Fractură calcaneu

MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Fracturile de calcaneu sunt cele mai frecvente dintre fracturile oaselor tarsiene. Calcaneul este constituit dintr-o corticală relativ subțire și numeroase fascicole de travee ase ce delimitează o zonă de minimă rezistență în zona subastragaliană. Aici se produc turile „talamice” care de regulă sunt grevate de sechele importante că: artroză subastra-ană și piciorul plat valg dureros post-traumatic .

O fractură calcaneală este o pauză a calcaneului (osul călcâiului).

Simptomele pot include durere, vânătăi, probleme de mers pe jos, și deformarea călcâiului. Îngrijirea de bază își are rădăcinile în nevoile fundamentale ale omului.Nevoile umane reprezintă regiunea îngrijirilor de bază în toate serviciile de sănătate, ceea ce se definește o serie de acțiuni în scopul păstrării sănătătții,

prevenirii bolii, acordărilor îngrijirilor medicale.

Aceasta este în mod real, o pandemie de cazuri raportate pe fiecare continent. Astfel, obiectivele prezentării acestei lucrări de caz, sunt: noțiunile de anatomie și fiziologie ale sistemului afectat, în cazul acesta a celui imunitar, urmat de prezentarea generală a afecțiunii, după care rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu fractura de calcaneu iar în cele din urmă procesele de îngrijire ale pacienților cu fractura de calcaneu și foarte important educația pentru sănătate în vederea pacienților.

Asistentul medical nu trebuie să piardă din vedere că orice ființă umană sănătoasă sau bolnavă este animată de dorința vitală de a-și păstra idependent satisfacerea nevoilor.

Rolul esențial al asistentului medical constă în a ajunta pacienta bolnavă sau sănătoasă să-și mențină sau să-și recâștige sănătatea. Aceasta trebuie să fie pentru o perioadă de timp,conștiința celui lipsit de conștiiință, dorința de a trăi pentru cel care nu dorește să mai trăiască. Astfel, presupune a fi ființa, devotată, să aibă curaj și tărie față de bolnavul aflat în mediul spitalicesc.

Aplicarea proceselor de îngrijire a pacienților diagnosticați cu fractură s-a finalizat după evaluarea unui caz în care s-a elaborat un interviu, pe baza căruia, s-a evidențiat problemele de dependență specifice celor 14 nevoi fundamentale, conform pricipiului Virginiei Henderson.

Abordând această temă, atat profesorii cât și părinții, pot avea un rol important în educația pentru sănătate a adolescenților și a copiilor, ei reprezentând o autoritate pentru aceștia, uneori chiar niște prieteni, iar informațiile pe care le oferă au o mare credibilitate.

SCURT ISTORIC AL

FRACTURILOR DE CALCANEU

Fractura reprezintă întreruperea continuității unei structuri osoase, iar calcaneul este cel mai fracturat os tarsian.

Fractură calcaneului constituie 60 % dintre fracturile tarsiene și 2% din totalul fracturilor.

Fracturile calcaneale sunt adesea atribuite stresului de forfecare asociat cu forțele de compresiune combinate cu o direcție rotativă (Soeur, 1975). Aceste forțe sunt de obicei legate de leziuni în care un individ cade de la înălțime, implicarea într-un accident de automobil sau stres muscular în care forțele rezultate pot duce la trauma fracturii.

Figura 1- Localizarea fracturii calcaneului

Aspectele trecute cu vederea a ceea ce poate duce la o fractură calcaneala sunt rolurile osteoporozei și diabetului zaharat.

Din păcate, prevenirea căderilor și a accidentelor auto este limitată și se aplică circumstanțelor unice care ar trebui evitate.

Riscul de fracturi musculare de stres poate fi redus prin stretching și exerciții cu greutate, cum ar fi antrenamentul de forță. În plus, încălțămintea poate influență forțele care pot provoca o fractură calcaneala și le pot preveni și pe acestea.

Un studiu din 2012 realizat de Salzler a arătat că tendința de creștere spre încălțămintea minimalistă sau alergarea desculț poate duce la o varietate de fracturi de stres, inclusiv cea a calcaneului.

Densitatea minerală osoasă scade odată cu înaintarea în vârstă. Pierderea osoasă osteoporotică poate fi prevenită printr-un aport adecvat de vitamina C și vitamina D, împreună cu exercițiile fizice și prin evoluția fumatului.

Un studiu realizat de Cheng et al. în 1997,a arătat că densitatea osoasă mai mare indică un risc mai mic de fracturi la calcaneu.