Extras din proiect
CAPITOLUL I
1.1. Importanța creșterii suinelor
Necesarul de carne pentru consum este în continuă creştere, atât pe plan mondial cât şi în ţara noastră, iar suinele participă, în mare măsură, la satisfacerea acestui necesar. Aceasta se datorează unor însuşiri biologice şi productive deosebit de favorabile, pe care le posedă această specie, în comparaţie cu celelalte animale de fermă, dintre care amintim: fecunditatea suficient de ridicată, prolificitate mare, energia sporită de creştere, valorificarea bună a diverselor furaje, randamentul sporit la sacrificare şi posibilităţile variate de prelucrare a cărnii, întrevăzându-se îmbunătăţirea multor însuşiri productive şi calitative.
Foarte important este faptul că, la suine, însuşi corpul animalelor reprezintă producţia principală, particularitate ce înlesneşte practica de creştere şi uşurează aprecierea zootehnică a animalelor. În urma sacrificării suinelor rezultă, faţă de celelalte animale de fermă, proporţii relativ mari de ţesut adipos (slănină şi osânză), suficient de mari de carne, suculentă şi cu valoare energetică ridicate şi proporţii reduse de oase şi subproduse, unele mult întrebuinţate în diverse industrii alimentare, de nutreţuri combinate şi farmaceutice. Carnea de porc este producţia principală şi se caracterizează prin valoare energetică mare, în comparaţie cu cea rezultată de la alte specii, ca urmare a prezenţei substanţelor grase. Conţinutul în substanţe grase îi conferă frăgezime şi savoare. Subprodusele rezultate în urma sacrificării suinelor sunt utilizate în alimentaţia umană, în industria alimentară şi în cea farmaceutică.
Dintre subprodusele comestibile, utilizate în alimentaţia umană, enumerăm: ficatul, creierul, inima, limba,urechile, testiculele, rinichii, picioarele şi chiar pulmonii. Subprodusele utilizate în diversele industrii sunt: pielea, intestinele, vezica urinară, sângele, părul, extremităţile, unghiile, grăsimea rezultată de la răzuirea pielii şi din curăţarea intestinelor şi chiar conţinutul aparatului digestiv. Subprodusele utilizate în industria farmaceutică sunt: glanda tiroidă, timusul, pepsinastomacală şi, uneori, glandele sexuale.
Pe lângă aceasta, din sau prin creşterea suinelor, rezultă şi alte avantaje deosebit de importante pentru zootehnie:
• suinele, fiind animale omnivore, consumă, pe lângă furajele concentrate, pe care le valorifică foarte bine, şi alte resurse furajere : cartofii declasaţi de la consumul uman, dovleceii, sfecla, masa verde etc., toate reducând cheltuielile cu furajarea;
•gunoiul de grajd poate fi utilizat în fertilizarea terenurilor agricole calcaroase
•creşterea suinelor în unităţile mari, asigură o permanentizare a utilizării forţei de muncă, iar în gospodăriile personale a constituit o activitate anexă, cu implicaţii majore în asigurarea cărnii pentru un consum sigur şi îndelungat al populaţiilor umane, mai ales în sezoanele răcoroase şi din emisfera nordică a globului;
•creşterea suinelor asigură o rentabilizare a unităţilor zootehnice, atât în cele cu exploatare industrială, cât şi în gospodăriile populaţiei, precum şi în diverse sectoare anexe;
•specia suine se pretează la exploatarea în unităţile industriale cu flux continuu, deoarece aceasta se poate reproduce în toate sezoanele anului, iar procesele de producţie se pot mecaniza şi chiar automatiza.
În contextul exploziei demografice, importanța alimentaţiei umane capată noi valenţe, impunând de urgență sporirea cantitativă si calitativă precum si repartizarea mai echitabilă a alimentelor, atat pe plan zonal cât și în general, utilizarea raţională a tuturor resurselor de hrană și obţinerea de noi resurse alimentare cu un conţinut sporit în substanţe nutritive, îndeosebi în proteine. Din estimările făcute de către o serie de oameni de ştiinţa și de instituţiile specializate din țara și de peste hotare, în perspectiva anului 2000 pană în anul 2050, produsele alimentare proteice provenite de la animale (carnea, laptele, ouăle, etc.) vor continua să dețină ponderea principală în alimentaţia omului.
Este cunoscut că proteinele de origine animală, comparativ cu cele de origine vegetală, se caracterizează printr-o valoare biologică mai ridicată, ca urmare a conţinutului superior și echilibrat în aminoacizi esenţiali. Datorită calităţilor sale biologice, specia porcină este una din speciile mari producătoare de carne, asigurând în prezent peste 44% din consumul mondial. În România, creşterea porcinelor pentru carne aparţine în proporţie de 90% raselor ameliorate: Marele Alb, Landrace, Duroc și metişilor acestora.
Bibliografie
1. BANU, C. (coord.). Manualul inginerului de industrie alimentară: vol.I. București, Editura Tehnică, 2002.
2. BANU, C. (coord.). Manualul inginerului de industrie alimentară: vol.1I. București, Editura Tehnică, 2002.
3. CREȚA, V. Zootehnie generală și tehnologia creșterii animalelor. București, Editura Didactică și Pedagogică, 1983.
4. DINU, I. și colab. Tehnologia creșterii suinelor. București, Editura Didactică și Pedagogică, 1990.
5. TĂPĂLOAGĂ, Dana. Sisteme de producție animalieră. București Editura Granada, 2008
6. TĂPĂLOAGĂ, Dana. Tehnologii de obținere a laptelui și a cărnii. București, Editura Granada, 2014
7. TĂPĂLOAGĂ, Dana. Tehnologii de obținere a laptelui și a cărnii. București, Editura Granada, 2015
8. http://www.biblioteca-usamvb.ro/fisiere/file/teze-doctorat/1963.pdf
9. www.clubafaceri.ro
10. www.fabricadecarne.ro
11. http://fermamea-fermata.blogspot.ro/2011/12/tehnologia-de-crestere-suinelor-in.html
12. http://www.gazetadeagricultura.info/informatii-utile/742-siguranta-alimentara/15682-compozitia-chimica-a-carnii.html
13. www.lubing.it
14. http://www.madr.ro/cresterea-animalelor/porcine.html
15. http://www.revista-ferma.ro/galerie-foto/animale-si-pasari/tabel-compozitiechimica-carne.html
16. www.rotaguido.it
17. https://ro.scribd.com/doc/77811715/prepararea-baconului
18. https://ro.scribd.com/doc/55554231/Ratiile-Furajere-Pentru-Diferitele-Specii-Si-Categori-de-Animale
19. http://ro.scribd.com/doc/32195285/Importanta-cresterii-porcielor#scribd
20. https://ro.scribd.com/doc/109912064/Fluxul-Tehnologic-in-Cresterea-Si-Ingrasarea-Porcinelor
21. www.slideshare.net
22. http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?id_tip_categorie=1&id_categ=9&idrevista=14729&id_nr_revista=419&mod=arhiva
Preview document
Conținut arhivă zip
- Infiintare a unei ferme de porcine pana la obtinerea baconului la un efectiv de 200 de capete.docx