a dezvoltat pe aceste meleagurii în conditii naturale deosebit de favorabile asigurate de situarea țarii în spațiul carpato-danubian, ținut cu condiții de excepție privind clima, relieful și vegetația care au determinat an de an dezvoltarea familiilor de albine și obținerea a unor însemnate producții apicole.

Ca urmare a particularitaților biologice pe care le poseda, albinele melifere se deosebesc de alte viețuitoare îngrijite și exploatate de oameni. Datorita modului de viața, se situeaza printre insectele sociale cele mai evoluate întrucat își desfășoară activitatea dupa normele biologice care le caracterizează, conviețuind in familii dintr-un numar mare de indivizi care prin modul de organizare și autoreglare pot să mențină unitatea cuibului. Cea mai importanta particularitate biologică a albinelor este însă accea legată de aptitudinea de acumulare a rezervelor de hrana peste necesarul de consum al familiei.

Importanța cresterii albinelor

Din cele mai vechi timpuri,albinele au avut un rol important în evoluția vieții pe Pamant. Încă din îndepărtatele ere geologice aparitia albinelor- in cadrul unor complexe și complicate procese evolutive- a insemnat, fără îndoială, dobândirea acelui rol pe care-l au și astăzi și anume de agenți de polenizatori ai plantelor ce acopereau ecosistemele zonale și continentelor. Marea răspandire pe care o cunosc în prezent rasele de albine denotă o accentuată capacitate de adaptare a acestor insecte la cele mai variate condiții de relief, clima și vegetație.Între albine și plante s-a creat o legătură indisolubilă pe care savantul francez GASTON BONNIER a sistematizat-o astfel : “Albinele au nevoie de flori ca să trăiască și florile au nevoie de albine ca să rodească”. Această afirmație face ca albina, în tradiție ca și în istoria actuală , sa aiba întâietate printere insectele utile.

O privire retrospectivă asupra istoriei omenirii evidențiază că omul s-a legat de albină din cele mai vechi timpiri când el era un culegătort de miere și încă nu creștea albine lângă adăpostul lui. Prezențe ale acestor culegători de miere se mai întalnesc și astăzi în societățile umane mai puțin evoluate,ca de pildă în zone din Asia sau Africa. Este de observat că în cadrul istoriei creșterii animalelor, albinele se constituie ca una dintre primele viețuitoare pe care omul și le-a apropiat pentru a obține prețioasele produse ,mierea și ceara. De accea nu este deloc greșit când se afirmă că istoria omenirii se intrepătrunde organic cu istoria apiculturii.