Ocuparea Forței de Muncă

1. Enumeraţi particularităţile pieţei forţei de muncă

1. munca nu poate fi vândută sau cumpărată decât închiriind forţa de muncă a proprietarului;

2. contractul de angajare a forţei de muncă este strict determinat de anumite reglementări legislative interdictive: cumpărătorul nu dispune total de „marfa” sa; el nu o poate utiliza decât pentru prestarea activităţilor specificate în contract şi în limita timpului de muncă convenit;

3. deţinătorii de forţă de muncă au mai puţine posibilităţi de utilizare alternativă a proprietăţii lor: recreere, munca în propria gospodărie, dar ei se pot sustrage pieţei cu o parte din acest potenţial pentru anumite perioade de timp;

4. tranzacţiile cu forţa de muncă sunt legate de criteriile de preferenţialitate ale posesorilor acestei „mărfi”: înzestrarea nativă, educaţia, orientarea profesională, stilul de viaţă, modelul cultural, motivaţiile valorice etc.;

5. munca este singurul factor de producţie cu autoorganizare;

6. posesorii forţei de muncă se constituie în sindicate, cu scopul de a influenţa condiţiile tranzacţiilor pe piaţa muncii;

7. comportamentul posesorilor de forţă de muncă se află sub incidenţa unei inerţialităţi sporite deoarece: calificarea profesională şi specializarea forţei de muncă nu pot fi modificate brusc; mobilitatea teritorială este limitată de numeroşi factori de risc obiectivi şi subiectivi, familie, habitat, mediu socio-economic şi cultural, pierderea câştigului curent între două slujbe, cheltuieli de transport şi instalare etc.

2. Enumeraţi caracteristicile pieţei forţei de muncă

1. este o piaţă derivată – primeşte influenţele celorlalte pieţe şi, totodată, generează efecte ce se regăsesc în toate sectoarele economico-sociale. În general, imaginea economiei moderne apare ca un ansamblu de pieţe interconectate, structurate, pe de o parte în piaţa de bunuri şi servicii, iar pe de altă parte în piaţa factorilor de producţie. În cadrul acesteia din urmă (piaţa factorilor de producţie), piaţa forţei de muncă sau piaţa factorului uman al producţiei ocupă un loc principal, tot aşa cum, în rândul factorilor de producţie, forţa de muncă reprezintă componenta de primă importanţă a acestora. Corelaţiile dintre piaţa forţei de muncă şi celelalte pieţe au, în primul rând, o expresie cantitativă, vizează dimensiunile şi proporţiile ce se stabilesc între cererea şi oferta de factor uman, pe de o parte, şi aceleaşi categorii ale celorlalte pieţe, pe de altă parte. Asemenea legături complexe şi diversificate stabilite între categoriile de pieţe menţionate, cu deosebire între piaţa forţei de muncă şi celelalte pieţe, ocupă locul principal în cadrul relaţiilor funcţionale ale economiei de piaţă, imprimându-i acesteia nu numai fluenţă şi viabilitate, dar şi rezistenţă şi operaţionalitate, generatoare de creştere economică durabilă şi eficientă;

2. este o piaţă reglementată în cel mai înalt grad – această caracteristică rezultă din specificul forţei de muncă ca şi din cerinţa de a se asigura protecţia salariatului, de a controla competiţia loială prin intermediul organizaţiilor sindicale, de a permite gruparea întreprinzătorilor care angajează munca salariată. Din punct de vedere al relaţiilor dintre partenerii sociali, piaţa muncii este fragilă, cu un important potenţial conflictual, exploziv de unde şi necesitatea reglementării acestei pieţe într-un grad mult mai mare decât al oricărei alte pieţe. Prin reglementările sale, piaţa muncii trebuie să prezinte o anumită flexibilitate care să ducă la o mai mare competitivitate şi să influenţeze sistematic, în mod favorabil, creşterea economică;

