Potențialul Turistic al Orașului Comarnic

Introducere

“În freamătul codrilor de fag, stejar şi brad, la umbra cărora de atâtea ori şi-au cântat durerile şi bucuriile „vătraşii“ de odinioară, în murmurul izvoarelor cristaline care încă mai poartă în şoaptele lor doinele de dor şi jale, oaspeţii vor găsi frumoase locuri de odihnă şi linişte. Le vom prezenta în cartea de faţă cu speranţa că vom reuşi să-i călăuzim spre ele pe toţi oaspeţii noştri. Înaintea prezentării acestor locuri pitoreşti, să ne oprim, într-o incursiune de suflet, în istoria Comarnicului de ieri şi de astăzi.”

Citind aceste rânduri de mai sus e imposibil să nu ai curiozitatea de a vizita cel puțin o dată acest ținut încărcat de istorie și cu o frumusețe naturală ieșită din comun, să evadezi din gălăgia și aglomerația atât de caraacteristică a unor stațiuni cunoscute cum ar fi Sinaia, Bușteni, Predeal, Azuga, etc. Vizitând această zonă vei resimți din plin liniștea si frumusețea plaiurilor comarnicene, un locșor desprins dintr-o filă de poveste istorică.

Prin această lucrare voi incerca să atrag atenția asupra importanței dezvoltării turismului prin incărcătura istorică și religioasă din această zonă deosebită și voi pune accentul pe istoria acestui loc, potențialul turistic existent dar și o strategie de îmbunătățire a turismului local.

Am realizat și un site bogat în poze și detalii despre aceste plaiuri istorice, un ghid turistic ce poate fi uploadat in majoritatea GPS-urilor, harta drumurilor de acces către acestea având ca drum national DN1 (E60) ce face legătura între Ploiești si Brașov, cât și o prezentare în imagini cu ajutorul programului Google Earth.

Această zonă a început să aibe parte într-o oarecare măsură, ce-i drept timidă, de dezvoltare a amenajărilor turistice, un hotel, o vilă și cateva pensiuni unde avem parte de prețuri foarte bune, mult mai mici decât cele practicate în stațiunile mai cunoscute.

„În acest decor natural aparte te opreşti ca în faţa unei stampe celebre. Poposind aici, călătorul venit din orice colţ al ţării găseşte o linişte binefăcătoare, o lume cu ritmuri mai puţin trepidante, cu oameni ce nu par deloc grăbiţi. Numai zbenguiala şi râsetele celor mici „sparg“ atmosfera cu un anume iz patriarhal.”

Coordonate geografice

În zona de contact a Gârbovei cu Subcarpaţii, unde Prahova soarbe undele văii lui Bogdan, spre nord, ale Saarului şi Beliei la sud, se desfăşoară Comarnicul. Are casele imaculate, în haina lor sărbătorească şi surâde, parcă, în mijlocul grădinilor în floare. Vatra oraşului se înscrie pe ambele maluri ale Prahovei, ocupând terasa de luncă şi pe cea înaltă, puternic fragmentată, precum şi sectoarele de versant unde degradările de teren sunt fixate. Către vest, dar mai ales la est, zona se lărgeşte luând aspectul unei forme depresionare ocupând fragmentele de terasă la înălţimi de peste 70 m. Ele sunt netede şi au constituit locuri prielnice extinderii aşezării. Toponimul „pod“ ce aminteşte netezimea teraselor, în contrast cu pantele repezi din jur, a fost atribuit aşezărilor de pe ele, azi înglobate oraşului: Podu Lung, Podu Neagului, Podu Vârtos. Oraşul se ridică pe verticală între 600 şi 700 m, dar gospodăriile izolate urcă pe alocuri la peste 1000 m.

Privită de pe rama dealurilor având culmi domoale, din partea estică şi vestică, dar mai ales din nord, de pe coamele Gârbovei, depresiunea îţi apare ca o oază sclipitoare înconjurată de codrii verzi de stejar, fag şi brad. Natura a fost darnică cu acest ţinut, condiţiile climatice favorizând mai ales dezvoltarea vegetaţiei forestiere şi a pajiştilor. Frânturile de terase netede, potecile de plai, iar mai apoi drumul de pe Prahova, poziţia matematică determinată de coordonatele de 25°42' longitudine estică şi 45° 15' latitudine nordică au făcut să apară şi să se dezvolte în valea de sus a Prahovei, la ieşirea acesteia dintre munţi, Comarnicul de azi, menţionat în documente încă din prima jumătate a secolului al XV-lea.

Situat în plină zonă de interferenţă carpato-subcarpactică, între Sinaia (la nord), Breaza (la sud), Secăria (la est) şi Talea (la vest), la o depărtare de 108 km de capitala ţării, Comarnicul a căpătat o fizionomie aparte, rezultată din varietatea peisajului şi a resurselor mediului, a ocupaţiilor, obiceiurilor şi a îmbrăcămintei.

De-a lungul străzilor, majoritatea dintre ele fiind în pantă, se înşiră casele şi vilele împrejmuite de grădini pline de pomi roditori şi flori. Ele se grupează pe „poduri“ sau se resfiră printre copaci şi poieni până sus, pe culmile domoale ale dealurilor. În partea de est, dealurile sunt o prelungire firească a munţilor Gârbovei şi Floreiului. Ele se numesc dealul Vârful Frumos, dealul Lânii şi Podu Corbului, ce-i formează hotarul cu Secăria, la est şi cu Şotrile, la sud-est.

În partea de vest, masivul Gurguiatul şi dealul Plaiul Tălii, formează interfluviul dintre Prahova şi Proviţa, delimitându-i hotarul cu Talea la vest şi cu Breaza la sud-vest. Fragmentele de terasă sunt alcătuite din depozite miocene reprezentate printr-o alternanţă de pieliţe cenuşii şi roşii, gresii miocene, printre care apar pe alocuri, pachete de gipsuri. La baza gipsurilor apar gresiile, microconglomeratele şi conglomeratele ce devin predominante în profilul Văii Prahovei, începând de la confluenţa cu Belia, în amonte, până în dreptul schitului Lespezi.