Plante Medicinale - Aloe Vera

Efectele aproape miraculoase ale acestei plante erau cunoscute de majoritatea civilizaţiilor antice, de chinezi, japonezi, indieni, perşi, egipteni, greci, romani etc. Alături de popoarele continentului african, toţi aceştia au încoronat-o drept regina plantelor medicinale. Astfel, chinezii o numeau medicamentul armoniei, vechii egipteni - planta nemuririi, reprezentând pentru faraoni elixirul vieţii lungi, în Japonia era considerată planta imperială, iar la greci a reprezentat simbolul frumuseţii, răbdării, norocului şi sănătăţii. Amerindienii au numit-o vindecătorul tăcut, iar ruşii îi spun elixirul longevităţii, pentru că arabii s-o denumească arborele amar.

De altfel, numele ei provine din arabă, aloeh însemnând, în limba arabă, seva cristalină şi amară, suc amar şi strălucitor. De unde numele de Aloe. Sunt în jur de 300 de specii de Aloe, iar una dintre ele este Aloe vera, vera provenind din latină şi însemnând cea adevărată, deoarece aceasta are cele mai importante efecte terapeutice.

1. Aloe vera, miracol şi legenda

De-a lungul timpului, a fost considerată mereu, pe toate meridianele, o plantă aproape magică, ce era capabilă să vindece toate bolile, un adevărat miracol al naturii cu virtuţi terapeutice. Astfel, nu este de mirare că o găsim consemnată pe plăcuţele de lut sumeriene, pictată deja pe primele vase egiptene şi greceşti, pomenită de mai multe ori şi în Biblie, pentru că Hipocrate să descrie, în numeroase scrieri, efectele terapeutice ale acestei plante de excepţie, după ce anticul tratat medical Papyrus Ebers, vechi de peste 3.500 de ani, consemnase multiplele ei efecte curative.

Pentru a înţelege mai bine ce a însemnat de-a lungul timpului această plantă considerată în Antichitate drept darul zeilor către oameni este util să ne amintim de frază notata în timpul călătoriei sale spre Lumea Noua, în propriul jurnal, de către Cristofor Columb, Todo esta bien, hay Aloe a bordo, adică Totul este bine, avem Aloe la bord. Într-adevăr, în acele vremuri, Aloe vera reprezenta încă principală arma impotiva rănilor şi a bolilor.

La fel de semnificativă este şi legenda care ne spune că în anul 333 i.H., după cucerirea Persiei, la sfatul lui Aristotel, Alexandru cel Mare s-a hotărât să cucerească insula Socotra, renumită pentru plantaţiile mari de Aloe şi a leacurilor pe care locuitorii ştiau să le prepare, căci în acea perioadă modul de preparare şi reţetele erau secrete. Această insulă este un tărâm fascinant din toate punctele de vedere. Desprins din Africa în urma migrării continentelor acum mai bine de şase milioane de ani, a moştenit un ecosistem unic în lume, devenind astăzi una dintre cele mai mari rezervaţii naturale cu peste 300 de plante rare, multe făcând parte din farmacopeea tradiţională, precum Sângele Dragonului. Astfel, în acest ţinut de basm, nu numai soldaţii marelui cuceritor ar fi fost vindecaţi de nenumăratele răni primite până atunci în lupte, ci Alexandru însuşi ar fi fost tratat şi vindecat de un preot al locului.

Alexandru cel Mare nu ar fi fost singurul cuceritor în goană după această plantă miraculoasă, legenda povesteşte că şi Hannibal ar fi făcut o serie de incursiuni menite să-i asigure controlul asupra unor zone din nordul Africii unde se cultivă Aloe.

Dar extrasul de Aloe este menţionat şi în Biblie nu mai puţin de cinci ori, în Evanghelia după Ioan în capitolul 19 relatându-se cum Nicodim a pregătit un amestec de smirna şi Aloe pentru îmbălsămarea corpului lui Isus în vederea înmormântării. Se pare că acest amestec ar fi luat apoi numele de Elixirul din Ierusalim şi ar mai fi fost folosit în diferite rânduri de către templieri şi de către masoni, pentru calităţile lui curative şi de întinerire a pielii, a corpului şi a spiritului.

Egiptenii foloseau Aloe pentru tratarea rănilor soldaţilor şi împotriva infecţiilor. Iar Cleopatra şi Nefertiti - pentru menţinerea frumuseţii şi a tinereţii. Dar era folosită şi pentru îmbălsămarea morţilor. O puneau la intrarea în piramide, pentru a indica faraonilor defuncţi drumul eternităţii şi printre darurile funerare de înmormântare pentru a asigura şi după moarte sănătatea spiritului faraonului.

Pe tărâmul Egiptului, magia plantei s-a păstrat până astăzi, ea fiind considerată emblema fericirii şi a protecţiei, fiind pusă în casă pentru a proteja familia de diversele energii negative. O poţi întâlni însă şi în magazine sau în instituţii publice. Împodobită cu o fundă roşie, ajuta la invocarea iubirii, dar este folosită şi pentru puterea să energetică, fiind prezenţa în diferite ritualuri. Într-o credinţă asemănătoare, africanii obişnuiau să agaţe planta deasupra uşii pentru a alunga spiritele malefice.

Şi amerindienii au integrat-o în ritualurile lor magice ca elixir al vieţii îndelungate, vrăjitorii reunind extraordinarele calităţi ale plantei şi cunoştinţele lor ezoterice. Există şi specii de Aloe care cresc ca nişte adevăraţi copaci cu trunchiuri de dimensiuni considerabile. Din acestea se preparau în Tibet remedii terapeutice, care se foloseau pentru meditaţie şi pentru efectul calmant, armonios şi adormitor. Cu o largă răspândire în India, Aloe este prezenta şi în medicină Ayurvedica. Dar istoria şi legendele acestei plante fascinante sunt prezente în nenumărate texte şi tradiţii, inclusiv în scrierile celebrului Marco Polo.

2. Aloe vera, planta a nenumărate surprize

Planta a nenumărate surprize, Aloe vera seamănă cu un cactus, îi place căldura şi suporta perfect lipsa apei, fiind o plantă subtropicala, dar este înrudită cu ceapă şi cu usturoiul, cu brânduşa, crinul şi laleaua, făcând parte la fel ca şi acestea din familia liliaceelor.

Este capabilă să-şi închidă porii pentru a împiedica pierderea apei, iar, dacă este tăiată sau rănită, seva ei formează un strat protector şi vindecător, care îi asigura o vindecare rapidă, în doar câteva ore,şi în continuare o dezvoltare viguroasă..