Protecția biologică a legumelor din grupa verzei

1. Cultura legumelor din grupa verzei

1.1 VARZA ALBĂ PENTRU CĂPĂŢÂNĂ

Brassica oleracea L. var. capitata L. f. alba DC.

Familia Cruciferae

Importanţa culturii

Cultura verzei este una dintre cele mai importante în spectrul plantelor legumicole din ţara noastră, fapt demonstrat de marea suprafaţă cultivată (14-15% din suprafaţa totală de legume). Importanţa alimentară. Varza albă se cultivă pentru căpăţânile sale care se consumă sub formă de salată crudă, simplă sau asortată, diferite preparate culinare, cu sau fără carne etc., precum şi murată sau în diferite conserve. Deşi are o valoare alimentară relativ redusă, varza se consumă, practic, în tot cursul anului, datorită conţinutului său în săruri minerale şi vitamine.

Produsul proaspăt de varză conţine: circa 92% apă, 5-6% glucide, 1,2-1,5% proteine, 0,2 % grăsimi; săruri minerale: de calciu - 46mg/100g, 31 mg/100g fosfor, de sodiu - 20 mg/100g, de potasiu - 24 mg/100g potasiu, cu fosfor – 31mg/100g ş.a.; vitamine: C - 50 mg/100g, complexul B - 1,1-1,2 mg/100g ş.a. Valoarea calorică este relativ redusă (36 kcal/100g).

Importanţa agrofitotehnică.

Varza este o specie care se încadrează uşor în asolamentele legumicole şi se poate cultiva în diferite sisteme şi tipuri de culturi, în câmp şi în spaţii protejate; ca varza timpurie, de vară sau de toamnă; în culturi succesive, duble, asociate ş.a.

Cultivarea verzei albe este relativ simplă: deşi se înfiinţează, de regulă, prin răsad, nu prezintă lucrări speciale de îngrijire.

Importanţa economică a culturii de varză rezultă din faptul că producţiile medii pot fi foarte mari (chiar în jur de 100 t/ha), recolta se realizează pe o lungă perioadă de timp a anului, asigurând venituri, practic, din primăvară până în toamnă. Recolta este un produs puţin perisabil în timpul transportului, păstrării temporare şi valorificării. Cheltuielile la unitatea de suprafaţă sunt relativ reduse, unele lucrări, de la înfiinţare până la recoltare, putând fi complet mecanizate.

Tehnologiile de cultură de la noi din ţară demonstrează că această cultură are totuşi un caracter extensiv, având în vedere un consum de forţă de muncă manual cuprins între aproximativ 600-900 ore/om/ha (Dumitrescu şi colab., 1998)

Originea şi aria de răspândire

Varza albă pentru căpăţână provine, pe linie filogenetică, din varza sălbatică (B. o. var. silvestris L), originară de pe ţărmurile mediteraneene (central cinci, după Vavilov) şi coastele europene ale Oceanului Atlantic. Această varietate era cunoscută şi eventual cultivată împreună cu altele, încă din antichitate, în Imperiul Roman (după scrierile lui Plinius cel Bătrân şi Columella).

Varza albă căpăţână este cunoscută în cultură, începând cu secolul al XIIlea, în Europa de Vest şi secolul al XIII-lea în Europa de Est. În ţara noastră, cultura acestei legume, cunoscută începând cu secolele XIV-XV, era puţin cultivată, mai ales la mănăstiri, curţile domneşti şi boiereşti, fiind considerată o legumă de lux (Saviţchi şi colab., 1995). Un număr suficient de mare de lucrări şi documente scrise, unele toponine sau nume de persoane, demonstrează că varza era o plantă cultivată şi bine cunoscută în ţările Româneşti. În secolul al XIX-lea, varza albă pentru căpăţână era una dintre principalele specii legumicole cultivate în ţara noastră a cărei “tehnologie de cultivare” a fost mult îmbunătăţită prin contribuţia grădinarilor bulgari.

