Pedagogia filosofică

Când și cum a apărut Pedagogia filosofică?

Apare în prima jumătate a secolului XX-lea, în contextul unei puternice mișcări de contestare a școlii tradiționale și a vechilor teorii.

G.G. Antonescu considera că o dezvoltare evolutivă a pedagogiei era facilitată de întemeierea noului pe vechi și continuarea vechiului prin nou.

Pedagogia clasică de factură filosofică avea ca metodă de cercetare observarea directă bazându-se pe concepțiile asupra vieții și a lumii.

Reprezentanții pedagogiei filosofice:

Iosif I.Gabrea

Vede lumina zilei la data de 28 august 1893, în localitatea Văleni, pe atunci în județul Muscel, iar astăzi în județul Dâmbovița

Studiile primare le realizează în satul natal și le continuă la Gimnaziul Dinicu Golescu din Câmpulung, fiind un elev silitor

În 1923 obține licența în filosofie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din București

În 1925 obține licența în drept

În 1926 contribuie la înființarea Institutului Pedagogic din București, numele lui fiind asociat cu cel al mentorului său G.G Antonescu, căruia îi va deveni asistent

În 1928 susține doctoratul în filosofie și litere cu lucrarea „Magna cum laude”

Opera pedagogică a lui Iosif I. Gabrea se întinde pe o perioadă de jumătate de secol, având un numar impresionant de scrieri: 10 cărți,34 de studii, 135 de articole și

recenzii, 32 de contribuții în didactica aplicată și multe alte capodopere

Iosif.I. Gabrea debutează într-un mod strălucit în literatura pedagogică prin cartea intitulată „Școala creatoare. Individualitate. Personalitate” susținând că idealul educației este potențarea la maximum a individualității omului

Dintre studiile care au dus la apariția viitoarelor cărți amintim: „Psihologia a două tipuri de copii. Copilul de sat si copilul de oraș(1930), ceea ce îl plasează pe Gabrea într-o direcție aparte a pedagogiei românești interbelice

Toate investigațiile realizate de Iosif I. Gabrea conduc spre ideea realizării unei pedagogii naționale susținută în studiul„ Un centru național de documentare pedagogică. Spre o pedagogie românească”(1937)

Iosif I. Gabrea a încercat, în scrierile sale, să răspundă multiplelor probleme pe care le punea educația și școala timpului. El a dezvoltat o concepție pedagogică individualistă având încorporate achiziții ale pedagogiei experimentale, pedagogiei sociologice, psihologiei educației, pedagogiei.

În 1968 valoarea sa este recunoscută prin decernarea Ordinului Muncii clasa a doua „ pentru activitate îndelungată și merite deosebite, precum și pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului superior”.

După 8 ani, în 11 august 1976 Iosif I. Gabrea se stinge din viață la București.

„ Cartea să nu depărteze de viață reală pe cel care o citește, altfel devine un instrument de artificializare a vieții”

„Cartea să nu însemne o piedică pentru spontaneitatea și gândirea personală, nici o reproducere fară critică a părerilor altora, căci în acest caz ea nimicește personalitatea celui care o citește. Cartea să amplifice și să sporească puterile spirituale ale cititorului”