De la Imaginea Politică la Cultul Personalității

CAPITOLUL I - O PRIVIRE ASUPRA IMAGINII

I.1.Polisemia termenului de imagine

Termenul de imagine este atât de folosit, cu tot felul de semnificaţii fără vreo legătură aparentă, încât pare foarte greu să-i dăm o definiţie simplă, care să acopere toate întrebuinţările. Într-adevăr, ce au în comun, la o primă abordare, desenul unui copil, un film, o pictură rupestră sau una impresionistă, inscripţiile, afişele, o imagine mentală, o imagine de pe un timbru, ‘a vorbi prin imagini’ etc.? Cel mai frapant lucru este că, în ciuda diversităţii semnificaţiilor acestui cuvânt, îl înţelegem. Înţelegem că indică ceva care, deşi nu face întotdeauna trimitere la vizibil, împrumută vizualului anumite trăsături şi, oricum, depinde de producţia unui subiect :imaginară sau concretă, imaginea trece prin cineva care o produce sau recunoaşte.

S-ar putea spune oare că natura nu ne propune imagini şi ca acestea sunt doar de domeniul culturii? Una dintre cele mai vechi definiţii ale imaginii date de Platon în ‘Republica’ ne dovedeşte că ne înşelăm : « Numesc imagini, mai întâi umbrele, apoi reflexele care se văd în ape, sau la suprafaţa corpurilor opace, lustruite şi strălucitoare, şi toate reprezentările de acest fel.»

Deci imagine in oglindă şi tot ceea ce trece prin acelaşi proces de reprezentare.

La început a fost imaginea. Oriunde ne-am întoarce, există imaginea. »Peste tot în lume, omul a lăsat urmele facultăţilor sale imaginative sub formă de desene pe pietre care datează din vremurile străvechi ale paleoliticului până la epoca moderna ». Aceste desene aveau menirea să transmită mesaje şi unele dintre ele au constituit ceea ce se cheamă ‘premergătorii scrisului’, folosind procedee de descriere-reprezentare care nu păstrau decât o dezvoltare schematică a reprezentărilor lucrurilor reale. Numite ‘petrograme’ dacă sunt desenate sau pictate, ‘petroglife’ dacă sunt gravate sau cioplite, aceste figuri reprezintă primele mijloace de comunicare umană. Sunt considerate imagini în măsura în care copiază, schematizându-le vizual, persoane şi obiecte din lumea reala. Se crede că aceste prime imagini puteau avea legătură şi cu magia şi religia.

În domeniul artei, noţiunea de imagine se leagă într-adevăr în mod esenţial de reprezentare vizuală :fresce, picturi, dar şi miniaturi, ilustraţii decorative, desen, gravură, filme, video, fotografie. Statuarul este mai rar considerat drept 'imagine'.

Cu toate acestea, unul din sensurile cuvântului 'imago' în latină, etimologia cuvântului nostru 'imagine' desemnează masca mortuară purtată la înmormantari în antichitatea romană. Această accepţie leagă nu numai imaginea, care poate fi astfel spectrul sau sufletul mortului de moarte, dar şi întreaga istorie a artei de ritualurile funerare.

Folosirea contemporană a termenului de ‘imagine’ trimite cel mai adesea la imaginea mediatică. Imaginea cotropitoare, imaginea omniprezentă, aceea care este criticată şi care face în acelaşi timp parte din viata de fiecare zi a fiecăruia, este imaginea mediatică. Anunţată, comentată, imaginea devine în acest caz sinonimă cu televiziunea şi cu publicitatea.

Totuşi imaginile comunică şi se comunica. Aşa cum emiţătorul trimite receptorului un mesaj pe un canal codificat într-un anume mesaj de semne, pe cei doi(emiţătorul şi receptorul) îl cunosc, tot aşa în mintea celui care decodifică trebuie să se refacă referinţa la aceeaşi realitate căreia îi construim o ‘imagine’.

Imaginea, ca instrument de comunicare între oameni, poate servi şi ca mediere a omului cu lumea. Implicarea imaginilor în orientarea manifestărilor oamenilor(manifestări atitudinale, comportamentale, şi acţionale) este aceea care impune ca problematica să prezinte un interes deosebit. Ea este studiată nu doar de analişti ai comunicării ; investigarea imaginii o realizează numeroase ştiinţe: psihologia socială, psihanaliza, antropologia, sociologia culturii, sociologia mass media etc.

Imaginile implicate în comunicare nu constituie numai complexe de reprezentări asupra indivizilor şi organizaţiilor care comunică, ci asupra lumii în general, asupra instituţiilor, posibilităţilor de cunoaştere, fluxurilor sociale şi informaţionale, orizonturilor de interpretare, asupra actului de comunicare însuşi. Imaginile care se creează în toate domeniile vieţii sociale simplifică sau amplifică, facilitează sau complică procesul comunicării prin faptul că în jurul lor se cristalizează opinii, atitudini, convingeri, credinţe, teorii, ideologii, doctrine, şi, în ultimă instanţă, acţiuni ale oamenilor .

Astfel, imaginea joacă rolul de mediator între oameni şi organizaţii, între oameni şi instituţii, între organizaţii şi instituţii. Forţa imaginilor rezidă în faptul că ele se impun în procesul comunicării, orientând opiniile, atitudinile, convingerile, credinţele, comportamentul şi acţiunile oamenilor în mediul social şi nesocial. Acest lucru este evident dacă sesizăm faptul că, prin opinii, oamenii exprimă reprezentări şi imagini, prin atitudini oamenii acceptă sau resping o anume reprezentare sau imagine, prin convingeri ei susţin sau se împotrivesc unor reprezentări sau imagini care sugerează o anume interpretare ce rămâne deschisă dialogului, prin credinţele ei susţin sau combat reprezentări şi imagini care sugerează interpretări în modalităţi dogmatice, rigide. O definiţie simplă a imaginii din acest punct, este propusă de autorul Marcel Botton, aceasta fiind : « ansamblul reprezentărilor, convingerilor şi cunoştinţelor legate de un obiect ».