Cercetări privind producția de carne din Uniunea Europeană și România

INTRODUCERE

Datorită faptului că zootehnia este un sector cu un considerabil potenţial, ocupând, prin tradiţie, un loc important în structura agriculturii româneşti, ea reprezintă un factor important al stabilităţii sociale şi al menţinerii echilibrului ecologic, fiind în acelaşi timp principala ramură productivă care asigură hrana populaţiei şi importante cantităţi de materii prime pentru industriile alimentare, dar şi nealimentare.

În România, creşterea animalelor, la fel ca şi în întregul sector agricol, prezintă probleme structurale grave datorate fragmentării excesive a proprietăţii, productivităţii scăzute dar şi autoconsumului ridicat în ferme.

Cerinţele consumatorilor şi perfecţionarea continuă a tehnologiilor de creştere a animalelor se preconizează că vor conduce la scăderea producţiei de carne rezultate de la animalele semiadulte în favoarea tineretului, atât în statele Uniunii Europene cât şi în România. În actuala etapă producătorii din România pot valorifica producţia de carne prin livrarea către un intermediar (cu destinaţia export sau piaţa internă), sau sacrificarea şi comercializarea prin forţe proprii. Aceasta îngreunează colectarea de animale pentru abatoare. În cadrul filierelor de carne, după 1989 în România s-a dezvoltat o dublă reţea de distribuţie. În anul 1999 exista un număr de peste două mii de unităţi de procesare a cărnii. Calitatea cărnii de vită este compromisă, fiind considerată produsul secundar la sectorul lapte.

În prezent, pentru sectorul producţiei de carne din România se manifestă o competitivitate tehnică şi economică scăzută datorită:

- greutăţii mici la tăiere;

- înregistrarea unor sporuri în greutate zilnice reduse;

- rata redusă de conversie a furajelor.

Lipsa calităţii şi a uniformităţii produselor furnizate constituie încă o constrângere prin care se împiedică achiziţionarea de produse de carne în România. Eşecul satisfacerii cerinţelor calitative nu numai că va duce în continuare la creşterea penetrării importurilor.

Valorificarea producţiei animale reprezintă o continuă provocare nu numai la nivelul Uniunii Europene, dar şi la nivel mondial. Astfel principalele producţii animale reprezentate de cele rezultate din creşterea taurinelor, ovinelor, caprinelor, păsărilor şi porcinelor la nivelul Uniunii Europene în intervalul temporal 2001 – 2011 prezintă tendinţe diferite în funcţie de specificul producţiei analizate.

La nivelul Uniunii Europene, valorificarea producţiei animale prezintă particularităţi specifice în funcţie de tipologie. Astfel, producţia de carne atinge valori considerabile, aşa cum s-a subliniat anterior, la nivelul Uniunii Europene în principal datorită disponibilităţilor mari de prelucrare. Valorificarea produselor animale este un proces deosebit de complex care nu este condiţionat doar de aspectele legate de procesul productiv, dar în mare măsură şi de structura pieţei. Aceasta este în primul rând caracterizată de cererea consumatorului, care în UE este unul foarte avizat şi care îţi fundamentează atitudinea pe baza unui complex de factori care interacţionează şi dintre care putem aminti:

- factori de ordin economic,

- factori de ordin tehnic,

- factori de ordin socio – cultural etc.

De asemenea, cererea consumatorului, la nivel macroeconomic este determinate de factori complecşi, cum sunt:

- procentul creşterii anuale a populaţiei şi modificările structurale pe

categorii de vârstă

- reacţia consumatorilor la variaţia preţului

- reacţia consumatorilor la modificarea venitului propriu.

În procesul de valorificare al producţiei animale un rol important îl are, atât la nivel mondial cât şi la cel al Europei, Uniunii Europene şi României implementarea conceptelor de marketing metodologii moderne de instruire a celor interesaţi adaptarea permanentă a resursei umane la realităţile pieţei şi iniţierea unor modalităţi inovative de comerţ.

Lucrarea de faţă îşi propune urmărirea problemelor referitoare la resursele producţiilor de animale (taurine, ovine, caprine, porcine) în ţările Uniunii Europene, prin scoaterea în evidenţă a diferenţelor existente între fermele noastre şi cele europene, precum şi producţiile din sectoarele de creştere a animalelor înregistrate la nivelul acestor ţări.

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA ECONOMICĂ A CREŞTERII ANIMALELOR

Creşterea animalelor a jucat şi va juca întotdeauna un rol important în viaţa economică a omenirii, datorită faptului că furnizează produse alimentare indispensabile în hrana omului. Prin modul în care se îmbina cu producţia vegetală, creşterea animalelor contribuie la dezvoltarea întregului sector al agriculturii, la mărirea productivităţii muncii şi a eficienţei economice.

Creşterea animalelor are, deci, o contribuţie directă, dar şi una indirectă, la dezvoltarea economiei agricole. În mod direct, contribuţia acestei ramuri de producţie constă în realizarea alimentelor cu o valoare biologică deosebită: laptele, carnea, ouăle etc., care nu se pot obţine din cultura plantelor. Animalele dau şi o serie de produse, ca: lână, piei, pielicele, blănuri etc., care constituie materia primă pentru industria uşoară: confecţii de îmbrăcăminte și încălţăminte. Se valorifică sub o formă sau alta toate subprodusele rezultate după sacrificarea animalelor: sângele, oasele, intestinele, părul, glandele cu secreţie internă. Sângele, spre exemplu, se foloseşte în Industria medicamentelor, cât şi pentru prepararea făinii de sânge; oasele pentru prepararea făinii de oase, a cleiului sau la extragerea uleiului industrial; intestinele în Industria cărnii sau la fabricarea catgutului şi a coardelor pentru instrumentele muzicale; părul pentru confecţionarea de perii, bidinele etc.

Animalele furnizează şi o parte din energia mecanică în unele lucrări agricole și transporturi, animalele de tracţiune joacă un rol important, cu toată dezvoltarea mijloacelor de lucru mecanizate.