Taina Căsătoriei. abordare istorico-liturgică

INTRODUCERE

Istoria omului începe cu familia - crearea primilor oameni, Adam și Eva, binecuvântarea lor în Eden (Facere 1, 28) - și se încheie cu nunta cerească dintre Hristos și Biserică (Apocalipsa 18, 23; 19, 7-9). Începutul restaurării lumii este legat de nunta din Cana Galileii, unde Hristos dă „vinul cel bun” - Sângele Său, iar împărăția lui Dumnezeu este anunțată de o nuntă la care Mirele este Hristos, înconjurat de casnicii, prietenii Săi.

Este evident faptul că Taina Cununiei, sub aspect teoretic, dar mai ales practic, este complexată atât prin sensurile ei duhovnicești cât și prin multitudinea problemelor existențiale pe care le ridică, fiind Taina care intră cel mai mult în tangență cu viața creștinilor. Într-adevăr, ea privește însăși ființa omului, tot atât de mult ca și viața de zi cu zi.

În această lucrare structurată în cinci capitole am încercat să lămuresc câteva probleme ce privesc Sfânta Taină a Cununiei, exclusiv explicarea slujbei ce se face în cadrul acestei Sfinte Taine.

În primul capitol voi încerca să vorbesc despre importanța Sfintelor Taine în viața creștinului, despre necesitatea Harului pentru mântuirea creștinului.

În al doilea capitol voi aborda căsătoria în antichitate, îndeosebi poporul grec și cel roman, și cu precădere căsătoria la poporul biblic (evrei), totodată accentuând ideea de condiții și impedimente în acele vremuri străvechi.

Al treilea capitol, se axează pe ideea căsătoriei în Noul Testament, voi încerca să vorbesc despre aspectul de jertfă al căsătoriei, unitatea ei și adevăratul ei scop desăvârșirea în iubire prin nașterea de prunci, într-ajutorare reciprocă a soților și păzirea de păcatul desfrâului.

În capitolul patru voi încerca să prezint câteva norme canonice cu privire la administrtarea Sfintei Taine a Cununiei.

În capitolul cinci voi prezenta rânduiala actuală a Sfintei taine a Cununiei și apoi voi încerca să prezint tâlcuirea mistico-simbolică a ritualului Cununiei.

Sfânta Taină a căsătoriei este mărturie că prin acțiunea Sa, Dumnezeu este activ în viața noastră. El este cel care se alătură unui bărbat și unei femei într-o relație de dragoste reciprocă. Prin acest Sacrament, un bărbat și o femeie sunt alături public ca soț și soție. Ei intră într-o nouă relație între ei, cu Dumnezeu și cu Biserica. Deoarece căsătoria nu este privită ca un contract legal, nu există jurăminte în această Sfântă Taină.

Conform învățăturilor ortodoxe, Căsătoria nu este pur și simplu o instituție socială, ci o vocație eternă a Împărăției în sine. Un soț și o soție sunt chemați de Duhul Sfânt nu numai să trăiască împreună, ci și să își împărtășească viața creștină împreună, astfel încât fiecare, cu ajutorul celuilalt, să se poată apropia de Dumnezeu și să devină persoanele cu care sunt menite să fie.

În cadrul serviciului de căsătorie ortodoxă, după ce cuplul a fost logodit și schimbat inele, aceștia sunt încununați cu „coroane de glorie și onoare” însemnând înființarea unei noi familii sub Dumnezeu. În apropierea încheierii serviciului, soțul și soția beau dintr-un pahar comun care amintește de nunta din Cana și care simboliza împărțirea poveriilor și a bucuriilor din noua lor viață.

Taina căsătoriei este cu adevărat un „mare mister”, misterul întâlnirii dintre iubirea umană și iubirea divină, semnul și imaginea prezenței lui Dumnezeu cu umanitatea. În Vechiul Testament, Israel a fost denumit „soția lui Dumnezeu”, în timp ce în Noul Testament, Biserica este denumită „mireasa” lui Hristos. Aceste imagini încearcă să transmită în categoriile umane ceea ce Părinții Bisericii se referă la „iubirea frenetică” a lui Dumnezeu pentru poporul Său.

„Se sărbătorește un mare mister. Cum este un mister? Ei se reunesc, iar cei doi sunt făcuți unul. Ei nu au devenit imaginea a nimic pământesc, ci a lui Dumnezeu Însuși. Ei vin pentru a fi făcut un singur corp; iată taina iubirii” ! ne explică Sfântul Ioan Gură de Aur.

Căsătoria este mult mai mult decât o simplă tranzacție privată între două persoane; este un eveniment la care însuși Iisus Hristos participă prin preot și prin comunitatea care se roagă în Biserică. Prin urmare, având în vedere această dimensiune „eclesială” a căsătoriei, trebuie să se desfășoare o nuntă în contextul Bisericii Ortodoxe pentru ca Biserica să recunoască și să afirme validitatea și autenticitatea căsătoriei.

Cu toate acestea, prin penitență și cu mărturisirea sinceră a păcatelor și cu promisiunea autentică a unei vieți bune împreună, Biserica Ortodoxă are o slujbă a celei de-a doua căsătorii pentru cei care nu au reușit să îndeplinească condițiile ideale ale căsătoriei, așa cum este ea propovăduită de Domnul Hristos. Practica Bisericii este, de asemenea, să nu excludă membrii celui de-al doilea căsătorie din taina împărtășirii dacă doresc sincer să fie în părtășie euharistică cu Dumnezeu și dacă îndeplinesc toate celelalte condiții pentru participarea la viața Bisericii.

Datorită realizării nevoii de Hristos în toate aspectele vieții umane și pentru că, de asemenea, este convingerea creștină fermă că nimic nu trebuie, sau chiar poate fi făcut perfect fără Hristos sau fără prezența și puterea Lui în Biserică, prin Duhul Sfânt, doi creștini nu pot începe să trăiască împreună și să-și împărtășească viața reciprocă într-o unitate totală - spiritual, fizic, intelectual, social, economic - fără a pune mai întâi această unitate în eternitatea Împărăției lui Dumnezeu prin taina căsătoriei în Biserică.

Conform învățăturii ortodoxe, așa cum este exprimat în ritul sacramental al căsătoriei, crearea copiilor, grija și dragostea pentru aceștia în contextul familiei, este împlinirea normală a iubirii unui bărbat și a unei femei în Hristos.