Realismul și neorealismul în relațiile internaționale. Analiza crizei din Kosovo

INTRODUCERE

Teoriile utilizate în domeniul relațiilor internaționale sunt diverse, deși ele nu pornesc de fiecare dată de la premise contradictorii, totuși reușesc să ofere perspective distincte asupra interacțiunilor desfășurate la nivel internațional, asupra importanței relative a diverselor elemente sau chiar asupra elementelor sau factorilor ce pot influența evoluția sistemului internațional.

Numeroși cercetători, precum și practicanți ai politicilor internaționale se bazează pe teorii pentru a înțelege fenomenele ce au loc în lume, în lipsa acestora nimeni nu ar înțelege lumea în care trăim. În relațiile internaționale teoriile au rolul de a simplifica realitatea, de a ne reda capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective, pentru a oferi o mai bună înțelegere a acesteia. Există teorii mai bune și mai puțin bune, teorii care au o capacitate de a fi înțelese redusă și teorii care au o forță explicativă ridicată.

Scopul lucrării este acela de a evidenția pe de o parte că teoria realistă, dar și cea neorealistă, sunt teorii cu o mare putere explicativă, argumentate prin faptul că oferă o explicație logică, rațională, clară a relațiilor internaționale , iar pe de altă parte ele sunt regăsite și în criza din Kosovo care se înscrie perfect în tipologia focarelor de conflict din Peninsula Balcanică remarcându-se problematic la conjuncția acelora și cauze, a căror examinare evidențiază predeterminările situației conflictuale actuale, aceste predeterminări se află la originea crizei kosovare care are ca numitor comun diversitatea etnică, economică, geografică și religioasă. Activarea conflictelor balcanice a coincis aproape sistematic cu amplificarea disensiunilor dintre marile puteri, competitoare în redistribuirea spațiului geopolitic și în instituirea unei noi ordine internaționale. Se poate spune că, de regulă, contradicțiile dintre statele balcanice, dintr-o perspectivă istorică, se mențin în stare latentă, agitația fiind expresia confruntării la scară geopolitică între marile puteri.

Teoria realistă a relațiilor internaționale nu se mai justifică, considerându-se că realismul a pierdut o mare parte din puterea explicativă, deoarece în noua lume unipolară, „cooperarea și nu competiția pentru securitate și conflictul constituie trăsătura definitorie a relațiilor dintre marile puteri.” Totodată aceasta este una din cele mai influente și mai importante teorii ale relațiilor internaționale.

Astfel, tema abordată are o importanță dublă, contribuind atât la explicarea unui eveniment cu un mare impact asupra vieții politice internaționale și care afectează viața a multor oameni, pe de altă parte are și rolul de a oferi o explicație științifică ce poate fi dovedită, a unor lucruri ce se întamplă în jurul nostru. Luând în considerare toate aceste lucruri din prima parte a cercetării voi analiza rolul pe care teoria îl are în studiul relațiilor internaționale.

În prima parte a lucrării am realizat o introducere în problematica abordată, prin prezentarea și totodată explicarea detaliată a teoriilor și rolul acestora în studierea relațiilor internaționale.

În a cea de-a doua parte m-am axat asupra prezentării teoriei realiste a relațiilor internaționale, punând în lumină felul în care această teorie înțelege și explică relațiile. Întrebarea de bază în jurul căreia m-am axat, constituind și motorul intern al realismului, aceasta fiind: Cum se poate păstra sau eventual spori puterea unui stat în relațiile internaționale?

În a treia parte am prezentat teoria neorealistă a relațiilor internaționale, care readuce în vedere actualitatea realismului pe plan internațional. Neorealismul pornește de la o serie de principiile de bază ale realismului, depășind însă limitele acestuia, propunând o viziune sistemică a relațiilor internaționale. Un rezumat al neorealismului fiind structurat în următoarea întrebare: Ce înseamnă sistem internațional și ce implicații are viziunea sistemică asupra explicării și teoretizării relațiilor internaționale?

În ultima parte a temei abordate, m-am axat asupra explicării modelului realist și neorealist în conflictul din Kosovo, prin oferirea unei explicații a declanșării acestuia atât din perspectiva teoriei realiste, cât și a celei neorealiste.