Analiza sistemului de comunicare al hotelului Gorj

Începuturile turismului se pierd în adâncurile vremurilor. Este cât se poate de probabil că oamenii au efectuat, de pildă, deplasări „de agrement” dintr-o zonă în alta imediat după ce s-au desprins de strămoşii lor, oricare ar fi fost aceştia.

Voiajele de studiu ale tinerilor romani în Grecia erau fecvente în antichitate, la fel ca şi cele legate de jocurile olimpice. Evul mediu consacră vizitele la unele temple de renume, în timp ce renaşterea generează voiaje de plăcere, precum şi pe cele legate de curiozităţile intelectuale.

Capitalismul impulsionează călătoriile în scopuri de afaceri, la începutul secolului al XIX-lea apărând pentru prima dată (în Marea Britanie) şi cuvântul turist, derivat din cuvântul francez „tour”, pentru a dasemna pe tinerii englezi care, pentru plăcere sau agrement, efectuau aşa-numitul „grand tour” al Franţei. Turismul integrează o dezvoltare deosebită în special după cel de-al doilea război mondial.

Din multitudinea de nevoi cărora omul trebuie să le facă faţă, cea de turism este de ordin superior, manifestându-se în mod evident numai după ce au fost deja acoperite nevoile de pe treptele inferioare ale piramidei lui Maslow. Pentru ca aceasta să se transforme în cerere, este necesar ca veniturile rămase disponibile în urma stingerii nevoilor inferioare (de existenţă, de securitate etc.) să fie suficient de mari, produsele turistice fiind oarecum scumpe.

Ca destinaţie turistică, România dispune de suficiente resurse (geografice, culturale, istorice, balneare etc.) pentru a atrage clientela turistică din cele mai îndepartate zone ale globului. Ceea ce o impiedică să realizeze aşa ceva este mai cu seamă lipsa de profesionalism a personalului de care dispun firmele şi organizaţiile de turism.

Bogatul patrimoniu turistic al României este, în cea mai mare măsură, un dar al naturii şi mai puţin o creaţie a muncii şi a inteligenţei umane. Totuşi proverbiala ospitalitate a poporului a făcut ca România să capete reale valenţe şi vocaţii turistice.

E drept, turismul ca activitate economică a apărut în ţara noastră relativ mai târziu ca în alte ţări. Totuşi, în ultimii 2-3 ani, turismul românesc a obţinut câteva succese remarcabile, devenind o ramură din ce în ce mai dezvoltată a economiei naţionale.

Transformarea turismului şi ridicarea lui la însemnătatea unei ramuri dezvoltate a economiei ţării nu înseamnă un scop, ci doar începutul unei noi perspective. Ele subliniază posibilitatea şi necesitatea ca turismul să aducă un aport din ce în ce mai substanţial la dezvoltarea economică de care România are atât de mare nevoie. Dar dezvoltarea turismului mai înseamnă şi asigurarea unor condiţii mai bune de odihnă, de recreere şi de îngrijire a sănătăţii turiştilor români, precum şi legături mai active pe linia turismului internaţional între România şi celelalte ţări ale lumii.

Dezvoltarea activităţii turistice din ţara noastră implică transformarea ei într-o activitate eficientă şi rentabilă. Pe această linie se înscriu metodele şi tehnicile de marketing turistic.

Nicăieri ca în acest sector al turismului comunicarea şi informaţia nu este atât de importantă. Pentru dezvoltarea în termenii săi reali şi pentru valorificarea maximă a posibilităţilor turistice româneşti, prima investiţie trebuie făcută în oameni şi în primul rând în personalul de conducere, începând cu însuşirea şi aplicarea marketingului ca tehnică indispensabilă prentru crearea unei mentalităţi adecvate, un loc important în marketingul turistic ocupându-l comunicarea.

De competenţa în comunicare şi de simţul de răspundere al personalului din conducere, de efortul înnoirii, perfecţionării, educării subalternilor, al managerilor unităţilor depind rezultatele finale ale turismului.

Lucrarea de faţă se doreşte a fi o analiză obiectivă şi competentă a sistemului de comunicare a celui mai mare hotel din judeţul Gorj, numit Gorj Hotel.

CAPITOLUL I

LOCUL ŞI ROLUL TURISMULUI ÎN ECONOMIA ROMÂNEASCĂ

Prin dezvoltarea sa, turismul a ajuns să se numere printre cele mai remarcabile evenimente ale secolului XX. Această situaţie se explică nu numai prin proporţiile impresionante ale populaţiei globului care practică turismul, ci mai ales prin adâncile lui implicaţii politice, sociale şi economice în lumea contemporană.

