Începuturile muzicii la traco geți

Cap. I Cântarea – incă de la facerea lumii

Originile artei muzicale trebuie căutate în îndepărtata istorie a omenirii. Ca artă sonoră poate fi considerată abia în momentul în care sunetele sunt conștient organizate, reflectând un anumit grad de evoluție în spiritualitatea omului primitiv. Astfel, omul devine creator de artă în momentul în care ajunge să stăpâneasca gândirea și vorbirea articulată. Primele practici de natură artistică sunt legate de procesul muncii, în colectiv, când apar comenzi ritmate, strigăte sau chemări, îngânări sau îmbărbătări. Apoi ca forme evoluate de magie, ritualuri, incantații, când elementul melodico-ritmat este alăturat dansului şi cuvântului, formând astfel o artă sincretică ce s-a desfășurat pe o lungă perioadă de timp.

Cea mai importanta dovadă a existentei muzicale dateaza de la începutul lumii şi este reprezentată de ingeri: ,,Unde erai tu, cand am întemeiat pamantul? ...Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?” (Iov 38,4-7). Principalul reprezentant al cântului în Vechiul Testament este David, autorul Cărţii Psalmilor, dar şi Profeţii, care numeau cântarea ca fiind ,,jertfa de laudă”, jertfa ce era considerată mult mai folositoare decât jertfele sângeroase ce aveau loc la Templu şi mai placută lui Dumnezeu: ,,Jertfa de laudă Mă va slavi şi acolo este calea în care voi arăta lui mântuirea Mea”. Insuşi David în Cartea Psalmilor îndeamna omenirea la jertfele de laudă: ,,Ţie-ţi voi aduce jertfa de laudă şi numele Domnului voi chema lumea” (Ps.115,8) , ,,Cea mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda” (Ps.61, 4) , ,,Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!” (Ps.66, 3), ,,Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului” (Ps.112, 1), ,,La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine” (Ps. 118,62).

O definiţie a cuvântului laudă spune că aceasta este sinonim cu a spune lucruri bune despre cineva, a adminra, a onora sau a te închina. Lauda creştina este mulţumirea şi adorarea lui Dumnezeu, plină de bucurie, din care oamenii se hrănesc cu bunătate din harul Lui.

David afirma că Dumnezeu este singurul vrednic să primească lauda noastră ,,Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă. El este mai de temut decât toţi dumnezeii.” (Psalmul 96:4). David îi îndeamnă pe cei care au văzut şi simţit lucrarea lui Dumnezeu să aducă prinos de laude: ,,Şi să-I jertfească Lui jerfa de laudă şi să vestească lucrurile Lui, în bucurie”(Ps. 106,22); ,,Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui”(Ps. 116, 1; 117, 1); ,,Te voi lăuda că m-ai auzit ţi ai fost mie spre izbăvire” (v.21); ,,De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale”(v.164); ,,Că mai bună este mila ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda”(Ps. 61, 4); ,,Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!”(Ps. 66, 3); ,,Să se umple gura mea de lauda Ta, Ca să aud slava Ta, toată ziua mare cuviinţa Ta”(Ps. 70, 9); ,,Să întâmpinăm faţa Lui întru lauda şi în psalmi să-I strigăm Lui”(Ps. 94, 2); ,,Lăuda-voi pe Domnul foarte cu gura mea şi în mijlocul multora Il voi preaslăvi pe El”(Ps. 108, 29); ,,Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului”(Ps. 112, 1); ,,La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine”(Ps. 118, 62).

Lauda lui Dumnezeu este reprezentată de cântarea pe care oamenii o înalţă la ceruri ca recunoştinţă, proniei divine (motto-ul este Psalmul 138): ,,Cântaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion” (Ps. 9,1); ,,...cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cînta numele Domnului Celui Preaînalt”(Ps. 12, 6); ,,Inalţă-Te, Doamne, îintru tăria Ta, câta-vom şi vom lăuda puterile Tale”(Ps. 20, 14); ,,Inconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfa de laudă. Il voi lăuda şi voi cânta Domnului” (Ps. 26, 11); ,,Căntaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui” (PS. 29, 4); ,,Ca slava mea să-Ti cânte Ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac te voi lăuda!” (v. 12); ,,Lăudaţi pe Domnul în alăută1 , în psaltire cu zece strune cântaţi-I Lui.

Cântaţi-I Lui cântare nouă, cântaţi-I frumos, cu strigăt de bucurie” (Ps. 32, 2-3); ,,Inainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cantau din strune , în mijloc fecioarele bătând din timpane” ( PS. 67, 26); ,,Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul; cântaţi şi vă bucuraţi şi cântaţi. Cântaţi Domnului cu alăuta, cu alăuta şi în sunet de psaltire, cu trâmbiţe şi în sunet de corn” (Ps. 97, 6-8).

Datorită lui David şi a Proorocilor iudeii au avut ca punct comun cântul. Aceştia cântau Psalmi sau alte cântări din Sfânta Scriptură uneori acompaniaţi la unison de intrumente muzicale folosite în cultul de la Templu. Cântarea cultică de de Templu a fost organizată de David, numit şi ,,dulcele cântăreţ din Israel” (II Regi, 23,1), care i-a împărţit pe leviţi în 24 de grupuri , cu câte 12 conducători se precizează că au participat ,,4000 de leviţi muzicanti" . Apogeul muzicii iudaice a fost atins în perioada lui David la sfinţirea Templului, sfinţire la care au participat circa 8000 de cântăreţi, aceştia fiind acompaniaţi de peste 12000 de instrumentişi . O altă dovadă a înfloririi muzicale în timpul lui Solomon este nunta din Egipt a fiicei faraonului, prilej cu care au fost aduse ,,mii de varietăţi de instrumente” .