Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 66 în total
Cuvinte : 13514
Mărime: 385.80KB (arhivat)
Publicat de: Costin C.
Puncte necesare: 10

Extras din licență

Indiferent de stadiul de dezvoltare economică al unei ţări, produsele alimentare sunt de neconceput fară existenţa ambalajelor, întrucât ele contribuie la folosirea raţională şi eficientă a resurselor de materii prime şi materiale în sfera producţiei şi circulaţiei mărfurilor.

În acest context, viziunea asupra mărfii s-a schimbat radical, ideea unităţii dintre aliment şi ambalaj, devenind un principiu călăuzitor în cercetarea ştiinţifică.

De altfel, necesitatea socială şi economică a preambalării alimentelor a fost consemnată şi reglementată într-o serie de acte cu caracter legislativ-normativ, precum şi în standarde. În momentul de faţă se apreciază că alimentele preambalate deţin o pondere de 90-95% în oferta curentă a ţărilor dezvoltate.

Având în vedere rolul jucat de ambalaj în influenţarea pieţei, în educarea şi nuanţarea gusturilor, în stoparea uzurii morale a mărfurilor şi implicit îmbunătăţirea fluxului lor logistic, ambalarea trebuie să se bucure de o atenţie corespunzătoare, iar producătorii să aibă în vedere şi problema protecţiei mediului ambiant.

Problema reducerii efectelor negative provocate de deşeuri asupra mediului şi în special a celor de ambalare, reprezintă una din preocupările sociale, alături de calitate, nutriţie, securitate şi sănătate.

În contextul impactului dezvoltării economice, interacţiunea ambalaj-produs necesită o abordare nuanţată prin prisma următoarelor corelaţii:

- ambalaj-ciclu de viaţă al produsului;

- ambalaj-reglementări şi legislaţii privind ambalarea şi etichetarea;

- ambalaj ecologic-gestionarea deşeurilor de ambalaje;

- ambalaj-cost al produsului etc.

Pentru industria alimentară, diversificarea ambalajelor şi introducerea unor tehnici noi de ambalare, se afirmă drept calea de a obţine unele produse noi.

Firmele inovatoare, reuşesc să satisfacă nu numai aşteptările clienţilor, poate chiar să le depăşească, anticipând evoluţia dorinţelor sau suscitând noi preferinţe pentru aceştia.

Efervescenţa înregistrată în domeniul ambalajelor se manifestă prin apariţia unor tipuri noi de materiale şi confecţii, mai sigure în privinţa protecţiei conţinutului şi cu aspect atrăgător.

Un produs prezentat într-un ambalaj standard nu va reuşi să se impună atenţiei cumpărătorului decât în urma unor eforturi promoţionale susţinute.

Din acest motiv valoarea de comunicare a ambalajului nu poate fi neglijată, consumatorul percepând inovaţia la acest nivel.

Un element important al designului sistemului bicomponent produs-ambalaj, îl reprezintă eticheta produsului.

Etichetele, simple bucăţi de hârtie, ataşate ambalajului ori componente intrinseci ale acestuia, sub forma unor desene complexe, îşi dovedesc importanţa în contextul înnoirii sortimentului de mărfuri. De la identificarea simplă şi rapidă a produselor sau a mărcilor,funcţiile etichetei s-au amplificat în timp. În prezent, ea răspunde nevoii de prezentare şi promovare a produselor pe piaţă, prin intermediul imaginilor atractive ori a textului pe care îl conţine.

În condiţiile în care piaţa este plină de mărfuri similare, designul nu mai reprezintă un lux, ci o necesitate. Cu ajutorul lui întreprinderea îşi poate personaliza propria ofertă. Necesitatea îmbunătăţirii condiţiei estetice a mărfurilor, ne obilgă, să ne gândim la sincronismul care trebuie să existe între gusturile, dorinţele şi preferinţele cumpărătorilor şi consumatorilor şi gusturile celor care realizează produsul.

Preview document

Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 1
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 2
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 3
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 4
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 5
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 6
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 7
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 8
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 9
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 10
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 11
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 12
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 13
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 14
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 15
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 16
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 17
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 18
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 19
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 20
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 21
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 22
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 23
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 24
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 25
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 26
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 27
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 28
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 29
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 30
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 31
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 32
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 33
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 34
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 35
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 36
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 37
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 38
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 39
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 40
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 41
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 42
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 43
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 44
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 45
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 46
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 47
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 48
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 49
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 50
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 51
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 52
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 53
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 54
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 55
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 56
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 57
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 58
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 59
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 60
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 61
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 62
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 63
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 64
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 65
Ambalarea modernă a produselor alimentare românești - mijloc de promovare pe piața economică - Pagina 66

Conținut arhivă zip

  • Ambalarea Moderna a Produselor Alimentare Romanesti - Mijloc de Promovare pe Piata Economica.doc

Alții au mai descărcat și

Leader și Leaderhip

Structurata pe opt capitole lucrarea urmareste urmatorul plan: - Primul capitol prezinta importanta conducerii si rolul jucat de aceasta în buna...

Evaluarea Performanțelor Resurselor Umane

I. EVALUAREA PERFORMANŢELOR RESURSELOR UMANE I. 1 Necesitatea evaluării performanţelor resurselor umane Necesitatea evaluării performanţelor nu...

Leadership și Culturi Organizaționale

INTRODUCERE Liderii acţionează conform unei moralităţi înalte, unei practici etice şi cu o înţelegere fundamentală a factorilor de o mare...

Relațiile dintre Manageri și Subordonați

INTRODUCERE Tot ceea ce influențează buna funcționare a unei organizații trebuie studiat amănunțit, deoarece problemele legate de procesul...

Campania de Promovare On-line a unui Brand

Preliminarii Am ales ca temă de licență “Campania de promovare on-line a unui brand” a unui brand din industria wellness sub numele de...

Aspecte practice privind auditul calității

3.4. Metodologia auditului sistemelor calitatii Standardul international ISO 10011 stabileste principiile, criteriile, practicile de baza si...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Strategii de Diversificare și Dezvoltare a Firmei

INTRODUCERE „Puţini sunt aceia, care îşi orânduiesc viaţa şi lucrurile după un plan, ceilalţi la fel ca cei care plutesc pe un fluviu, nu merg, ci...

Ai nevoie de altceva?