Creditul, factor activ în dezvoltarea economică

Introducere

Economia de piață presupune în mod necesar existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea tuturor disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor temporară în desfășurarea de activități economice eficiente.

Prin activitatea desfășurată de bănci, de colectare de resurse financiare concomitent cu plasarea acestora spre unitățile care resimt nevoi temporare suplimentare, acestea îndeplinesc un rol important de intermediere bancară. În acest sens, creditul devine instrument activ în stimularea dezvoltării economiei, prin intermediul lui încurajându-se acțiunea anumitor fenomene, în funcție de obiectivele urmărite a se realiza.

Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare a acestuia are o importanță majoră, aici intervenind funcția băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai eficiente plasamente.

Creditul îndeplineste functia de mobilizare a resurselor banesti disponibile la un moment dat în economie și ulterior distribuirea resurselor banesti prin intermediul creditului catre sectoarele de activitate care au nevoie de mijloace banesti.

Evoluția ultimilor ani au condus la modificări structurale atât pe partea cererii de credite,cât și pe partea ofertei. Procesul de restructurare a economiei împreună cu modificarea comportamentului populației acționează pe partea creșteri cererii de creditare atât în scopul consumului cât și pentru investiții.

Creditul are o importanță deosebită în economie deoarece, prin însăși natura lui,contribuie la creșterea vitezei de rotație a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la reluarea permanentă a fondurilor.

Restructurarea și privatizarea sectorului bancar, precum și creșterea competiției în

contextul alinierii la practicile europene acționează în sensul expansiunii ofertei de creditare. De aici rezultă că procesul de creștere a creditului bancar acordat populației are suport sustenabil atât din partea cererii, cât și a ofertei.

Capitolul 1. Conținutul, trăsăturile și clasificarea creditului

Dintre categoriile importante ale politicii economiei de piața face parte și creditul sau relația de credit.Specificul acestei relații constă în funcția de mijloc de plată a banilor și se concretizează în separarea în timp a unor prestații și contraprestații într-un mod simplificat,creditul putând fi definit ca o formã specialã de mișcare a valorilor.

Creditul reprezintã o formã și o pârghie economicã de bazã a vieții economice contemporane.El are ca bazã factori și posibilitãți reale.Pe de o parte,în economie se formeazã numeroase disponibilitãți bãnești,care temporar,depãșesc necesitãțile și cheltuielile curente ale agenților economici și ale populației;mobilizarea acestor mijloace și pãstrarea lor devin activitãți distincte și sunt realizate de cãtre instituții specializate.

Pe de altã parte,existã atât la agenții economici,cât și la persoanele fizice nevoi a cãror acoperire nu se poate face cu resursele financiare sub formã de împrumuturi.

(Tezã de doctorat:”Gestiunea creditului în economia actualã a României”;Conducãtor științific:Dumitru Ciucur,Doctorand:Valentin E.Dãeanu,2003)

Depãșind sfera de interese a agentului intern,creditul se extinde și în relațiile cu partenerii externi,creditul se extinde și în relațiile cu partenerii externi,în cele mai complexe sfere de activitate în care intervin diferiți agenți economici chiar și la nivelul statului,putându-se afirma odata cu monetariștii, ca astăzi omenirea trăieste prin credit.

(Basno,Cezar,Dardac,Nicolae.”Produse,costuri si performante bancare”,Editura Economică, București 2000)

Pe măsură ce societatea se dezvoltă, acest concept încorporează tot mai multe trăsături și atribute; așa se și explică faptul că el este considerat când capital, când bani, când finanțe. Alți gânditori afirmă că el (creditul) reprezintă circulația capitalului de împrumut. Aceste neconcordanțe își au originea și în faptul că nu există un mod unitar de gândire în ceea ce privește geneza creditului și nici a surselor de formare. După unii, apariția de capitaluri temporar libere s-ar datora modului cum circulă, se uzează și se recuperează fondurile (capitalurile) fixe; alții întrevăd unele nesincronizări între producție și circulație, între aprovizionare și producție, chiar plata salariilor la intervale diferite colaborată cu depunerile în conturile bancare ale disponibilităților pe care le dețin diferiți agenți economici, populația formează una din sursele creditului bancar.