Elastografia impulsională - Comparație între sonda M și XL folosite în evaluarea fibrozei hepatice

Motto:

“Nihil sine Deo”

Motivația

Hepatitele reprezintă și astăzi una din marile probleme ale patologiei hepatice prin incidenţa ridicată a infecţiilor acute și riscul de cronicizare al acestora, severitatea afecțiunilor cronice şi costurile tratamentului. Acestea afectează cu precădere vârstele active și au un impact negativ asupra capacităţii de muncă a persoanelor infectate, mai ales în stadiul cronic al bolii. Costul serviciilor medicale în aceste cazuri necesită un efort financiar din partea statului şi familiei. În pofida aplicării măsurilor de profilaxie, înbunătățirea metodelor de diagnostic şi eficienţei sporite a măsurilor terapeutice, hepatitele cronice continuă să constituie o problemă majoră de sănătate publică.

Elaborarea lucrării de licență şi alegerea acestei teme au fost determinate de numărul mare de cazuri clinice pe care le-am întâlnit în cursul orelor practice efectuate la Spitalul Clinic Județian de Urgență Timișoara, în Clinica de Gastroenterologie si Hepatologie , conştientizând faptul că în timpul spitalizării acestor bolnavi, elastografiei îi revinea un rol destul de însemnat în stabilirea diagnosticului și în prognosticul bolii.

I. Partea Generală

1. Hepatitele cronice

1.1. Generalități:

Hepatitele cronice reprezintă un sindrom clinico-patologic având multiple etiologii, caracterizat prin inflamația cronică a parenchimului hepatic, necroza hepato-celulară și adesea fibroza hepatică care persistă fără ameliorare cel puțin 6 luni. Aceste modificări histologice asociază manifestări clinice variabile ca intensitate și expresivitate și anomalii biochimice imunologice și imagistice.[1,2]

Ficatul este un organ unic. Este organul cu cea mai mare capacitate regenerativă de tipul “Restitutio ad integrum”. Complicaţiile pe termen lung ale bolilor hepatice, apar atunci când regenerarea completă este împiedicată de apariția țesutului cicatrizat - a fibrozei hepatice. Această situaţie apare atunci când, agenţii agresivi, cum ar fi virusurile, medicamentele, băuturile alcoolice etc, continuă să atace ficatul, prevenind regenerarea completă. Odată cu apăriția fibrozei, reversibilitatea acestui proces este foarte greu de obţinut. Ciroza hepatică este stadiul final al bolilor hepatice, caracterizată de fibroza extensivă, fiind urmată de obicei, de apariţia complicaţiilor.[2]

Deşi toate tipurile de hepatite cronice au unele trăsături comune histopatologice, clinice şi biologice, sunt descrise mai multe tipuri de categorii distincte în funcție de etiologie: hepatite cronice virale, autoimune, medicamentoase, etc.

În unele cazuri, caracteristicile clinico-paraclinice nu permit încadrarea în niciuna din categorii. Aceste forme de hepatită cronică idiopatică (criptogenetică) după unii autori sunt posibile forme de hepatită cronică autoimună. Evoluţia hepatitelor cronice este variabilă de la forme uşoare cu progresie lentă la forme severe asociate cu fibroză şi dezorganizări arhitecturale care în final determină ciroză. Printre cauzele de hepatită cronică este inclus și alcoolul, care provoacă o hepatită progresivă cu particularități histologice diferite de hepatitele cronice.[2,4]

Clasificare:

Prima clasificare a hepatitelor cronice a fost introdusă în anul 1968, în încercarea de a corela parametrii histologici observați la nivelul fragmentelor recoltate prin puncții hepatice cu prognosticul bolii. Foarte puține cunoștințe existau la acel moment despre etiologia hepatitelor cronice. Prima clasificare se baza pe criterii morfologice și inițial cuprindea două categorii: hepatita cronică persistentă(HCP) și hepatita cronică agresivă sau activă(HCA).

A treia categorie, hepatita cronică lobulară (HCL) a fost adăugată ulterior în nomenclatură.

Ulterior, evoluția eforturilor terapeutice a necesitat dezvoltarea unui sistem numeric de scorificare a activității histologice pentru a facilita analiza statistică și monitorizarea testelor clinice. La peste 25 de ani de la prima clasificare a hepatitelor cronice, cunoștințele privind etiologia, patogenia și semnele clinico-patologice ale acestui sindrom, s-au îmbogățit considerabil. Cauzele hepatitei cronice pot fi elucidate astăzi la peste 75% din pacienți. Au fost definite noi entități distincte.