Concepte fundamentale în Relații Publice

ARGUMENT

“Toata lumea vorbește despre relații publice, dar se pare că foarte puțini cunosc semnificația acestui termen”. (Rex F. Harlow)

Activitatea de relații publice se evidențiază ca o funcție operativă și se realizează printr-un flux continuu de acțiuni care, pentru fiecare obiectiv specific urmărit de către organizație, începe prin identificarea și ascultarea publicurilor influente și a publicurilor-țintă, continuă cu proiectarea și realizarea inițiativelor relațional-comunicative, și se încheie cu o ulterioară fază de ascult prin care se măsoară eficacitatea acțiunilor întreprinse, facilitând realizarea și proiectarea unora noi. Astfel, această activitate este constituită dintr-un tot de activități de ascultare reflexivă, relaționale și de comunicare gestionate prin tehnici manageriale, cu scopul definirii și realizării strategiei organizaționale, a obiectivelor acesteia și întăririi reputației, printr-un grad înalt de coerență și sinergie, realizate prin inițiative de comunicare și acțiuni de gestiune și productive.

Totuși, relațiile publice sunt o profesie greu de definit, datorită numărului mare de elemente care le compun și datorită varietății modalităților de a le înțelege, dovadă fiind multitudinea de definiții date acestora de diverși teoreticieni și diversele perspective din care au fost definite.

Prin prezenta lucrare se încearcă o sintetizare a conceptelor fundamentale ale relațiilor publice.

Primul capitol vizează o fixare temporală a originilor relațiilor publice prin trecerea în revistă tehnicilor de comunicare utilizate în diferite perioade istorice, în diferite momente ale istorie și la diferite popoare, până în prezent. Tot în acest capitol am redat o parte din definițiile vastului domeniu al relațiilor publice, atât din prisma rolurilor profesionale îndeplinite, de la sprijinirea funcționării democratice a unei societăți, până la promovarea intereselor unei firme sau personalități, cât și a efectelor acestora. De asemenea, acest domeniu într-o constantă dezvoltare, a avut nevoie de o definire a principiilor și funcțiilor, cu scopul înțelegerii rolului din ce în ce mai important exercitat de relațiile publice în viața economică și socială și în situațiile speciale în care trebuie să acționeze, subliniind necesitatea revizuirii periodice a documentelor care descriu principiile profesionale și codurile de comportament în acest domeniu, și categorizarea funcțiilor fundamentale a activității de relații publice (scrierea și editarea, producția în masă, relațiile media, cercetare, planificare, management, consultantă, comunicare de criză etc.). Acest prim capitol se încheie cu enumerarea și definirea numeroaselor concepte legate de activitatea de relații publice.

În diversele definiții date relațiilor publice, termenii de referință sunt: organizația, publicul, comunicarea și funcția managerială.

Al doilea capitol tratează relațiile publice din perspectiva organizațională, datorită asocierii acesteia din urmă cu activitatea umană și fiind principala beneficiară a relațiilor publice; și în relația cu diferitele publicuri, factori-cheie, care au în comun obiective, valori sau interese și de care depinde existenta organizațiilor, urmând ca în capitolul al treilea relațiile publice să fie tratate ca funcție de comunicare, care este esența profesiei de relații publice și funcție managerială, care include totalitatea elementelor și activităților întreprinse de specialistul în relații publice.

Ultimul capitol redă rolul moderatorului de PR în cadrul organizației și modalitățile de relaționare cu publicurile acesteia, în cadrul studiului de caz asupra companiei „Costa Cruises”, în momentul apariției unei crize, precum incidentul care s-a produs în insula italiană Giglio, în anul 2012.

Așadar, prin prisma prezentării instrumentelor conceptuale care stau la baza relațiilor publice, prin aprofundarea rolului pe care relațiile publice îl au în management și în comunicare în cadrul organizațional și prin prezentarea abilităților, competentelor și instrumentelor utilizate către specialiștii PR, prezenta lucrare are ca obiectiv dezvoltarea cunoștințelor și înțelegerea acestui fascinant domeniu al comunicării.

MAI, 2013

1. ABORDAREA GENERALĂ A RELAȚIILOR PUBLICE

„Relațiile publice reprezintă un efort deliberat și continuu de a stabili și menține o înțelegere reciprocă între o organizație și publicul său.” „Relațiile publice au existat dintotdeauna. Au fost și sunt într-o oarecare măsură instrumente ale relațiilor publice saloanele literare, societățile artistice și cercurile culturale.” Relațiile publice, denumite adesea și public relations sau PR, reprezintă toate activitățile de comunicare destinate dezvoltării de relații, desfășurării de comunicări între instituții si organizații, companii, persoane, structuri și colaboratorii acestora. Publicistul de origine austriacă Edward Bernays, a fost cel care a elaborat la nivel mondial, o teorie despre relații publice. Relațiile publice reprezintă un instrument al marketing mix-ului și contribuie la promovarea organizațiilor.

Originile relațiilor publice datează din Antichitate, deși reprezintă un fenomen global al secolului XX. Relațiile publice au fost utilizate din cele mai vechi perioade istorice, în diferite momente ale istorie, de diferite grupuri și personalități, dar erau cunoscute sub o altă denumire. Aceste tehnici de comunicare antice au fost perfecționate, instituționalizate și teoreticizate, acest fapt impunând crearea unui domeniu de sine stătător. La baza „relațiilor publice” antice se află efortul de a convinge și persuasiunea.

Civilizațiile antice perșii, sumerienii, asirienii și babilonienii foloseau poeme despre vitejia în lupta și succesele politice cu scopul de a promova o imagine a marilor personalități.

Arhitectura și arta Egiptului Antic reprezintă modalități de a comunica, scopul fiind de a impresionarea publicul.

Textele religioase antice și Biblia reprezintă mijloace de formare a opiniei publice.

Societatea ateniană folosea piețele publice pentru dezbateri publice în care se discuta despre viața politică și socială.

Arta oratorică folosită pentru a capta interesul publicului a devenit o tehnică utilizată de filozofi.

Grecii antici foloseau publicitatea pentru Jocurile Olimpice, tehnică similară celei folosite astăzi pentru olimpiade. Prin așa numita metodă retorică, o practică profesionistă prin care se țineau discursurile publice, grecii își alegeau politicienii.