Extras din licență
Introducere
Comunicarea cu ajutorul luminii este un concept foarte vechi. Sistemele de comunicaţie pe cale optică sunt folosite de secole întregi, sub forma unor binecunoscute metode: semnale fumigene, focuri, semafoare. Chiar şi conceptele mai moderne ca şi sisteme optice de comunicaţii pentru telefonie, sunt departe de a fi idei noi; în 1880, Alexander Graham Bell a construit fotofonul, un dispozitiv capabil să transmită vocea la o distanţă de câteva sute de metri folosind raze de lumină. Deşi sistemul lui Bell poate fi considerat rudimentar privit de la nivelul cerinţelor actuale, el a constituit punctul de plecare al cercetărilor privind folosirea radiaţiei luminoase pentru transmiterea informaţiei.
Ca o consecinţă a apariţiei şi perfecţionării fibrelor optice, multe din domeniile cheie ale optoelectronicii s-au dezvoltat în paralel: laserii semiconductori, fibrele optice cu pierderi mici, microelectronica.
Compania Corning Glass Works a trecut la dezvoltarea primei fibre optice reale(cu pierderi de 20dB/km), în 1970. Cercetările efectuate în anii următori au facut posibilă coborârea pierderilor sub 1dB/km, simultan cu apariţia LASER-ilor semiconductori capabili să lucreze în mod continuu la temperatura camerei. La mijlocul deceniului şapte, fibrele optice erau deja recunoscute ca fiind un mediu de transmisie bun şi a început să se pună serios problema utilizării lor în înfrastructura sistemelor de comunicaţii.
Prezentarea temei
Industria telecomunicaţiilor suferă în continuare schimbări dramatice şi remarcabile. A fost necesară dezvolatarea unui sistem de mare capacitate, înalta calitate şi în acelaşi timp, economic, deoarece transferul de informaţii sub formă de voce, date şi imagini a crescut uluitor, sistemele terestre de comunicaţie prin cabluri electrice sau unde radio şi-au atins de mult capacitatea maximă de transmisie, iar sistemele prin satelit au fost doar o soluţie temporară pentru cererea tot mai mare în capacitate de transmisie.
Comunicaţiile care folosesc lumina ca semnal purtător au primit o foarte mare importantă, dar comunicaţiile optice prin spaţiul liber s-au dovedit dificil de realizat din cauza atenuarilor atmosferice mari. Soluţia este folosirea sistemelor care folosesc cabluri cu fibre din plastic sau sticla pentru ghidarea luminii de la sursa la destinaţie, a caror demunire este : sisteme de comunicaţii pe fibră optică.
Aplicaţia se numeşte „Sistem pentru măsurarea legăturilor bazate pe fibră optică”.
La realizarea acestei lucrări s-a urmărit:
1. Înţelegerea fenomenelor de transmisie şi recepţie a informaţiei;
2. Cunoaşterea importanţei folosirii fibrei optice în transmisia informaţiilor fată de folosirea liniilor de comunicaţie tradiţionale;
3. Cunoaşterea conceptelor, principiilor şi metodelor folosite în lucrările de intreţinere a fibrelor optice;
4. Posibilitatea de a aplica tehnicile şi instrumentele necesare intreţinerii fibrei optice în asigurarea unei comunicaţii cât mai bune;
Lucrarea este structurată pe următoarele capitole:
1. Fibre optice
2. Emisia şi recepţia în sistemele optice
3. Teste de transmisie a semnalului pe fibre optice
4. Măsurarea unui tronson de fibră optică
Capitolul intitulat „Fibre optice”prezintă fibrele optice monomod şi multimod prin prisma caracteristicilor de propagare ale undelor luminoase , moduri de propagare, atenuarea în fibre optice.
Modul în care se realizează o comunicaţie ce utilizează fibrele optice: surse de lumină, fotodetectori este tratat în capitolul „Emisia şi recepţia în sistemele optice”.
Caracterizarea unui cablu de fibre optice prin parametrii săi de transmisie provine din nevoia de a verifica instalarea corectă a sistemului. Aceasta se face cu aparatul numit “OTDR” pe care l-am prezentat în capitolul “Teste de transmisie a semnalului pe fibre optice”.
Partea practică descrie o măsurătoare efectuată pe teren cu aparatul numit „OTDR”, după instalarea unui tronson de fibră optică pentru a afla valorile mărimilor care efectuează transmisia: atenuarea şi reflexia. Totodată în prezenta lucrare sunt specificate diferite noţiuni teoretice despre fibra optică şi despre aparatul cu care se fac măsurătorile pe fibră.
CAPITOLUL I
Fibre optice
1.1 Generalităţi
Astăzi nu se pot imagina comunicaţii (de telefonie, transmisii de date, etc.)[1] fără implicarea fibrelor optice sau a sateliţilor artificiali. Se poate spune că pe pământ fibrele optice sunt suverane în timp ce în spaţiu domnesc sateliţii asupra comunicaţiilor[2].
Înainte de 1970, fibrele optice erau utilizate, în principal, pentru transmisiuni pe distanţe foarte scurte. Utilizarea în comunicaţii la distanţă era încă nepractică datorită atenuărilor foarte mari(1000dB/km). Situaţia s-a schimbat din nou după 1970 când a fost posibilă, tehnologic – realizarea unei FO cu atenuare sub 20dB/km[3]. După 1979 se realizează o variantă de FO cu o atenuare de aproximativ 0,2 dB/km în “fereastra a III-a”.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sistem pentru Masurarea Legaturilor Bazate pe Fibra Optica.doc