Costurile calității

Cap 1.COSTUL DE PRODUCŢIE

Desfăşurarea neîntreruptă a activităţii economice presupune un consum continuu de factori de producţie. În condiţiile limitării cantitative a acestora, firmele aleg categoriile şi cantităţile de bunuri care vor fi produse şi optimizează combinarea factorilor de producţie disponibili cu obiectivul de a maximiza profitul economic obţinut. Maximizarea profiturilor se poate realiza însă numai prin minimizarea costurilor.

Cap 1.1.Natura şi funcţiile costului de producţie

Pentru a delimita cele două surse de provenienţă a factorilor de producţie, se utilizează noţiunile de cost explicit şi cost implicit. Costurile de oportunitate care iau forma unei plăţi monetare explicite către proprietarii factorilor de producţie se numesc costuri explicite. Costurile de oportunitate care nu necesită o plată monetară de către firmă se numesc costuri implicite. Costurile implicite nu se regăsesc întotdeauna în costurile contabile ale unei companii şi în profitul contabil al acesteia.

Profitul contabil este calculat ca diferenţa dintre veniturile totale ale firmei şi costurile explicite. O evaluare corectă a profitabilităţii firmei se face însă pe baza profitului economic, care ia în considerare atât costurile implicite, cât şi pe cele explicite ale producerii unui bun.

Profitul economic se calculează ca diferenţa dintre veniturile totale ale firmei şi suma costurilor explicite şi implicite. În raport cu volumul producţiei şi în funcţie de intervalul de timp la care se raportează, costurile de producţie au un comportament diferit. De aceea, evoluţia costurilor este analizată şi urmărită atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Costul de producţie constituie un indicator esenţial pentru stabilirea preţului cerut de vânzător în procesul de negociere a mărfii cu agenţii economici cumpărători. Cunoscând nivelul exact al cheltuielilor de producţie, vânzătorul va şti între ce limite poate să negocieze preţul de vânzare, astfel încât să-şi recupereze aceste cheltuieli şi să obţină şi un profit.

Cap 2. PRODUCTIA SI COSTURILE DE PRODUCTIE PE

TERMEN SCURT

Cap 2.1. Funcţia de producţie pe termen scurt

Relaţia matematică dintre cantitatea de factori utilizaţi şi producţia fizică maximă obţinută din combinarea acestora poartă denumirea de funcţie de producţie. Pe termen scurt, o parte din factorii de producţie sunt ficsi, iar sporul de producţie este realizat numai prin ajustarea factorilor variabili.

Faptul că numai factorul muncă poate fi modificat face ca, fiind dat un anumit număr de muncitori angajaţi, creşterilor ulterioare ale acestuia să îi corespundă sporuri de producţie totală din ce în ce mai mici.

În termeni economici, spunem că funcţia de producţie pe termen scurt are un produs marginal descrescător. Produsul marginal este definit drept creşterea în producţia totală rezultată dintr-o creştere cu o unitate a factorului variabil. Cu alte cuvinte:

Qm = ΔQ/ΔL

unde Qm este produsul marginal, ΔQ variaţia în producţia totală, iar ΔL modificarea în utilizarea factorului muncă.

• APLICATIE:

Firma Jeni&Nelu produce sticlă curbată. Presupunem că, pe termen scurt, dotarea tehnică a firmei nu poate fi modificată, iar producţia poate fi majorată numai prin creşterea numărului de muncitori. Funcţia de producţie şi produsul marginal sunt prezentate în tabelul 1, iar reprezentarea grafică a funcţiei în figura 1.