Extras din licență
Introducere
Prin intoxicaţie acută se înţelege pătrunderea în organism, fie accidental, fie voluntar a unor substanţe toxice.
Prin interacţiunea dintre toxic şi organismul uman apar tulburări funcţionale şi lezarea diferitelor ţesuturi şi organe, rezultând în final o stare de boală, cu evoluţie variabilă, în funcţie de doza şi de toxicitatea substanţei.
În SUA sunt raportate pe an aproximativ 5 milioane de intoxicații. Intoxicațiie, fie accidentale, fie voluntare sunt foarte frecvente. Tentativele de suicid sunt responsabile pentru cele mai multe intoxicații acute grave sau fatale.
Diagnosticul va fi suspectat la orice pacient care se prezintă în comă, convulsii, insuficiență acută renală sau hepatică sau medulară. De la început, baza examinării se va stabili dacă este nevoie de instituirea unei terapii de susținere .
Obiectivele sunt:
- Susținerea funcțiilor vitale;
- Prevenirea cotinuării absorbției și repetării expunerii;
- Administrarea de antidoturi specifice.
Intoxicarea cu monoxid de carbon apare când se inhalează destul monoxid de carbon, încât acesta începe să înlocuiască oxigenul transportat de sânge.
În timp ce oxigenul din sânge este înlocuit de monoxidul de carbon, țesuturile și organele din organism care depind de acest oxigen, nu mai pot funcționa normal.
Capitolul I. Intoxicațiile acute
1.1. Scurt istoric. Noțiuni de bază
Vârsta toxicologiei corelează cu vârsta medicinii. Încă în papirusul Ebers (1500 ani p.e.n.. Egipt) se conţin informaţii despre plante otrăvitoare, multe din care mai apoi se utilizau ca remedii de tratament, ori in scopuri criminale.
Hipocrat, fondatorul medicinii practice (400 ani p.e.n.) avea noţiuni concrete despre toxice, intoxicaţii, și a formulat principii de bază de tratament al intoxicaţiilor, ca maladii provocate de substanţele toxice pătrunse in organism.
Un aport esenţial în dezvoltarea toxicologiei clinice au adus lucrările învăţaţilor medici Galen (130-200), Avicena (980-1037), care se ocupau cu lucrul practic și, prin experienţa proprie, au confirmat eficacitatea curativă a unor antidoturi.
Paracels (1493-1541) a fondat bazele toxicologiei contemporane, demonstrând că toxicul este un preparat chimic cu o anumită structură, de care depinde toxicitatea lui și se deosebeşte de preparatele medicamentoase numai prin doză.
În veacurile XYIII-XIX, medicul spaniol Orfila a fost primul care a determinat toxicologia ca o ştiinţă de sinestătătoare despre proprietăţile toxice a compuşilor chimici și a argumentat necesitatea analizei chimice a mediilor biologice a organismului, pentru confirmarea obiectivă juridică a intoxicaţiei, ca și cauză a morţii.
El a elaborat o serie de teste chimice pentru determinarea toxicelor în organismul omului, multe dintre care se utilizează și în prezent. Astfel, el a argumentat posibilitatea diagnosticului diferențiat al intoxicaţiilor, fondând bazele pentru dezvoltarea toxicologiei judiciare.
În perioada contemporană trebuie de menţionat aportul deosebit în dezvoltarea toxicologiei clinice a învăţaţilor medici din Rusia -E.Lujnikov, U.Dagaev, I.Simanko, L.Kostomarova s.a. (Moscova). O bogată experienţă în tratarea intoxicaţiilor exogene acute a acumulat Institutul de cercetări ştiinţifice "N.Sklifosovski" din Moscova. Aici au fost elaborate, argumentate și aplicate în practica medicală metode de detoxicare activă a organismului, cum ar fi:
- hemodializa,
- hemosorbtia,
- fiziohemoterapia.
Au fost elaborate principiile organizatorice ale serviciului de asistență toxicologică specializată.
O actualitate deosebită a căpătat problema intoxicaţiilor exogene acute în ultimele decenii, ca urmare a acumulării în mediul ambiant a unei cantităţi enorme de diverse preparate chimice - circa 6 milioane de denumiri.
Anual, în lume se înregistrează câteva milioane de intoxicaţii datorate diferitelor cauze:
- muşcaturile şerpilor si insectelor veninoase,
- utilizare in alimentare a diferitor peşti otrăvitori.
În ultimii ani, se observă o tendinţă de creştere a numărului de intoxicaţii mortale cu alcool și surogate, cât și cu preparate de acţiune psihotropă.
Bibliografie
1. Lucreția Titircă, Urgențe medico-chirurgicale. Sinteză pentru cadre medii, Editura Medicală, 1989;
2. Lucreția Titircă, Nursing. Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali, Editura Viața Medicală Românească, București, 1996;
3. Lucreția Titircă, Ghid de nursing, Editura Viața medicală românească, 1998
4. L. Titircă, Breviar de explorări funcționale și de îngrijiri speciale acordate bolnavului, Editura viața medicală, București, 1997
5. Arafat Raed, Boieriu Cristian, Chiang William ş.a. Elemente de toxicologie clinică. Monoxidul de carbon. Târgu Mureş, 2003
6. C. Borundel, Medicină internă pentru cadre medii, Editura All, București, 2009
7. Constantin Iordache, Tratat de intoxicații acute. Intoxicații acute la copil, Institutul European, Iași, 2010
8. C. G. Dimitriu, A. Schachter, G. Mogos, Intoxicații acute-fiziopatologie, clinică, tratament, Editura Medicală,
9. Orășeanu Dumitru, Ulmeanu Coriolan. Intoxicaţia acută cu monoxid de carbon. Intoxicaţiile acute la copil. Diagnostic şi tratament. Bucureşti. 1995
10. Protocol clinic standardizat Intoxicaţia acută exogenă cu monoxid de carbon (CO) la copil, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Chișinău, 2014
11. Ursea Nicolae. Urgenţe în Medicină.Vol II. Gazele toxice. Fundaţia Română a Rinichiului. 2001
Preview document
Conținut arhivă zip
- Monoxid de carbon.doc