1.1. Conţinutul conceptului de turism

Termenul de turism are un conţinut cât se poate de complex, specialiştii atribuindu-i sensuri diferite.

Plecându-se de la originea sa, (de la cuvintele latineşti turnare - a se întoarce şi turnus - mişcare circulară), termenul desemnează o călătorie (deplasare circulară a oamenilor ) cu întoarcere în punctul de plecare (de rezidenţă), acesta regăsindu-se (cu acelaş sens) în majoritatea limbilor de largă circulaţie (în franceză - tourisme, în engleză - tourism, în italiană - tourismo, în germană - tourismus, în rusă - turizm etc.).

Încă din anul 1942 acesta a fost definit ca fiind “ansamblul relaţiilor şi faptelor constituite prin deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului lor obişnuit de rezidenţă, fără ca acestea să fie motivate de o activitate lucrativă oarecare”.

În 1963, Conferinţa Naţiunilor Unite privind Turismul şi Călătoriile Internaţionale ţinută la Roma a adoptat o definiţie a turismului pe larg utilizată în majoritatea statelor din lume, aceasta bazându-se pe doua elemente principale: motivul şi durata voiajelor.

1) Motivul sejurului este un criteriu care conduce la structurarea călătorilor dintr-o localitate sau ţară în două mari categorii: cei care intră şi cei care nu intră în categoria turiştilor.

a) Potrivit celor convenite cu această ocazie, nu fac parte din categoria turiştilor următoarele tipuri de călători: lucrătorii veniţi de afară, imigranţi temporari sau permanenţi, nomazii, pasagerii în tranzit, refugiaţii, membrii forţelor armate, reprezentanţii consulari, diplomaţii etc., respectiv persoanele care urmează să execute în spaţiul avut în vedere unele activităţi remunerate.

b) Fac parte din categoria turiştilor toate persoanele care călătoresc într-o serie de scopuri, cum ar fi : petrecerea timpului liber, recreere, sport, misiuni, mitinguri, congrese, studii, vizitarea rudelor sau prietenilor, efectuarea de afaceri sau alte motive profesionale, realizarea de tratamente medicale, pelerinaje religioase sau de alt ordin etc.

În rândul turisşilor unei ţari sunt incluşi: străini nonrezidenţi, naţionalii rezidenţi în afară, membrii echipajelor mijloacelor de transport străine aflate în reparaţii sau în escală care apelează la serviciile de cazare-masa din acea ţară, precum şi vizitatorii de scurtă durată (pasagerii aflaţi în cruazieră şi care debarcă pentru a vizita ţinutul etc.).

Organizaţia Mondială de Turism a propus clasificarea diferitelor tipuri de voiaje, pe seama acestui criteriu, în şase grupe: timp liber, odihnă, vacanţă; vizitarea rudelor şi prietenilor; afaceri şi motive profesionale; tratament medical; pelerinaje/motive religioase; alte cauze.

În 1968, aceeaş Organizaţie Mondială a Turismului a propus încadrarea turiştilor în următoarele trei categorii: turişti propriu-zişi (adevaraţi), care calatoresc, în timpul liber de placere; turişti de afaceri, cărora le sunt asimilaţi parlamentarii, delegaţiile oficiale şi toate celelalte persoane care călătoresc în scopuri profesionale; alţi turişti, incluzând studenţii străini, pelerinii, misionarii, persoanele aflate la cură, participanţii la funeralii etc.

2) Durata sejurului (criteriul cazării peste noapte) serveşte la identificarea altor două categorii de vizitatori : excursioniştii (vizitatorii de o zi) care nu-şi petrec noaptea în localitatea sau ţara respectivă ; turiştii, care vor rămâne acolo cel puţin o noapte. Maximum de timp pe care o persoană îl poate petrece într-o ţară pentru a fi considerat turist este de un an.

Conferinţa Organizaţiei Mondiale de Turism (OMT) de la Ottawa din iulie 1991 a redefinit turismul, precizând că acest termen desemnează activităţile angajate de persoane în cursul voiajelor sau sejurului lor în locuri situate în afără mediului rezidenţial pentru o perioadă de peste 24 de ore sau de cel puţin o noapte, fără a depăşi un an, în vederea petrecerii timpului liber, pentru afaceri ori pentru alte motive, adică în alte scopuri decât prestarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.

În baza recomandărilor acestei conferinţe, distingem: turism intern, realizat de rezidenţii unei ţări care vizitează propria lor ţară; turism receptor, când rezidenţii unei ţări vizitează o alta decât a lor; turism emitent, întâlnit atunci când rezidenţii unei ţări viziteză