3. este o piaţă segmentată – este o piaţă eterogenă, delimitându-se mai multe segmente: pe vârste şi sex, pe categorii profesionale, pe grade de calificare, pe zone geografice şi pe oportunităţi de ocupare. În funcţie de parametrii de performanţă pot fi delimitate: piaţa principală a muncii, caracterizată prin niveluri ridicate de stabilitate şi siguranţă a locului de muncă, salarii ridicate şi în creştere, prezenţa sindicatelor puternice şi eficiente, utilizarea tehnologiilor relativ avansate, precum şi piaţa secundară a muncii, caracterizată prin locuri de muncă nesigure, fluctuaţie ridicată a personalului, utilizarea unor tehnologii rudimentare, lipsa posibilităţilor de promovare, sindicate inexistente sau slabe. De asemenea, piaţa muncii mai poate fi segmentată în: piaţa muncii caracteristică nivelului macroeconomic (care favorizează formarea condiţiilor generale de angajare a salariaţilor, principiile de dimensionare şi ierarhizare a salariilor, toate cuprinse în contractul colectiv de muncă) şi piaţa muncii caracteristică nivelului microeconomic (unde se stabilesc concret cantitatea şi structura de bază a contractelor şi angajamentelor asumate de întreprinzători, precum şi condiţiile reale ale ofertei de muncă);

4. se comportă, pe de o parte, ca orice piaţă şi, pe de altă parte, are caracteristici proprii, determinate de specificul uman al obiectului cu care operează şi cel al serviciilor generate de acesta şi pe care întreprinzătorii le cumpără;

5. reflectă legăturile reciproce dintre realităţile demografice care determină oferta de muncă şi cele ale dezvoltării economico-sociale care generează cererea de muncă;

6. presupune negocierea permanentă între purtătorii ofertei de muncă şi cei ai cererii de muncă sub aspect cantitativ, calitativ şi structural;

7. reflectă felul în care se asigură resursele de muncă pe ramuri, sectoare, profesii şi niveluri de calificare;

8. este o piaţă imperfectă – este cea mai imperfectă dintre pieţe, marcată de rigidităţi naturale (sex, vârstă, domiciliu), dobândite (profesional-ocupaţionale) şi ale mecanismelor de ajustare a cererii şi ofertei de forţă de muncă, multe dintre acestea induse de negocierea colectivă, care se transformă în bariere ale mobilităţii forţei de muncă.

3. Prezentaţi cei doi factori care determină forma atipică a ofertei de forţă de muncă

Efectul de venit este raţionamentul potrivit căruia o persoană înlocuieşte timpul de muncă cu timp liber, atunci când salariul atinge un nivel care permite posesorului muncii să aibă condiţii de viaţă apropiate de aspiraţiile sale.

Efectul de substituţie este raţionamentul potrivit căruia o persoană salariată înlocuieşte o parte din timpul său liber cu timp de muncă suplimentar pentru a obţine venituri mai mari.

4. Prezentaţi factorii care determină caracterul relativ rigid al ofertei de forţă de muncă

Factorii economici, teritoriali privesc absenţa posibilităţii sau dorinţei persoanelor sau familiilor de a lucra în alt teritoriu, fără să renunţe la genul de activitate exercitat. Motivaţia acestei imobilităţi a ofertei de muncă poate consta în: efortul bănesc pe care îl presupune schimbarea locului de muncă în altă localitate, ataşamentul omului faţă de mediul economico-social, chiar dacă nu are avantaje economice, etc.

Factorii demografici, profesionali, ocupaţionali privesc absenţa posibilităţii sau dorinţei persoanelor de a-şi schimba ocupaţia sau locul de muncă. Motivaţia acestui comportament constă în calificarea necorespunzătoare, slaba informare privind ocupaţiile disponibile, starea sănătăţii, vârsta, etc

5. Ce surse de informaţii statistice oficiale se folosesc pentru calculul indicatorilor resurselor şi forţei de muncă, ai ocupării, şomajului etc.?

• surse administrative şi de cercetare:date demografice ale instituţiilor specializate; înregistrări ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi organismele lor teritoriale; informaţii din instituţii de învăţământ; informaţii furnizate de alte instituţii guvernamentale şi/sau nonguvernamentale (fundaţii şi asociaţii, institute de cercetare, firme private specializate în studiul pieţei muncii).

• surse generale (recensăminte) sau prin sondaj (asupra întreprinderilor, forţei de muncă, asupra gospodăriilor, asupra unor probleme speciale sau grupuri-ţintă)

• în unele situaţii se poate vorbi şi de o a treia sursă, respectiv de estimări oficiale bazate pe combinarea şi analiza calitativă a informaţiilor provenite din cele două canale anterioare.