Extras din notiță
1. Agricultura, ca ramură a economiei naţionale, se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:
a. valorifică superior resursele de producţie;
b. produsele agricole se bucură de o desfacere certa;
c. procesele organice, biologice stau la baza producţiei agricole;
d. timpul de munca nu se suprapune peste timpul de producţie;
e. autoproducerea unei părţi din mijloacele de producţie necesare.
2. Agricultura, în dubla ei calitate - de furnizoare şi consumatoare de produse industriale - este considerată:
a. funcţie - când reprezintă piaţa de desfacere pentru produsele industriale;
b. baza în procesul de cooperare;
c. suport al procesului de integrare pe verticală;
d. obiectiv major al strategiei de dezvoltare economică;
e. cale importantă în procesul de eficientizare a producţiei agricole.
3. În cadrul relaţiilor dintre puterea publică, industrie şi agricultură, legături directe se stabilesc între:
a. puterea publică – agricultură;
b. puterea publică – industrie;
c. agricultură – industrie;
d. puterea publică – industrie – agricultură;
e. a + b
4. Echilibrul dintre industrie şi agricultură în procesul dezvoltării economice de ansamblu este definit de:
a. legături directe;
b. raporturi complementare;
c. legături indirecte;
d. raporturi fundamentale;
e. variante de exprimare.
5. Printre indicatorii care fixează locul agriculturii în ansamblul economiei naţionale, recunoaştem:
a. gradul de asigurare a securităţii alimentare;
b. gradul de profitabilitate al ramurii;
c. gradul de ocupare al forţei de muncă;
d. ponderea forţei de muncă agricole în cadrul populaţiei totale;
e. ponderea fondurilor bugetare alocate agriculturii în bugetul naţional.
6. Eficienţa agriculturii intensive sau industriale trebuie apreciată, în primul rând, în funcţie de următoarele criterii:
a. gradul de asigurare al securităţii alimentare şi nivelul consumului de îngrăşăminte chimice;
b. gradul de asigurare al securităţii alimentare şi nivelul veniturilor în raport cu cel al cheltuielilor;
c. gradul de asigurare al consumului alimentar din producţia internă şi creşterea nivelului de trai al agricultorilor;
d. creşterea ponderii agriculturii în pib şi asigurarea securităţii alimentare;
e. creşterea productivităţii muncii în agricultură şi reducerea costurilor pe unitatea de produs.
7. Una dintre caracteristicile juridice ale bunurilor aparţinând domeniului public este:
a. nu pot fi lovite de vreo servitute;
b. alienabile;
c. nonexcluziunea;
d. rivalitatea;
e. prescriptibile.
8. În domeniul public de interes naţional nu se regăsesc următoarele bunuri:
a. digurile de apărare împotriva inundaţiilor;
b. reţelele de distribuţie pentru irigaţii;
c. terenurile destinate cercetării şi producţiei de seminţe şi material săditor;
d. izlazurile comunale;
e. prizele aferente reţelelor de distribuţie pentru irigaţii.
9. Ce categorie de bunuri indiferent de proprietar sunt folosite pentru a produce venituri şi în acelaşi timp pot fi înstrăinate:
a. bunuri aparţinând domeniului privat;
b. bunuri aparţinând domeniului public de interes naţional;
c. bunuri aparţinând domeniului public de interes local;
d. bunuri aparţinând institutelor de cercetare agricolă şi silvică;
e. bunuri aparţinând Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.
10. Fondurile mutuale sunt componentele următoarelor categorii de pârghii ce acţionează în direcţia sprijinirii agriculturii:
a. indirecte;
b. economice;
c. financiare;
d. fiscale;
e. nu sunt incluse.
11. Ce instrument de susţinere a producătorilor agricoli în per de tranziţie avea un dublu efect (producători-consumatori):
a. cupoanele;
b. creditele de producţie;
c. primele pentru preţuri fixate la un nivel minim garantat;
d. impozitul;
e. taxele şi tarifele vamale.
12. Creşterea eficienţei economice la producători şi sporirea accesibilităţii la produsele agricole pentru consumatori reprezintă:
a. scopul intervenţiei statului prin preţuri în agricultură;
b. mod de manifestare a crizei din agricultură;
c. mijloc de întărire a administraţiei publice locale;
d. formă de specializare în producţie;
e. restricţie în cadrul acţiunii de zonare a agriculturii.
13. “Foarfecele preţurilor”, ca principal element al sistemului de preţuri din agricultură, se determină folosind unul dintre indicatori:
a. raportul dintre preţul intern şi cel extern al unui produs agricol;
b. raportul de corelaţie dintre indicele preţurilor produselor agricole şi cel al produselor neagricole;
c. raportul dintre indicele preţurilor produselor vegetale şi cel al produselor animaliere;
d. diferenţa dintre indicele preţurilor produselor agricole şi indicele preţurilor produselor industriale;
e. nu poate fi cuantificat în perioada de tranziţie.
14. În cazul produselor agricole de importanţă naţională, intervenţia statului prin preţuri asupra producătorilor, în perioada 1993-1996, s-a realizat prin:
a. credite;
b. ajutoare fiscale;
c. prime;
d. reducerea preţurilor inputurilor;
e. eliminarea preţurilor negociate.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Economie si Politica Agrara.doc