În prezent, varza albă se cultivă în toate regiunile de pe glob, unde găseşte condiţii prielnice, practic între cele două cercuri polare. După datele statistice FAO, pe glob se cultivă circa 2 milioane hectare, cu o producţie totală de peste 48 milioane tone, corespunzător unei producţii medii de 24 t/ha (Popescu şi Atanasiu, 2000).

În ţara noastră, în ultimii 10 ani, a fost cultivată, în medie, o suprafaţă de circa 30.000 ha/an, cu o producţie medie cuprinsă între 18-23 t/ha.

La noi în ţară, varza găseşte condiţii favorabile în toate zonele legumicole, cu unele diferenţe pentru varza timpurie, la care se obţin recolte performante în zonele cu desprimăvărare mai timpurie.

Particularităţi botanice şi biologice

Varza este o plantă bienală, ierboasă, cu rădăcina şi, parţial, tulpina lemnificate. Planta prezintă în pământ o rădăcină mai mult sau mai puţin pivotantă, bogat ramificată, de consistenţă lemnoasă (niciodată cărnoasă), ce poate ajunge până la 1,5 m adâncime. În faza de răsad, plantula are o rădăcină principală bine dezvoltată. Tulpina, în primul an de viaţă(când formează căpăţâna), este scurtă (15-20 cm), groasă, glabră, glaucă, la exterior lemnoasă, în interior cărnoasă, de formă conică sau cilindrică. La baza acestei tulpini se observă cicatricele de la frunzele căzute. În anul al doilea de viaţă se formează o tulpină floriferă de 90-150 cm înălţime, puternic ramificată.

Frunzele embrionare sunt în formă de liră. Primele frunze normale sunt simple, alterne, scurt peţiolate, cu limbul oval, eliptic sau aproape circular. Frunzele care urmează sunt mari concave, glabre şi se acoperă strâns una pe alta, formând în jurul mugurelui terminal o căpăţână mai mult sau mai puţin compactă de formă diferită (sferică, eliptică, ovată, conică etc.). Frunzele exterioare sunt verzi, fotosintetizatoare şi au nervurile proeminente, iar cele interioare sunt albe, albe-gălbui şi servesc ca organe de depozitare a substanţelor de rezervă. Pe tulpina floriferă, frunzele bazale sunt peţiolate, iar cele superioare sunt sesile şi mai mici.

Florile sunt actinomorfe, hermafrodite, tetramere, grupate în raceme lungi, laxe, amplasate în jumătatea superioară a ramificaţiilor tulpinale.

Fructul este o silicvă cilindrică sau puţin comprimată, rostrată, lungă de 7- 11 (13) cm şi lată de 3-5 mm, dehiscentă Seminţele sunt aproape sferice, cu diametrul de 2-3 mm, brune sau cafeniu negre, netede ori fin striate, uneori reticulate. Într-un fruct se formează 10-55 seminţe. Frecvent într-o lojă de află 8-16 seminţe uniseriate.

Soiuri

Sortimentul de soiuri (cultivare) de varză albă pentru căpăţână este foarte larg dezvoltat, mai ales în ţările cu un sector de ameliorare puternic, şi într-o continuă îmbunătăţire. La noi în ţară se cultivă atât populaţiile locale, unele soiuri ameliorate cu polenizare liberă, cât şi hibrizii F1, provenind din străinătate. În ultimii ani au fost obiţnuţi primii hibrizi comerciali la Staţiunea de Cercetări Legumicole Bacău (Mihu, 2000). Soiurile de varză se pot clasifica după precocitate, recomandarea pentru sistemul de cultură, forma şi mărimea căpăţânii.

De asemenea, se pot clasifica în funcţie de tipul de cultivar pe care-l reprezintă

(cu polenizare liberă, hibrid F1 etc.).

Tehnologia de cultivare

Alegerea terenului. În vederea obţinerii unor producţii cât mai timpurii se aleg terenuri cu textură uşoară, de tipul solurilor aluviale, cu diferite grade de evoluţie, cernoziomurile şi mai puţin solurile de tip brun-roşcate de pădure.